Mobilizare pentru căutarea unei fete dispărute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mobilizare pentru căutarea unei fete dispărute
Mobilizare pentru căutarea unei fete dispărute

Zeci de poliţişti, jandarmi şi salvamontişti au căutat, ieri, din vârf de munte şi până la fundul apelor, o adolescentă de 14 ani dispărută din Piatra Neamţ în urmă cu o săptămână.

Autorităţile au localizat semnalul telefonului mobil al fetei în zona barajului Bâtca Doamnei. Aparatul a funcţionat acolo 72 de ore, după care semnalul a încetat. O barcă dotată cu un sonar a patrulat pe lacul de acumulare, căutând cadavrul pe fundul apei.

„În cazul în care vom avea certitudinea unui corp în apropierea malurilor sau a barajului, vom lansa doi scafandri pentru recuperarea acestuia", a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Alte echipe au verificat munţii împăduriţi din jur, pe o rază de 8 kilometri. În ciuda acestor eforturi, adolescenta nu a fost găsită, vie sau moartă.

Căutătorii au trecut sub tăcere numele fetei dispărute, menţionând că familia acesteia nu a dorit să se mediatizeze cazul. Poliţiştii spun că, cel mai probabil, adolescenta a decis să-şi pună capăt zilelor.

„Din cercetările preliminare, mesaje, înscrisuri lăsate de adolescentă a rezultat că acesta ar fi vrut să se sinucidă, indicând această zonă”, a declarat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite