Mii de moldoveni au venit pe lume înainte de vreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărăcia, dar şi neglijenţa mamelor, au dus la o „explozie” de naşteri premature în ultimul an. Medicii de la maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, cea mai importantă din Moldova, se confruntă cu o „avalanşă” de copii născuţi prematur.

Numărul acestora s-a dublat practic la sfârşitul acestui an, de la 30-40 de cazuri pe lună, la 70 de naşteri premature. Copiii născuţi înainte de termen sunt foarte fragili şi expuşi la îmbolnăviri, iar îngrijirea lor necesită multă atenţie şi aparatură modernă.

,,Nu am avut probleme deosebite în timpul sarcinii, dar am născut mai devreme. Copilul era foarte, foarte mic, dar a fost ţinut în maternitate până a ajuns la 2,5 kilograme. Acum e bine”, spune Roxana, care şi-a adus pe lume copilul în luna a şaptea.

Unul din zece bebeluşi vine înainte de termen

Situaţia de la „Cuza Vodă” este doar „vârful aisbergului”. În fiecare judeţ al Moldovei s-au înregistrat sute de naşteri premature. În maternitatea din Piatra Neamţ, de la începutul anului până în prezent, au fost aduşi pe lume, înainte de termen, 237 de bebeluşi.

În judeţul Bacău, din 6.353 de nou-născuţi, 606 au fost prematuri. Mai îngrijorător, numărul naşterilor „normale” a scăzut comparativ cu anul trecut, în vreme ce naşterile premature s-au înmulţit. Ceva mai bine în statistici stă Vrancea, unde, din 4.200 de copii, doar 328 au venit pe lume înainte de vreme.

Bebeluş de 700 de grame, la Focşani

Cel mai mic copil care s-a născut în acest an la Spitalul din Focşani a cîntărit doar 700 de grame. Dr. Mihail Cârstea, purtătorul de cuvînt al unităţii spitaliceşti, spune că fetiţa a fost stabilizată de medici, iar după cîteva luni a plecat împreună cu mama ei acasă.

,,Copiii sub un kilogram sînt consideraţi avortoni. O parte dintre ei pot trăi şi pot fi recuperaţi, dacă există anumite condiţii deosebite care nu se găsesc acasă. Sunt ţinuţi în incubatoare, hrăniţi artificial, intravenos şi uneori sînt conectaţi la instalaţii speciale de respirat”, a spus Alin Lazea, consilier în cadrul Autorităţii pentru Sănătate Publică Vrancea.

Fumatul poate declanşa naşterea prematură

Medicii spun că multe femei nasc înainte de „soroc” din cauza sărăciei. Gravidele muncesc până în ultimele luni de sarcină, iar oboseala fizică şi stresul sunt factori care pot declanşa o naştere prematură. Tot din cauza sărăciei, unele femei nu se alimentează corespunzător, fapt care afectează naşterea şi sănătatea copilului.

Altele, pur şi simplu, se neglijează fizic. „Mămicile ar trebui să se lase de fumat şi să aibă o alimentaţie echilibrată în care să existe proteine, glucide, lipide şi vitamine.

Trebuie să evite efortul fizic după luna a şaptea de sarcină şi să-şi ia concediu prenatal, să meargă la un control ginecologic şi să facă un examen ecografic spre sfîrşitul sarcinii pentru a vedea greutatea copilului, dar şi eventualele probleme ce ar putea apărea la naştere”, a afirmat Alin Lazea. (Alex Nechita, Doina Ganea, Cezara Duţă)

image

Factori importanţi care pot declanşa naşterea prematură sunt sărăcia, stresul, oboseala şi efortul fizic.

image


dr. Silvia Roşescu
Spitalul Judeţean de Urgenţe Neamţ

image

Mămicile ar trebui să se lase de fumat şi să aibă o alimentaţie echilibrată în care să existe proteine, glucide, lipide şi vitamine.

image


Alin Lazea
Consilier, Autoritatea de Sănătate Publică Vrancea

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite