Ministrul Educaţiei: La Bac-ul Olimpicilor au participat şi elevi care nu sunt olimpici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a emis un ordin prin care vor fi verificate toate dosarele olimpicilor de la Bacaluareat.

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport (ANST) şi Ministerului Educaşiei să demareze o investigaţie serioasă vizavi de modul în care au fost realizate înscrierile sportivilor de performanţă pentru sesiunea specială de bacalaureat din acest an.Conducerea COSR a atras atenţia că în Centrele Naţionale Olimpice pentru Pregătirea Juniorilor (CNOPJ) activează 108 sportivi cu vârsta de bacalaureat, iar numărul de candidaţi la această sesiune speciala a fost 878.

"Se pare ca nu toţi sunt olimpici. Sunt unii care au fost aduşi acolo bazându-se pe faptul că Bacalaureatul olimpicilor este mai uşor şi se coboară ştacheta", a afirmat Liviu Pop, citat de hotnews.ro.

"Nu riscă nimic copiii în momentul de faţă, riscă cei care i-au aprobat, cei din inspectorat sau cei din şcoli riscă. Dacă sunt probleme o să facem un raport, că îmi place să fie transparenţă şi să încercăm să clarificăm lucrurile, mai ales că pentru sportivi este un semnal groaznic, şi aici mă refer la gimnastele care merg la olimpiadă şi care şi-au căzut examenul de Bacalaureat. Sper ca în august să promoveze acest examen", a completat Pop.

Joi 31 mai, s-a incheiat sesiunea specială a Bacalaureatului 2012 la care au participat olimpicii şi participanţii la concursuri sportive şi artistice. Promovabilitatea la această sesiune a fost de 34,20%.

COSR a solicitat oficial lista cu elevii - sportivi care au dat examenul de bacalaureat în sesiunea specială din acest an, criteriile care i-au recomandat pe fiecare în parte şi persoanele implicate în selecţie.

COSR a mai atras atenţia asupra faptului că nu a fost niciodată informat despre perioada în care au loc astfel de sesiuni şi nici consultat la stabilirea criteriilor de selecţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite