Mii de hoţi au fost trataţi cu clemenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă hoţi din zece au scăpat de dosar penal, pentru că nu au furat destul de mult. Aproape 90 la sută dintre hoţii prinşi de Poliţie au primit de la procurori doar amenzi. Timişul a fost anul trecut judeţul clasat pe primul loc în topul hoţiei din România.

Peste 1.400 de hoţi prinşi la furat în Timiş anul trecut au fost sancţionaţi cu o simplă amendă.

Fiecare dintre ei a fost scos de sub urmărire penală şi a încasat doar o sancţiune cuprinsă între 10 şi 1.000 de lei.

Amenda nu rămâne înscrisă în cazierul hoţului.

Magistraţii susţin că hoţii care au scăpat basma curată au comis furturi mărunte, în valoare de câteva zeci de lei.

„La adoptarea acestor soluţii, procurorii au avut în vedere pericolul concret al faptei şi al făptuitorului, dar şi practica instanţelor de judecată din Timiş”, susţine Ioan Braşoveanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Magistraţii au trimis în judecată 200 de hoţi care au acţionat în judeţ, dintre care 50 au fost arestaţi de judecători.

Probleme mari cu minorii

Peste  900 de persoane acuzate că au comis infracţiuni la regimul rutier au scăpat tot cu amenzi, la fel ca şi 600 de timişeni implicaţi în bătăi şi distrugeri cu prejudicii mici. Dosarul penal a fost înlocuit cu o simplă amendă şi pentru cei aproape 300 de timişeni care au fost cercetaţi pentru evaziune fiscală cu pagube reduse sau înşelăciune.

Aproximativ 350 de minori care au comis infracţiuni au scăpat şi ei cu amenzi, jumătate fiind acuzaţi de furturi. Numărul infracţiunilor în care au fost implicaţi minori au crescut, aceştia fiind acuzaţi de comiterea a zeci de tâlhării, infracţiuni rutiere, violuri, şantaje şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Procurorii au trimis în judecată 45 de minori, care au comis infracţiuni cu violenţă.

Criză de procurori

„Au fost trimise în judecată peste 1.200 de persoane, cu 200 mai multe decât anul trecut. Asta în condiţiile în care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara avem doar jumătate din procurorii necesari. Mulţi au avansat la instanţele superioare, iar procurorii admişi în magistratură nu aleg Timişoara”, a mai spus Braşoveanu.

Timişul a ajuns anul trecut pe primul loc în topul hoţiei pe ţară, potrivit statisticilor realizate de Poliţia Română. Poliţiştii timişeni au înregistrat peste 7.200 de infracţiuni judiciare, în special furturi auto, din locuinţe şi din firme. Poliţiştii şi procurorii se aşteaptă în acest an la creşterea semnificativă a numărului de infracţiuni, având în vedere numărul mare de oamenii care au rămas fără locuri de muncă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite