Miriştile în flăcări, pericol pentru olteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miriştile în flăcări,  pericol pentru olteni
Miriştile în flăcări, pericol pentru olteni

Persoanele care incendiază câmpurile nu sunt niciodată găsite

Numai în aceste zile, zeci de hectare de teren au luat foc şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor. „La sfârşitul acestei săptămâni, s-au produs şase arderi necontrolate, care sunt foarte periculoase, mai ales că acestea se pot extinde la locuinţele cetăţenilor, existând riscul de a provoca pagube şi de a pune în pericol viaţa oamenilor“, a spus Cristian Croitoru, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

Primăriile evită riscurile


Cei care dau foc miriştilor trebuie să respecte legile în vigoare şi să se conformeze cu toate normele de siguranţă. Primarii comunelor spun că această problemă este foarte serioasă şi reprezintă un risc mare ca incendiul să se extindă şi la casele cetăţenilor. „De obicei aceste arderi se fac numai când în lanurile sau în culturile respective sunt dăunători, iar incendierea acestora este ultima soluţie. Arderile se fac controlat, doar cu permisiunea primăriei şi numai în prezenţa organelor abilitate. Pentru a putea da foc unor mirişti, fiecare cetăţean are nevoie de un permis de lucru cu focul. Se sapă brazde cu tractorul, încercuind zona în care se va da foc, dar numai în prezenţa unei surse de apă. Ca primar, nu mai eliberez aceste permise de lucru cu focul, din cauză că, acum câţiva ani, din cauza unui astfel de foc necontrolat era să ia foc toată comuna. Pentru a evita un asemenea risc nu mai eliberăm astfel de permise de lucru cu focul“, a spus Ion Ciocan, primarul comunei Osica de Sus. Localnicii se tem de focurile necontrolate şi spun că acestea ar putea să le ia, din cauza neatenţiei altora, toată agoniseala lor de-o viaţă într-o clipită.

Nu a fost prins niciun incendiator


„Ar trebui să fie amendaţi sau arestaţi cei care pun focul fără să-l supravegheze. Putem să rămânem fără case şi fără tot ce am trudit să obţinem până acum, în câteva minute, din cauza unor inconştienţi. În zilele călduroase ar trebui supravegheate de către poliţie toate câmpurile şi miriştile care ar putea să ia foc“, a spus Maria Momea, din Osica de Sus.
Pompierii îi pot amenda pe oamenii care dau foc miriştilor, sancţiunile fiind între 50 şi 2.000 de lei, dar în acest an niciunul nu a fost prins.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite