Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Secretele Mineriadei: Ortacii i-au păzit pe studenţi ca să nu copieze

3 august 2010, 06:19 |  Autor: Mihai Voinea,Cristian Delcea | 

Cuvinte cheie: mineriada, octavian baltac, golan, catinca roman, mineri, capitala, flori, studenti,

Octavian Baltac rememorează relaxat păţanii din studenţie

Octavian Baltac rememorează relaxat păţanii din studenţie

 

Octavian Baltac, student la Geologie în 1990, povesteşte cum colegii săi au susţinut examene cu ortacii la catedră. Era o altă formă de „a apăra democraţia originală“ impusă de „regimul Iliescu“. Chemaţi în Capitală să salveze ţara, ortacii au găsit multe interpretări ale acestei sintagme: au linşat studenţi, au plantat flori şi au supravegheat examenele din facultăţi.

La 14 iunie 1990, Bucureştiul era un oraş aflat sub stăpânirea hoardelor de mineri venite să-i potolească pe „golanii" care puneau în pericol „democraţia atât de greu cucerită". Înfiltraţi în rândurile lor, ofiţeri din serviciile secrete i-au dirijat pe ortaci spre diverse puncte din oraş şi le-au sugerat diverse îndeletniciri.

Pe Aceeaşi Temă

Mai citeşte:

Secretele Mineriadei: Ţiganii şi Mineriada. „Pogromul“ din 1990

Toate cu un singur scop: transmiterea unui mesaj de forţă către toţi cei care în prima jumătate a anului avuseseră curajul să se ridice împotriva puterii feseniste.

Octavian Baltac are 42 de ani. Acum două decenii era student la Facultatea de Geologie. Participase seară de seară la fenomenul „Piaţa Universităţii", la fel ca marea majoritate a studenţilor, fredonase refrenele vremii şi crezuse în ideea unei Românii eliberate de neocomunism. A trăit apoi chiar din stradă nebunia zilei de 13 iunie:

„I-am văzut pe cei care incendiau autobuzele şi erau foarte dubioşi. Toţi la 20-21 de ani, cu aceeaşi constituţie fizică, goleau rezervoarele maşinilor şi apoi le incendiau. Din câte mi-am dat seama acţionau după un plan. Am stat pe stradă până noaptea târziu, am fost pe strada Eforiei, unde era Poliţia, pe la Ministerul de Interne. Acolo am văzut cu ochii mei lunetişti care trăgeau de sus. E drept că erau câţiva oameni care încercau să intre în minister, dar erau vreo 3-4. Am plecat imediat de acolo pentru că nu-mi propusesem să mor fără rost", rememorează Octavian Baltac.

„Vă spunem la mineri"

Ziua de 14 iunie, când minerii au descins în Capitală, a coincis cu data la care Octavian avea programat examenul la Petrografie.

„Aveam examen de la 9 dimineaţa şi am plecat spre facultate pe la 8, împreună cu câţiva colegi. Pe «Batiştei» erau mulţi bucureşteni care îi ovaţionau pe mineri şi cărora le-am spus că nu e nicio bucurie că alţii luau bătaie. Şi ne-au zis: «Vă spunem la mineri». Ne-au spus şi au venit vreo patru cu bâte, dar noi făcusem practică în Valea Jiului şi le-am zis că n-au de ce să ne bată, că o să venim şi noi să muncim în mină. Ne-au lăsat în pace", povesteşte Octavian Baltac, care în prezent este manager la o firmă de distribuţie.

Minerii nu se mulţumiseră însă să facă ordine doar pe bulevardele Bucureştiului. Odată ajuns în sala de examen, Octavian avea să constate că ortacii puseseră stăpânire şi pe clădirea facultăţii.

„Când am ajuns noi, minerii erau deja acolo. Au intrat în toate sălile unde se dădeau examene, ca să-i supravegheze pe studenţi. Profesorii s-au conformat de frică, dar eu şi alţi câţiva colegi am refuzat să intrăm, în semn de protest. Mi se părea absurd să dau un examen cu minerii în sală. De altfel şi ei păreau destul de dezorientaţi. Cred că i-a adus cineva acolo, n-a fost ideea lor să vină peste studenţi la examene", afirmă fostul student la Geologie.

Lacrimile unui academician

Încântaţi cu postura de justiţiari în care conjuncturile istoriei îi aruncaseră în urmă cu 20 de ani, ortacii şi-au luat în serios rolul de supraveghetori la examenul de Petrografie.

„Mi-au povestit colegii care au intrat totuşi la examen că minerii erau foarte atenţi ca studenţii să nu copieze. Se plimbau printre bănci ca nişte supraveghetori, cu cozi de topor în mână şi cu furtune de presiune. Ei se gândeau probabil că studenţii trebuie să stea cuminţi în bănci şi să scrie, nu să iasă pe străzi. Petrografia e studiul rocilor din scoarţa pământului, ei se găsesc în scoarţa pământului, deci aveau o legătură, dacă e să glumim. Ca să nu mai spun că pe 14, dimineaţa, ne-au vandalizat toată colecţia de fosile din Facultatea de Geografie. Academicianul Teodor Neagu plângea ca un copil, acele fosile aveau o valoare inestimabilă. Iar a doua zi s-a scris în presă că studenţii au aruncat cu fosile în muncitorii de la IMGB", îşi aminteşte Octavian Baltac.

"Minerii sunt ca borgii din filmul «Star Trek», au o conştiinţă colectivă, nu una individuală."
Octavian Baltac
fost „golan"

A ştiut Catinca de Mineriadă?

Minerii n-au băgat spaima chiar în toţi studenţii  Foto: Reuters



Studenţii au fost una dintre principalele ţinte ale minerilor în timpul evenimentelor din vara anului 1990. Andras Bitay, cunoscut în anii '90 ca unul dintre realizatorii emisiunii „Gaudeamus", care se difuza în nopţile de vineri spre sâmbătă pe TVR 1, vine cu o dezvăluire care întăreşte încă o dată teoria premeditării evenimentelor din 13-15 iunie.

„În 1990 eram student la Academia de Artă, la fel ca şi Catinca Roman. Eram în acelaşi cerc de prieteni şi mergeam de multe ori chiar la ea acasă. Ei bine, Catinca Roman, fiica vitregă a lui Petre Roman, n-a mai dat pe la facultate începând cam cu 10 iunie şi până în 17 iunie. Ea ne-a spus că a fost bolnavă, dar noi am bănuit-o că ar fi ştiut de planul Mineriadei şi de atunci am răcit relaţiile cu ea. A fost foarte dubios cum de a lipsit tocmai în intervalul în care în Bucureşti au fost acele evenimente foarte violente", afirmă Andras Bitay.

Andras Bitay a lucrat din 1990 până în 1992  la realizarea emisiunii studenţeşti „Gaudeamus", cunoscută ca una dintre cele mai libere difuzate în acea vreme de Televiziunea Română.

„Eram singurii care difuzam imagini din Piaţa Universităţii şi tot noi am difuzat primii, în emisiunea noastră, imagini cu mineri care băteau oameni pe străzile Bucureştiului. Tocmai de aceea emisiunea era izolată, programată după 12 noaptea. Mult timp am primit acasă telefoane de ameninţare, care mă sfătuiau să renunţ la a mai face emisiunea", susţine Andras Bitay.

Fiica lui Roman nu s-a panicat

Creatoarea de modă Catinca Roman (foto), fata cea mare a lui Petre Roman, se apără: „Eu ştiu că am fost la şcoală în acele zile. Oricum, minerii n-au fost în şcoli sau, mă rog, nu la noi în facultate, aşa că nu-mi amintesc să fi trăit o panică deosebită în acele zile".

În faţa insistenţelor noastre, Catinca Roman face, totuşi, un pas înapoi şi o concesie memoriei slăbite de trecerea anilor: „Când a fost Mineriada asta, în iunie? Fiind sfârşit de an e posibil, totuşi, să mai fi stat şi pe acasă, să fac lucrări. Oricum, n-am ştiut dinainte despre ce avea să se întâmple!".

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Secretele Mineriadei: Viaţa de miner în Valea Jiului. Tablou complet

    „Adevărul“ vă arată cum trăiau ortacii în urmă cu douăzeci de ani şi de ce au devenit uşor masă de manevră pentru FSN. Minerii munceau ca în secolul al XIX-lea şi erau iubiţi şi temuţi de Putere. Reporterii „Adevărul“ au petrecut câteva zile în localităţile din Valea Jiului încercând să reconstituie imensul puzzle care era viaţa minerilor în urmă cu două decenii. Articol complet.


    Secretele Mineriadei / Ioan Adochiţei: „Era o anarhie dacă nu veneam noi“

    „Adevărul“ face o incursiune dureroasă în mentalitatea minerilor la 20 de ani de la „13-15 iunie 1990“. Ortacii susţin şi astăzi că „golanii“ se dedau la orgii sexuale în Piaţa Universităţii. Manipularea la care au fost supuşi minerii prin presă a funcţionat atât de bine încât aceştia mai cred şi azi că venirea lor la Bucureşti, în iunie 1990, a salvat ţara de la dezastru. Articol complet.


    Secretele Mineriadei / Minerii îşi amintesc despre 14-15 iunie ’90: „A fost fain“

    „Adevărul“ vă prezintă amănuntele spectaculoase ale deplasării ortacilor în Bucureşti. Principalii protagonişti ai scenelor violente din 14 şi 15 iunie 1990 îşi amintesc cu plăcere de incursiunea la Bucureşti, pentru că au mâncat, au băut şi s-au distrat. Articol complet.


    VIDEO Secretele Mineriadei/ Nicolae Cămărăşescu: „Minerii m-au dus cu forţa la «România liberă»!“

    În partea a doua a interviului, Cămărăşescu face dezvăluiri senzaţionale despre Revoluţie şi Mineriadă. „Adevărul" publică astăzi partea a doua a interviului cu Nicolae Cămărăşescu, fost ofiţer de contraspionaj la Securitate şi implicat în coordonarea minerilor în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Articol complet.

    Secretele Mineriadei: Omul care a scos Mineriada la lumina zilei

    Ioan Mănucu a reuşit să amâne sosirea minerilor în Bucureşti. Inginerul a oprit trenurile cu mineri care plecaseră din Valea Jiului să salveze democraţia cu bâta. „Fără mine, toate ororile s-ar fi făcut noaptea, pe întuneric“, spune Ioan Mănucu (66 de ani). Inginerul a fost dat afară din serviciu de Gheorghe Dobre. Articol complet.

    VIDEO Secretele Mineriadei: Cozma este căsătorit cu o „golancă“

    „Luceafărul huilei“ şi-a unit destinul cu o femeie care ar fi putut să-i fie victimă acum 20 de ani. În 1990, Monica Mihaela Ionescu era studentă și frecventa Piața Universității. „S-au unit minerii cu Piaţa Universităţii. Aţi trăit să o vedeţi şi pe asta!“, spune Miron Cozma, fostul lider al ortacilor din Valea Jiului. Noul portret al lui Miron Cozma de aici începe. Articol complet.

    Secretele Mineriadei: Cum ar fi arătat România lui Ion Raţiu

    Elisabeth Raţiu (89 de ani) vorbeşte, în exclusivitate pentru „Adevărul“, despre şansa pe care ...

    Vă mulţumesc!

    Aş fi vrut ca, în cele cinci zile ale Târgului de Carte, să ţin un fel de „Jurnal de Bookfest“. ...

    Secretele Mineriadei/ Sergiu Andon, fost ziarist la „Adevărul“: „Am schimbat cursul istoriei!“

    Cel care în 1991 îl înjura pe Regele Mihai în „Adevărul“ e convins că a împiedicat România să r ...

    „Secretele Mineriadei“, ultimul episod. Adevăruri nescrise până acum în cărţile de istorie

    După mai bine de două luni de dezvăluiri, serialul realizat de ziarul „Adevărul“ a ajuns la&nbs ...

    Secretele Mineriadei: Ţiganii şi Mineriada. „Pogromul“ din 1990

    Un adevăr ignorat: minerii i-au bătut şi pe ţigani la descinderea în Capitală. De asemenea, în ...

    Secretele Mineriadei / Cristi Paţurcă:„Cozma, de ce ne-ai bătut, mă?“

    În democraţie, Cristi Paţurcă l-a întrebat pe fostul lider al minerilor de ce i-au căsăpit pe s ...

    Raportul-rechizitoriu despre „fratricidul din 13-15 iunie 1990"

    După ce l-a făcut public on-line, Asociaţia „21 Decembrie" i-a trimis un exemplar din „Raportul ...

    Secretele Mineriadei: Mineriada, o piesă cu multe scenarii

    Sub denumirea „Capete înfierbântate“, câţiva tineri artişti români au pus în scenă Mineriada di ...

    Secretele Mineriadei: „România barbară“, în presa occidentală

    Presa străină a ţinut „Piaţa Universităţii“ şi Mineriada din 13-15 iunie pe primele pagini ale ...

    Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier: „Minerii simţeau nevoia să ne ajute“

    Personaj central al evenimentelor din 1989 şi 1990, Gelu Voican Voiculescu exclude implicarea c ...


    Adevarul on Facebook

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    Bula imobiliară a educaţiei

    Florin Iaru

    Toate lucrurile au o cauză, doar cele fără nicio cauză nu există. Dumnezeu ştie, deşi cred că dracul ştie mult mai exact!

    Golănie până la capăt

    Grigore Cartianu

    Răul a fost făcut! Necinstita lege a votului majoritar („uninominalul pur“) a trecut ieri prin Camera Deputaţilor cum trec şoferii de TIR pe şoseaua de centură: pe contrasens şi cu plăceri perverse.

    Avem dreptul!

    Ramona Ursu

    Avem dreptul la viaţă. Avem dreptul să iubim, să le oferim o mângâiere celor de lângă noi. Avem dreptul să plângem, să râdem.

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole