Modernizare timidă în turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acreditarea staţiunilor, ratată de unii primari din vest, este văzută ca o mină de aur de cei care au fost pe fază şi au trimis actele. Reprezentanţii Ministerului Turismului au avut o întâlnire cu funcţionari de la toate primăriile cu staţiuni turistice.

Funcţionarii primăriilor au fost informaţi că trebuie să depună cereri de acreditare în 60 de zile. Termenul a expirat şi s-a constatat că mai multe staţiuni din vest nu au depus niciun act.

Orice iniţiativă de a aplica pentru finanţări europene, din acest moment, este sortită eşecului pentru că lipsa acreditării înseamnă depunctare. Sunt afectate staţiunile Moneasa (Arad), Băile Călacea (Timiş), Trei Ape şi Secu (Caraş-Severin).

Moneasa a luat bani

Primarii de care aparţin Băile Călacea, Trei Ape şi Secu nu au o explicaţie pentru situaţia creată. Primarul din Moneasa, Terentie Condea, susţine însă că şi-a făcut treaba şi că ministerul a încurcat lucrurile. Norocul turiştilor care vor să vină aici este că staţiunea a beneficiat deja de peste patru milioane de euro pentru un proiect de reabilitare încheiat anul acesta.

Proiectul a demarat în 2006 şi a vizat renovarea mai multor obiective, între care centrul de informare turistică, sistemul de alimentare cu apă şi canalizare, noua staţie de epurare, terenul de fotbal, alte două terenuri noi de sport, drumul judeţean de acces.

Din cele patru milioane de euro care s-au investit în reabilitarea staţiunii, 3,6 milioane euro sunt fonduri PHARE nerambursabile, oportunitate care se pierde unde nu sunt acreditări.

„Ne bucură că s-a reuşit finalizarea acestor investiţii, care au însemnat enorm pentru staţiune. Practic, s-a schimbat faţa Monesei prin aceste lucrări de modernizare. Nu ne rămâne decât să sperăm că şi turiştii se vor declara mulţumiţi de investiţiile făcute“,
a spus Terentie Condea, primarul comunei Moneasa.

Exemplul Buziaş

Există în regiune şi staţiuni care au urmat atent programul de acreditare şi acum se pregătesc să aplice pentru fonduri. Staţiunea Buziaş şi-a asigurat statutul şi, implicit, accesul la fonduri europene şi şi-a depus, din timp, documentaţia necesară.

 „Am urmărit, împreună cu cei de la primărie ca aceste acte să fie trimise. Noi avem deja un proiect pentru fonduri europene”, a spus directorul staţiunii, Sorin Munteanu. El este însă nemulţumit de suma totală care se va acorda anul acesta întregii regiuni V Vest. Este vorba de 3,2 milioane de euro.

 „Numai proiectul nostru necesită aproximativ şapte milioane. Sunt multe de modernizat la Buziaş”, a adăugat Munteanu. În plus fondurile europene, în care se pun atât de multe speranţe, pe perioada 2009 – 2019 sunt acordate pentru promovarea staţiunilor turistice.

„Noi intenţionăm să refacem, pe termen lung, întreaga staţiune. E păcat să nu restaurăm parcul, colonada, Muzeul Balnear sau clădirile vechi. Multe dintre ele au fost construite odată cu cele din staţiunea Baden Baden din Germania”, a mai spus Munteanu. (Orlando Toader).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite