Mina Morţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două explozii violente au spulberat, ieri la amiază, subteranul minei Petrila. La ora 15.00, gazul acumulat în subteran a explodat, omorând opt mineri. La 18.45, metanul a explodat iar. Şi încă patru morţi s-au adăugat la bilanţul negru al minei Petrila.

 În zori, o echipă de mineri a intrat în şut, în mina Petrila din Valea Jiului, la o adâncime de 950 de metri. Totul a decurs normal până la orele amiezii, când gazul acumulat parşiv, pe nesimţite, în subteran a explodat.

“S-a depăşit concentraţia de 5% a metanului, aşa se explică deflagraţia”, a explicat Daniel Surulescu, directorul Companiei Naţionale a Huilei.

Minerii aflaţi în şut în acea zonă, opt la număr, au decedat. Alţi opt, membri ai unei echipe de salvatori aflaţi în timpul unui exerciţiu, potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, Viorel Palaşcă, au fost şi ei surprinşi de explozie, suferind arsuri grave.

În jurul orei 18,45 a urmat o a doua explozie, care a ucis alţi patru oameni.

“Să nu vă imaginaţi că exploziile, replicile, sunt mai mici decât prima deflagraţie. Să nu credeţi că la locul exploziei lucrurile arată cât de cât normal. E grav, am văzut cu ochii mei că e grav! E foarte grav ce e acolo. Armături de oţel care ţin mina stau să se prăbuşească.

Au fost comprimate de zici că ai putea să le iei sub braţ”, a daclarat unul dintre salvatorii minieri care au coborât în infernul de la Petrila.

S-au plâns încă de luni de mirosul de gaz

Mărturia unui miner de la Petrila vorbeşte, sub protecţia anonimatului, despre 94 de ortaci care se aflau în subteran la momentul deflagraţiei.“Încă de luni lucrăm cu «focu’-n spate», încă de luni era depăşită concentraţia de metan în subteran”.

Cei mai mulţi dintre ei au scăpat nevătămaţi, pentru că se aflau în alte sectoare, reuşind astfel să iasă la suprafaţă.

Câinii au urlat a moarte

Câinii minerilor s-au adunat la galeria ucigaşă şi au urlat ore în şir a moarte.
Localnicii au venit şi ei la poarta minei imediat ce au auzit de prima explozie, şi, supăraţi că nu li s-a spus nimic despre soarta celor din abataj, au răbufnit.

În urma presiunilor, speriaţi de furia mulţimii, cei din conducerea minei au venit la poartă să discute cu familiile, dar oamenii nu s-au calmat.

Ei ştiau că la exploziile miniere de la Vulcan, din august 2001 şi mai 2002, când au murit 10, respectiv 14 mineri, rudele lor  au fost conduse până la galeria din care au fost scoşi cei decedaţi.

Lucrul acesta nu s-a întâmplat acum.
Oamenii cred că unul dintre motivele pentru care totul a fost ţinut la secret şi au fost mobilizate forţe de ordine la faţa locului ar fi acela că directorul CNH, Daniel Surulescu, candidează la Senat din partea PNL, iar această tragedie i-ar afecta şansele de a fi ales.

Surulescu a explicat că prezenţa dispozitivului de securitate a fost necesară pentru că mina Petrila “este o întindere cu multe clădiri şi ramificaţii prin care te poţi rătăci uşor”.

El a precizat că a evitat să dea detalii rudelor pentru că “lista cu cei decedaţi şi răniţi nu o puteam greşi, pentru că ar fi fost regretabil să spunem că cineva e decedat şi el să fi fost viu”.

Pe jumătate arşi

Opt supravieţuitori au fost transportaţi la Spitalul din Petroşani. Şase dintre ei au fost operaţi şi se află la Secţia de Terapie Intensivă, fiind conectaţi la aparatele de ventilaţie. “Ei au arsuri de gradele doi, trei şi chiar patru pe 40-50% din suprafaţa corpului.

Răniţii au arsuri şi la nivelul căilor respiratorii superioare”, a declarat Alexandrina Remescu, directorul unităţii spitaliceşti. Ceilalţi doi răniţi sunt în afara oricărui pericol. Până la închiderea ediţiei, doar patru dintre cei opt mineri decedaţi fuseseră scoşi la suprafaţă. Ceilalţi patru au rămas sub dărâmături.

Bilanţul negru de la Petrila

Bilanţul accidentelor de muncă petrecute de-a lungul anilor în mina Petrila este cutremurător: până ieri, nu mai puţin de 26 de ortaci şi-au pierdut vieţile în subteran, alţi 24 fiind grav răniţi.

Primul accident în mina Petrila a avut loc în 1982, când 15 mineri au decedat, iar alţi 15 au fost răniţi. În 26 iulie 1996, alţi trei mineri şi-au pierdut viaţa în aceeaşi mină în timpul unei intervenţii la puţul de aeraj. La 10 decembrie 1996, doi ortaci au murit şi alţi doi au fost grav răniţi în urma unei surpări.

La 30 octombrie 1997, un inginer şi-a pierdut viaţa lovit de un stâlp metalic. A urmat tragedia din 20 februarie 1998, când un miner a murit surprins în subteran de o surpare la unul din preabataje, apoi cea din octombrie 1999, când un angajat al aceleiaşi exploatări miniere a murit, căzînd de la o înălţime de peste 30 de metri, în subteran.

La 18 aprilie 2003, un angajat a murit după ce a căzut într-un puţ aflat în subteran.

 În mai 2004, la Petrila au avut loc alte două accidente, unul în care patru angajaţi ai Exploatării Miniere au fost grav răniţi în urma unei explozii care s-a produs în subteran, iar în alt accident, doi angajaţi au fost grav răniţi în urma exploziei unui transformator electric.

În iunie 2004, un miner a murit după ce a fost prins între staţia de întoarcere a unui transportator şi un stâlp de susţinere. În fine, în iulie 2005, doi mineri au murit în subteranul de la Petrila, corpurile lor fiind găsite sub mormane de cărbune.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite