Mircea Cinteză a demisionat de la Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Cinteză
Mircea Cinteză

Senatorul PDL Mircea Cinteză a anunţat, astăzi, în plen, că demisionează din calitatea de parlamentar începând cu data de 9 decembrie, urmare a alegerii sale în conducerea Colegiului Medicilor Bucureşti.

"Vă mulţumesc pentru toţi anii în care am lucrat împreună şi în care am fost mândru că fac parte din această instituţie", le-a spus Mircea Cinteză colegilor săi senatori.

Cinteză a fost ales în Consiliul Colegiului Medicilor Bucureşti.

Mircea Cinteză, în vârstă de 51 de ani, este de profesie medic, lucrând la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde este şef de clinică. El este şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Cinteză a fost preşedintele Colegiului Medicilor din România, în perioada 1997-2007. În perioada 29 decembrie 2004 - 22 august 2005, Mircea Cinteză a fost ministru al Sănătăţii în Cabinetul Tăriceanu.

El este la al doilea mandat de senator. În actuala legislatură a fost ales în colegiul uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr.03 Argeş.

În 2000, Mircea Cinteză a intrat în PNL. În decembrie 2006 a trecut la PLD, devenind membru al Partidului Democrat Liberal odată cu fuziunea PD cu PLD.

În 27 ianuarie 2011, ANI informa că a constatat starea de incompatibilitate în care se află senatorul PDL Mircea Cinteză, deoarece pe lângă calitatea de parlamentar a deţinut şi mai multe funcţii de conducere în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Cinteză a contestat actul administrativ emis de ANI privind incompatibilitatea sa la Secţia de contencios administrativ.

În 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât că senatorul PDL Mircea Cinteză este incompatibil cu funcţia de şef de clinică, instanţa respingând contestaţia doctorului faţă de decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Decizia instanţei putea fi atacată cu recurs la ICCJ.



Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite