Mobilizare la PSD şi PDL la votul pentru dosarele lui Năstase şi Mitrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii PSD şi PDL au dat ordin ca toţi parlamentarii formaţiunii lor să fie prezenţi miercuri, când deputaţii vor vota în sesiune extraordinară, a doua oară, cererea DNA pentru

Şefii PSD şi PDL au dat ordin ca toţi parlamentarii formaţiunii lor să fie prezenţi miercuri, când deputaţii vor vota în sesiune extraordinară, a doua oară, cererea DNA pentru începerea urmăririi penale în cazurile lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea.

Preşedintele PSD Mircea Geoană a precizat că prezenţa deputaţilor PSD la şedinţa din 13 august a Camerei este "obligatorie", aceasta fiind un "criteriu de evaluare" pentru o eventuală candidatură la un nou mandat în Parlament.

Geoană a spus că va exista şi o întâlnire a grupului parlamentar PSD, unde va fi luată o decizie despre modul în care vor vota deputaţii social-democraţi. PNL va avea astăzi o şedinţă în care se va decide cum vor vota deputaţii liberali solicitările DNA şi în care se va hotărî mobilizarea parlamentarilor PNL pentru votul din 13 august.

PDL, cu bilele la vedere

Preşedintele PDL Emil Boc a anunţat că deputaţii partidului vor vota "cu bilele la vedere" solicitările DNA de începere a urmării penale. Liderul PDL a motivat această manieră de vot prin faptul că democrat-liberalii nu vor să lase "nicio ambiguitate" în ceea ce priveşte "poziţia fără echivoc" faţă de neîngrădirea Justiţiei de către politic. Primul vot asupra solicitărilor DNA a fost declarat nul din lipsă de cvorum.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite