Ministrul Mediului, audiat de Comisia parlamentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Mediului, audiat de Comisia parlamentară
Ministrul Mediului, audiat de Comisia parlamentară

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, va fi audiat astăzi la Comisia parlamentară de anchetă constituită în cazul său. Anunţul a fost făcut de preşedintele comisiei. Sedinţa comisiei începe la ora 10.30.

Pe lista celor care vor fi audiaţi se mai află secretarul general al ministerului şi reprezentanţii firmelor de publicitate ce au încheiat contractul pentru campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu Lot II Difuzare/Publicare.

De asemenea, astăzi vor mai fi audiaţi şi directorii care au semnat contractul ce se află în atenţia comisiei parlamentare.

Comisia parlamentară de anchetă a fost înfiinţată prin decizia plenului Camerei Deputaţilor şi are ca scop investigarea modului în care Ministerul Mediului a atribuit, în luna aprilie, contractul privind campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu Lot II Difuzare/Publicare, prin negociere fără anunţ de participare.

Obiectivul comisiei de anchetă este verificarea legalităţii alegerii procedurii de negociere cu o singură firmă, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite