Ministrul Educaţiei se însoară la Suceviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Adomniţei şi ieşeanca Sabina Vişinari au devenit iubiţi acum trei ani, iar toamna aceasta au hotărât să-şi unească destinele. Nunta va avea loc pe 18 octombrie la Hotelul Sofia, de

Cristian Adomniţei şi ieşeanca Sabina Vişinari au devenit iubiţi acum trei ani, iar toamna aceasta au hotărât să-şi unească destinele. Nunta va avea loc pe 18 octombrie la Hotelul Sofia, de 4 stele, din Suceviţa. Cununia religioasă va fi oficiată la Mănăstirea Suceviţa, care are o vechime de peste 400 de ani. Cei doi îşi vor oficializa relaţia la ofiţerul de stare civilă din Iaşi, la o dată care nu a fost declarată publicului.

La nuntă este aşteptat premierul Călin Popescu Tăriceanu, colegii din Guvern, dar şi cei din partid. „Nu am vrut să fac nunta în Bucureşti, pentru că vreau ca toţi cei care vor veni să se simtă relaxaţi, să lase acasă problemele de zi cu zi şi să se distreze cu adevărat”, a declarat ministrul Educaţiei.

Meniu cu păstrăv şi Sofia Vicoveanca la microfon

Mirii s-au hotărât deja şi asupra meniului pe care-l vor servi invitaţilor. „Nu va fi o nuntă extravagantă. Am vrut să fie o nuntă tradiţională, bucovineană, fără icre negre sau nu mai ştiu ce alte produse”, a mai spus Adomniţei.

Pe lângă sarmale, nuntaşii vor fi serviţi cu păstrăv afumat şi afinată bucovineană, iar buna dispoziţie va fi asigurată de celebra interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca. La petrecerea de la Hotelul Sofia din Suceviţa vor avea acces doar invitaţii, adică în jur de 300 de persoane.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite