Mircea Geoană: Nu colaborăm cu PDL şi cu Băsescu, mergem cu PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Crin Antonescu şi-a exprimat încă o dată în această seară susţinerea faţă de acuzaţiile de fraudare a alegerilor îndreptate spre PDL. De asemenea, şeful PNL şi-a arătat îngrijorarea faţă de validarea lui Traian Băsescu drept preşedinte pentru un al doilea mandat. La rândul său, Mircea Geoană a anunţat, tot în această după-amaiză, că partidul său va merge în continuare alături de PNL, UDMR şi minorităţi şi că d

UPDATE "Într-o astfel de situaţie, va trebui să ne comportăm cu calm, cu liciditate. Într-o democraţie, atunci când esti dezamagit chiar atunci cand stii ca 50.000 de voturi sunt duse dintr-o parte in alta, chiar si atunci trebuie să respecţi procedurile. Trebuie să lucram pentru România în spiritul, ideile şi principiile pentru care am muncit până acum", a declarat Crin Antonescu.

"Dacă Traian Băsescu va fi validat ca preşedinte ştiu că vom trece cu toţii prin momente dificile. Acest lucru va fi rău pentru România, vom vedea un preşedinte aşa cum am vazut şi aseară, îmbătat de putere. Dincolo de mâhnirea acestui moment, îi asigur pe toţi cei care au vrut schimbarea că nu avem acum decât să ne păstram valorile şi principiile", a continuat şeful PNL.

Mircea Geoană: Decizia este de a merge în continuare într-o majoritate cu PNL, UDMR şi cu minorităţile

"Există indicii destul de numeroase care arată frauda: vot multiplu, turism electoral. Niciodată în istoria alegerilor prezidenţiale nu am avut o diferenţă aşa de mică", a declarat Mircea Geoană.

"Contestarea nu e legată de persoana mea sau de partidul meu. Ci este vorba de un partid care a dat o mită imensă, tiruri cu cadouri în toată ţara. În cursul serii colegii mei vor prezenta aceste elemente. În cursul dimineţii vom depune acesată contestaţie. Decizia noastră este de a păstra majoritatea parlamentară deja creată. Decizia este de a merge în continuare într-o majoritate cu PNL, UDMR şi cu minorităţile", a adăugat acesta.

"Am transmis un mesaj de încurajare primarilor noştri şi simpatizanţilor noştri să stea liniştiţi. Nu dorim să creăm o stare de instabilitate politică şi de confuzie în România. Însă nu putem rămâne sensibili la asemenea lucruri. Democraţia în Românai trebuie respectată. Sperăm ca mâine să putem veni cu o poziţie a noastră consolidată. România nu merită un asemenea preşedinte pentru următorii cinci ani care a furat acest mandat. Decizia noastră este extrem de clară: Nicio formă de colaborare cu PDL-ul şi cu Traian Băsescu", şi-a încheiat Geoană declaraţia de presă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite