Minunile lui Petrache.Dar nu cel de la Maglavit

Un tânăr de 33 de ani va conduce destinele sportului cu balonul oval. Numele lui e Alin Petrache. Fostul căpitan al naţionalei României a adunat peste 50 de meciuri oficiale sub tricolor, fiind pe teren inclusiv la celebra partidă pe care România a câştigat-o în 2004 cu Italia, victorie considerată una dintre cele mai importante din ultimii 25 de ani. La nivel de club, el a activat la Dinamo, RC Paris, Bordeaux Begles, RC Toulon şi Be

Până aici nimic spectaculos, pentru mulţi dintre noi. De ce nu mai joacă la vârsta asta, ar întreba unii. Pentru că vrea să se ocupe de altceva, ştiindu-se că rugby-ul nu este la fel ca tenisul de masă sau şahul, loviturile primite în toate zonele corpului urmărindu-te toată viaţa. Ceea ce rămîne e experienţa lui, care ar trebui fructificată la maximum.

Mi-a plăcut că insistă pe ideea aducerii unui selecţioner străin, care să aplice metode noi, nu cele cu care ne-am obişnuit zeci de ani la rând. În plus, acesta ar fi departe de scandalurile interne şi de interesele unora. Spre deosebire de fotbal, acolo unde multora le este încă frică de antrenori străini prin simplu motiv că nu şi-ar mai putea împinge la vânzare legumele storcite.

Petrache a jucat la nivel ridicat în campionatele din Anglia şi Franţa, a avut susţinerea tuturor jucătorilor care evoluează în străinătate, vine cu un program interesant. Cel mai surprinzător punct pe lista sa e că fostul internaţional propune formarea unor centre regionale după modelul francez. Petrache chiar a văzut cum se lucrează, care sunt procedurile.

În niciun caz, nu vorbeşte din ce a visat în noaptea precedentă sau din basme. De aceea, cred că accederea lui ca numărul unu în rugby e o alegere care trebuie salutată. Sigur, prezenţa la turneul final al Mondialului din 2011 e un punct care trebuie îndeplinit. Dar participă multe echipe deja, nu cred că va fi chiar foarte dificil de ajuns. Problema nu e dacă ajungem, ci cum ne prezentăm.

Nicu Vlad a venit la haltere cu un suflu nou, Sorin Matei la atletism, Ruxandra Dragomir la tenis şi Elisabeta Lipă la canotaj şi la CS Dinamo. Ei sunt oamenii de la care aşteptăm o schimbare de mentalitate.

Un nou mod de a vedea lucrurile. Până acum am avut oameni care ţineau la propriul scaun, care aveau probleme cu limbile străine şi foloseau gimnastica pentru a se înţelege cu străinii, care vorbeau trei ore şi nu spuneau nimic... Şi lista poate continua.

Aştept de la cei tineri cu totul şi cu totul altceva. Nu neapărat minuni, ci lucruri concrete. Aştept să plece dacă nu realizează ce şi-au propus, să nu dea vina pe vechea moştenire şi să nu se bată cu pumnii în piept şapte ani după un succes de răsunet. Vreau să se bucure câteva ore, apoi s-o ia de la capăt.

Poate că aştept prea multe, dar cred că e nevoie să lase ceva pe masă pentru cel care va urma. Acum masa e goală, iar pe jos sunt numai firimituri.