Mii de cereri pentru câteva locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 96 de locuinţe vor fi predate anul acesta, în timp ce loturile de teren destinate tinerilor sunt epuizate.

Sute de tineri din Botoşani aşteaptă de ani buni o locuinţă ANL. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a aprobat sumele necesare construirii a încă 12 blocuri prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) în cartierul Cişmea. Pentru cele 96 de apartamente se bat aproape 1.000 de persoane, care şi-au depus dosarele la compartimentul tehnic al primăriei. Construcţia celor 12 blocuri P+2 va începe în primăvară, iar reprezentanţii municipalităţii au precizat că cel mai probabil lucrările vor fi gata la sfârşitul anului sau cel târziu la începutul lui 2010. Tinerii care şi-au depus dosarele pentru un apartament ANL, dar care nu dispun de banii necesari pot opta pentru un apartament în blocul care va fi construit în zona Griviţa. Aici, solicitanţii trebuie să apeleze la credit ipotecar. „Şi în acest caz va fi întocmită o listă de priorităţi, care va modifica lista pentru ANL Cişmea. Adică este foarte posibil ca un dosar aflat pe poziţia 100 să dorească un apartament prin credit ipotecar”, a adăugat viceprimarul Florin Ghiorghiţă. Tinerii care nu au depăşit vârsta de 35 de ani pot opta şi pentru un teren acordat gratuit de municipalitate, în vederea construirii unei case. Până acum au fost acordate 40 de parcele, de câte 300 de metri pătraţi fiecare. „Aici listele de aşteptare se modifică permanent. Mulţi dintre cei care au primit terenul au obligaţia ca în termen de un an de zile să înceapă construcţia. În cazul în care nu fac acest lucru, terenul este atribuit următorului pe listă”, a precizat Florin Ghiorghiţă. Loturi de teren au fost date în zona Bucovina, strada Ion Creangă şi în cartierul Cişmea. „Noi am făcut tot posibilul pentru a intra în posesia celor aproape 60 de hectare de teren ale unităţilor militare. Când le vom avea, atunci cu siguranţă le vom putea folosi pentru proiecte imobiliare”, a spus primarul CătălinFlutur.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite