Mihai Şeitan: Vârsta de pensionare a celor care lucrează în condiţii speciale ar putea fi 52 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vârsta de pensionare ar putea fi redusă cu până la 13 ani sub vârsta standard în cazul persoanelor care lucrează în condiţii de muncă speciale. Această posibilitate a fost discutată ieri de reprezentanţii unor confederaţii sindicale şi premierul Emil Boc.

Potrivit ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.  Mihai Şeitan, vârsta de pensionare în cazul acestei categorii ar putea scădea de la 65 de ani, la 52 de ani, în 2030.

Ministrul Muncii a precizat că, prin neimplicarea unor angajatori şi chiar a sindicatelor, acum opt ani, la momentul la nominalizării prin lege a acestor situaţii, o serie de locuri de muncă nu au fost încadrate la condiţiile de muncă speciale sau deosebite "din motive subiective".

Mihai Şeitan a dat ca exemple în acest sens mecanicii de locomotivă care lucrează în alte instituţii în afară de CFR şi unde "angajatorul nu a intervenit în momentul potrivit, iar aceştia au rămas pe dinafara sistemului, creându-se o discriminare care va fi corectată", transmite Agerpres.


Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite