Igaş, în Piaţa Universităţii: "Sunt unul dintre cei care în '89 a protestat în stradă. Nu sunt de acord cu huliganii care provocă panică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Igaş, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor
Traian Igaş, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat din Piaţa Universităţii, că respectă fiecare cetăţean care protestează civilizat şi spiritual este alături de ei.

"A te manifesta şi a-ţi expune motivele sufleteşti pe care le ai nu este rău. Sunt unul dintre cei care în '89 a protestat în stradă. Nu sunt de acord cu huliganii care provocă panică, haos. Legea trebuie respectată şi dacă au şi ei pretenţia de a fi respectaţi atunci trebuie să respecte şi ei legislaţia", a afirmat Traian Igaş.

Ministrul de Interne a mai adăugat că el şi colegii lui s-au pregătit foarte bine pentru ziua de mâine, când vor fi organizate două mitinguri.

"În seara asta avem o ultima analiză, mâine dimineață la fel, incercăm să asigurăm condițiile de particiapre, sper ca modul de manifestare să fie pașnic, decent. Nu avem nimic de reproșat partidelor dacă vor să organizeze, e dreptul lor, dar legea trebuie respectată", a mai spus ministrul la Realitatea TV.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite