Secretele Mineriadei / Minerii îşi amintesc despre 14-15 iunie ’90: „A fost fain“

„Adevărul“ vă prezintă amănuntele spectaculoase ale deplasării ortacilor în Bucureşti. Principalii protagonişti ai scenelor violente din 14 şi 15 iunie 1990 îşi amintesc cu plăcere de incursiunea la Bucureşti, pentru că au mâncat, au băut şi s-au distrat.

Dacă mergi prin Petroşani, din trei bărbaţi, unul a fost la Mineriadă. Am vorbit în oraşele din Valea Jiului cu zeci de persoane: mineri, lideri sindicali, securişti, ziarişti. Toţi implicaţi în Mineriada din iunie '90. Toţi se disculpă.

Mai citiţi şi:

Secretele Mineriadei / Exclusiv: Culisele organizării Mineriadei din iunie ’90

Secretele Mineriadei / De ce a apelat puterea din '90 tocmai la mineri?

Minerii au fost şi ei la Bucureşti, dar n-au dat cu parul, doar s-au uitat şi au plecat. Liderii sindicali erau şefi, dar nu-i asculta nimeni - îi lua puhoiul şi se amestecau în marea masă a ortacilor. Gazetarii locali cântau şi ei după muzica de la Bucureşti.

Când au plecat în Capitală, în ianuarie, februarie şi iunie 1990, minerii s-au gândit pe termen foarte scurt. „Era mai confortabil să te urci într-un tren, să fumezi o ţigară, să bei o bere, decât să intri în mină. În mină s-ar putea să mori. Dacă deraiază trenul - poate că scapi", descrie Benor Voicescu, fost inginer la Mina Petrila, filosofia minerului de rând. Ce a urmat după iunie 1990 a adus frustrare în Valea Jiului, dar incursiunea în Capitală le-a plăcut minerilor. Au mâncat la restaurant, au mers în discotecă îmbrăcaţi în salopete, au văzut filme şi fotbal la videoproiector, s-au întors acasă cu traistele pline cu salamuri, iar unul dintre ei a coborât din trenul special Bucureşti-Petroşani cu papionul lui Ion Raţiu la gât. Într-un cuvânt: a fost „fain".

Trei trenuri şi un elicopter

Dorin Loiş era în 1990 lider sindical la Mina Livezeni. „Am plecat la Bucureşti luat pe sus de mineri. Se întâmpla la 13 iunie 1990, în jurul orei 3.00, mai mult nu era", spune Loiş, confirmând şi el faptul că minerii au luat calea Capitalei înainte de apelul lui Ion Iliescu către „oamenii de bine". „Minerii de la Livezeni ziceau că trebuie să mergem la Bucureşti să-i apărăm pe Iliescu şi pe Roman. De unde dragostea lor pentru preşedinte? Păi, program de şase ore, salarii mai mari şi toate facilităţile care s-au obţinut. Cum să nu-l iubească?", spune Loiş.

În seara de 13 iunie, minerii au năvălit în trenuri. În găşti de prieteni, de vecini, fiecare să prindă loc lângă un cunoscut. Cum se umplea un tren, se auzea o voce din mulţime: „Staţi pe loc că se mai face unul de Bucureşti". Pe drum s-a băut mult. Loiş spune că minerii au mai spart câteva chioşcuri de la parterele de bloc şi au luat băutură: „Mergeau sticlele din mână în mână. Pe drum s-a discutat şi de Cupa Mondială din Italia, şi de gagici, şi de viaţa din Bucureşti".

La început a fost forfotă, haz, la beţie unii mai cântau, apoi, între Craiova şi Roşiori, şi chiar până spre Videle, s-a lăsat somnul peste trenurile cu mineri. Doar câte unul mai chinuit îşi mai arunca privirea pe fereastră, urmărind elicopterul care, de sus, supraveghea garniturile. Mai mulţi ingineri din Valea Jiului, care au ţinut să rămână anonimi, ne-au dezvăluit că în elicopter s-ar fi aflat Bebe Alic, prefectul de Hunedoara.

Prima victimă a minerilor: un miner

Era răcoare în Bucureşti când au ajuns minerii. Se crăpa de ziuă. Pe 13 plouase şi parcă ar fi plouat din nou. „În gară era plin de poliţie, dar erau şi oameni în salopete de miner. Erau «mineri», cu cască, cu lampă, dar toate noi, se vedea că nu intraseră vreodată în mină cu ele. Ăştia s-au amestecat printre noi. Poliţia ne-a încolonat şi ne-a condus spre Guvern", continuă Loiş.

Grupul din care făcea parte a ajuns în Piaţa Victoriei după discursul lui Ion Iliescu. Valul de salopete a curs apoi pe Bulevardul Ana Ipătescu - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii. În faţa Teatrului Naţional, unii mineri săpau, alţii săreau la bătaie. Dorin Loiş spune că făcea parte din a treia categorie: a minerilor care stăteau degeaba. Susţine că n-a lovit pe nimeni la Bucureşti. Argument: „În 27 de ani de mariaj, doar trei palme i-am dat soţiei. Am oroare de violenţă. Am văzut însă şi bătăi crunte. În spate la Athénée Palace am văzut nişte civili cum îi băteau groaznic pe alţi civili. Am văzut şi minerii cu salopete noi care băteau, dar şi mineri adevăraţi, murdari de cărbune". Dar primul om care a luat bătaie pe 14 iunie 1990 a fost un miner de la Vulcan care a făcut greşeala să vină la Bucureşti „în civil": „Şi-a luat, săracul, câteva bucăţi până a scos marca de miner".

Până la ora 15.00, minerii au patrulat prin centrul Capitalei, s-au pozat cu bucureştencele, au mâncat iar cei nonviolenţi s-au mutat când la umbră, când la soare. Vremea minţise. Pe 14 iunie n-a mai plouat, a fost chiar dogoare. „Am stat degeaba la Inter. Veneau maşini cu apă minerală, salam, pâine, ţigări. La un moment dat a venit cineva şi a zis că fiecare miner are câte o ciorbă şi câte un fel doi la restaurantul «Pescarul», de peste drum. A fost buluc, se stătea la coadă. Apoi am aflat că în spate era o terasă unde se dădea şi o prăjitură", povesteşte Loiş. După masă, minerii au fost duşi la Sala Polivalentă, la Romexpo, prin unităţi militare sau, cei mai ghinionişti, în Parcul Herăstrău.

Petre Vrânceanu, miner la Valea de Brazi, a dormit în noaptea de 14 spre 15 iunie 1990 pe iarbă, cu faţa spre Arcul de Triumf. Însă cei mai mulţi au dus-o bine. „La Sala Polivalentă ne-au pus meciuri pe videoproiector, ne-au dat mâncare la discreţie. Să vezi cum băgau minerii! Sunt foarte mulţi care au plecat încărcaţi de acolo, direct acasă. Că nu exista să se termine mâncarea de pe masă. Alimentau băieţii mereu. A fost dezmăţ! A fost fain!", spune Loiş.

Din timp în timp, la Polivalentă apărea câte un autobuz. „Cobora un civil şi striga «Două autobuze în Ferentari, două în Pantelimon!». Şi erau din ăştia cărora le plăcea să meargă. Şi am auzit că i-au bătut rău pe săracii ţigani. Unii se întorceau şi cu casetofoane, radiouri, blugi". Prada a fost şi simbolică în unele cazuri. Petre Aurel Mihai îşi aminteşte că un coleg de-al său, de la Mina Lonea, a venit din Bucureşti cu papionul lui Raţiu la gât. În iunie 1990, casa ţărănistului a fost devastată şi, pe lângă papion, i s-au furat şi 20.000 de dolari americani.

Două sticle de bere şi un sfert de coniac

Pe 15 iunie, la Romexpo, ploconul mineresc s-a încheiat cu câte o sticlă de coniac la fiecare patru ortaci şi câte două sticle de bere de om. Apoi, Iliescu le-a mulţumit minerilor. Beţi şi obosiţi, aceştia s-au întors în trenuri. „A fost o manipulare de cea mai joasă speţă. Iar vinovaţi sunt cei care erau atunci la putere", încheie Loiş. Avea să participe şi la Mineriada de la Costeşti, din 1999, în postura de aghiotant al lui Miron Cozma. Motiv pentru care a făcut trei ani şi patru luni de puşcărie. Pentru Mineriada din iunie 1990 a primit în ianuarie 2009 cele mai aşteptate trei cuvinte din viaţa lui: neînceperea urmăririi penale.