Mircea Diaconu: „La admitere am avut nişte spaime groaznice”

Într-un interviu pentru Adevărul, actorul povesteşte coşmarul examenului din 1967 în urma căruia a devenit student al Institutului de Teatru din Bucureşti

Cum a fost prima probă?

La prima probă am avut nişte spaime groaznice. N-aveam costum, mi-au făcut costum. Aveam senzaţia că stă aruncat cu furca pe mine. M-am spălat pe cap înainte de prima probă cu săpun de rufe, pentru că noi n-aveam altceva şi părul se făcuse ca dracu, folosesc acest cuvânt, nu sunteţi cenzuraţi de CNA, nu? Deci pot să spun „ca dracu”? Deci ca dracu îmi stătea păru pe cap, groaznic, mă simţeam absolut aiurea, căzut din Lună.

Era o singură facultate pentru toată ţara. Mai era o secţie maghiară de o singură clasă, mai mică decât noi, de cinci - şase, la Târgu Mureş, dar nu intră în discuţie. Şi stând şi aşteptând la admitere, acolo, am întrebat aşa, pe cineva „arătaţi-mi şi mie, vă rog, un student la teatru”. Şi portarul mi-a arătat „uite, uite, uite ăla!” M-am dus, era unul, Dumnezeu să-l ierte, săracu, din păcate a murit, mai mare cu doi ani decât mine, deci era anul I sau II şi-l chema Zavulovici, un băiat frumos şi elegant, care mai târziu mi-a devenit prieten, şi m-am dus pe lângă el, aşa, cumva să mă compar. Rezultatul a fost un dezastru. El era înalt, era arătos, era bine îmbrăcat.. era un dezastru! Aşa am intrat eu la admitere la prima probă, cu spaima asta. Şi eram serii. Am intrat toate seria şi după aia, aşa era regula, aşteptai să vină un asistent şi să...

Şi am intrat. Erau câteva proiectoare îndreptate spre tine, o mică scenă, nu vedeai nimic, auzeai nişte voci, atât doar, de la comisie. Şi insist cumva pe genul de admitere care nu era prietenoasă. Erau ca la Securitate, într-un fel.

Citiţi marţi interviul complet în suplimentul "Ghidul Candidatului", distribuit gratuit împreună cu ziarul "Adevărul".