REPORTAJ / VIDEO Moldova, ultima frontieră

Pe bulevardele din Chişinău se promovează viitorul în Uniunea Europeană, dar prezentul este confuz

Aflată pe falia unde se ciocnesc spaţiul atlantic şi cel răsăritean rusesc, Republica Moldova se luptă să-şi găsească drumul. Şoferul ne duce de la aeroport spre centrul Chişinăului ocolind cu îndemânare craterele din asfalt. 

Oraşul începe abrupt, cu două blocuri uriaşe, în formă de triunghi, străjuind de o parte şi de alta şoseaua găurită şi imaginând un fel de poartă. Suntem la Chişinău, la un an după manifestaţiile tinerilor, care au marcat începutul sfârşitului pentru regimul lui Vladimir Voronin.

Dar noua coaliţie de guvernare, Alianţa Pentru Integrare Europeană, nu are voturi suficiente pentru alegerea preşedintelui. Conform prevederilor constituţionale, Parlamentul ar trebui iarăşi dizolvat, începând din 16 iunie, de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

Pe cine sperie NATO?

Astăzi, sediile luate cu asalt anul trecut sunt în renovare, înconjurate cu panouri de şantier. Din când în când, mici grupuri de tineri se fotografiază în faţa clădirii în refacere a Parlamentului. A devenit deja celebru spaţiul acesta larg, cu scări ample şi mărginit de brazi albicioşi, care dau senzaţia de frig - „ruşii au plantat brazi albi peste tot, ca să ne amintească de Siberia", spun moldovenii. Acum, după revolta tinerilor, renaşte speranţa într-un viitor european care să aducă o viaţă mai bună.

Dar desprinderea de moştenirea sovietică e grea. Este adevărat, o jumătate de milion de moldoveni au plecat să lucreze în Occident, mai ales în Italia. Dar un număr tot atât de mare lucrează în Est, în Rusia şi Ucraina, unde moldovenii pot intra fără vize. Moldovenii susţin, în marea lor majoritate, aderarea la Uniunea Europeană. Dar, aşa cum ne spune Vasile Botnaru, directorul postului de radio „Europa liberă" din Chişinău, „renunţarea la neutralitate şi intrarea în NATO e un bau-bau pentru cei 700.000 de alegători ai comuniştilor, care încă mai cred că, dacă nu era Voronin, tancurile NATO ar fi înaintat spre Rusia". Propaganda anti-NATO şi anti-România e prezentă zilnic în coloanele ziarului „Moldova suverană".

Trecutul sovietic e viu

Am citit, într-una din zilele cât ne-am aflat la Chişinău, un articol preluat dintr-un ziar din Rostov pe Don care „desluşea" semnificaţiile participării România la scutul antirachetă: trupele române, sprijinite de NATO, ar urma, curând, să debarce în Crimeea! „Dacă citeşti zilnic lucrurile acestea, chiar ajungi să le crezi", ne spune istoricul Gheorghe Ciobanu, preşedintele nou înfiinţatei Comisii pentru studierea crimelor comunismului. El explică teama de Occident care domneşte încă în Republica Moldova prin brutalitatea represiunii sovietice de după 1940. Odată cu anexarea Basarabiei, intelectualii fie s-au refugiat în România, fie au fost trimişi în Siberia.

Ultimul val de deportări a avut loc în 1951, când prim- secretar al Partidului Comunist era viitorul lider al URSS, Leonid Brejnev. Limba română a ajuns să fie vorbită doar în bucătărie. După un scurt dezgheţ în timpul lui Hruşciov, orice legătură cu România a fost tăiată, imediat ce Nicolae Ceauşescu a condamnat înăbuşirea Primăverii de la Praga, în august 1968. Tocmai când începuse să se ridice prima generaţie nouă de intelectuali moldoveni.

O Hotărâre a Comitetului Central al PCUS din noiembrie 1970 stabilea stoparea şi condamnarea oricărui caz de naţionalism românesc în Basarabia. Vasile Botnaru îşi aminteşte că, pentru un citat dintr-un autor român, putea fi dat afară din universitate, la Chişinău. Însă aceleaşi citate erau primite cu interes ce profesorii Universităţii Lomonosov din Moscova, unde a studiat trei ani. „La Moscova, în contact cu intelectualii ruşi, am aflat despre gulag, despre literatura samizdat. Dacă nu plecam din Chişinău puteam să rămân un simplu comsomolist", spune directorul „Europei libere".

Vladimir Voronin a rămas un politician influent

Criza constituţională, deocamdată fără soluţie

Republica Moldova se află, din nou, la marginea incertitudinii, cu atât mai mult cu cât formaţiunile din coaliţia de guvernare văd în mod diferit căile de ieşire din impas. Premierul Vlad Filat (preşedintele Partidului Liberal Democrat) crede că alegerile anticipate sunt inevitabile.

Primit excelent la Bruxelles, unde a reuşit să obţine fonduri nerambursabile de 1,8 miliarde de euro, premierul declara, din capitala Uniunii Europene: „Avem mulţi prieteni aici şi nu-i putem dezamăgi". Aluzie la planul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu (lider al Partidului Liberal) de a evita alegerile anticipate prin adoptarea unei noi Constituţii. Textul legii fundamentale a fost deja pregătit de o comisie parlamentară pe care comuniştii au boicotat-o. Mihai Ghimpu doreşte ca Parlamentul să aprobe textul articol cu articol şi apoi vrea să o treacă direct prin referendum.

„Problema este dacă alegerile anticipate consolidează Alianţa sau îi consolidează pe comunişti. Filat se consideră pregătit. Serafim Urechean (Alianţa Moldova Noastră - n.r.) e la limita pragului electoral şi ezită. Ghimpu vede ocazia unică de a schimba Constituţia şi a introduce limba română", spune Vasile Botnaru. Dar comuniştii? Comuniştii tocmai au declanşat pregătirile pentru alegerile anticipate, sprijiniţi de un grup de consilieri politici venit special din Rusia.

Sărăcie şi lux

Ca în orice ţară în care oamenii câştigă puţin, ceea ce îţi sare în ochi pe stradă este prezenţa maşinilor foarte scumpe parcate în faţa localurilor cu pretenţii. Se întâmplă şi în România, dar la altă scară. Preţurile, similare celor din Bucureşti, dacă nu mai mari, devin astronomice raportate la puterea de cumpărare a populaţiei.

Anul trecut, salariul mediu în economie s-a situat undeva pe la 150 de euro. Secretul supravieţuirii? Banii trimişi de cei plecaţi să lucreze în străinătate. Din totalul populaţiei, de 4 milioane de oameni, estimările arată că un milion se află peste hotare. Cei rămaşi au, de obicei, mai multe slujbe. Câştigă câte puţin de la fiecare loc de muncă. Dar oamenii par optimişti. Mirajul Uniunii Europene se face simţit din ce în ce mai puternic.

Simbolurile trecutului se regăsesc alături de cele actuale

Evenimentele din 7 aprilie, neelucidate nici până astăzi

Partidele politice de la Chişinău sunt angajate într-o aprigă dispută politică cu privire la ceea ce s-a întâmplat acum un an. Există şi o comisie parlamentară de anchetă condusă de deputatul Vitalie Nagacevschi. Aşa cum toată lumea se aştepta, cercetările nu au progresat prea mult. Chemat la audieri, Vladimir Voronin s-a erijat în procuror şi a luat el la întrebări comisia.

Pe 6 aprilie 2009, într-o zi de luni, câteva sute de tineri din capitala Republicii Moldova s-au adunat în faţa clădirii Preşedinţiei pentru a protesta faţă de rezultatele alegerilor parlamentare desfăşurate cu o zi înainte. Tinerii considerau că scrutinul a fost trucat şi cereau reluarea alegerilor. Partidul Comuniştilor, al lui Vladimir Voronin, obţinuse 60 de mandate în Parlament, cu unul mai puţin decât numărul minim cu care ar fi putut să-l aleagă pe preşedinte. Poliţia a intervenit brutal, dar asta a făcut doar să crească numărul manifestanţilor. Ziua de 7 aprilie a marcat apogeul confruntărilor.

Protestatarii au luat cu asalt Palatul Parlamentului, unde a izbucnit un incendiu. Pe sediul Preşedinţiei a fost arborat, pentru puţin timp, drapelul României.

Când totul depinde de un singur vot

Cert este că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) nu a reuşit, în cele din urmă, să obţină acel unic vot care l-ar fi instalat pe Vla- dimir Voronin în postura de preşedinte şi, potrivit prevederilor Constituţiei, la 29 iulie 2009, au avut loc alegeri anticipate.

La 29 iulie, patru partide de opoziţie au obţinut în total 53 de mandate din cele 100 ale Parlamentului. Noua majoritate a răsturnat Partidul Comuniştilor de la putere după 8 ani de guvernare. Preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi premierul Vlad Filat au reorientat Republica Moldova spre Uniunea Europeană şi au redeschis colaborarea cu România.

Statele Unite au oferit un ajutor substanţial pentru Republica Moldova, sprijin la care s-a adăugat UE, care a pus la dispoziţie aproape două miliarde de euro. Pentru guvernarea de la Chişinău care trebuie să rezolve atât criza constituţională, cât şi criza economică este un ajutor extrem de preţios. Dar banii nu au cum să vină prea curând şi alegerile anticipate bat la uşă.