Mihai Şeitan: "Taxele şi impozitele nu cresc anul acesta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a oferit joi la Realitatea TV explicaţii privind noile măsuri de austeritate pe care Guvernul le va introduce de la 1 iunie, în principal reducerea salariilor bugetare cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

Ce a declarat ministrul Muncii:

   •  trebuie spus că măsurile acestea de austeritate pe care le vom lua prin asumarea răspunderii se referă în special la reduceri de cheltuieli bugetare la 2 mari categorii: de tip salarial şi de pensii şi prestaţii sociale, care au o pondere enorm de mare, circa 64% din bugetul de stat.

   •  scopul este să ajungem la sfârşitul anului la un deficit de 6,8% pe care putem să îl acoperim din sprijinul FMI

   •  deciziile vor fi luate doar până la 31 decembrie, aşa va scrie în proiectul de lege

   •  indemnizaţia de creştere a copilului rămâne în aceeaşi formă ca şi până acum, adică 85% din media salariilor din ultimele 12 luni. Această valoare se reduce cu 15%, dar nu mai putin de 600 de lei. La aceasta sumă se va adăuga câte 200 de lei pentru fiecare copil, deci toate familiile care primesc astfel de indemnizaţie vor primi minim 800 de lei pe lună.

Despre proiectul de lege privind reducerea pensiilor:

   •  se recalculează toate pensiile speciale, circa 8.000, care privesc magistraţi, parlamentari, diplomaţi. Ele urmează să fie tratate ca elemente constributive, deci aceste categorii vor avea nivelul de pensie ca orice pensionar, pe baza contribuţiei la stat.
   •  toate pensiile militarilor, poliţiştilor, vor fi recalculate în următoarele 6 luni de aşa natură încât să fie bazate pe contribuţii, statul nu va mai da diferenţa
   •  proiectul de lege prevede şi noile criterii de reverificare a pensionarilor pe baza de invaliditate, pentru a restricţioan cât mai mult posibil fraudele
   •  nu vor fi acordate până la sfârşitul anului pensiile anticipate, urmând să se reia de la anul viitor acordarea acestora

Despre taxe şi impozite:

   •  anul acesta taxele şi impozitele nu vor fi mărite, ne asumăm această răspundere
   •  e drept că anul viitor se pune următoarea problemă: ce sa va întâmpla cu fondul de salarii. Dar până anul viitor vom analiza şi stabili criteriile care să permită o reducere de personal bugetar şi să oferim în acest fel salariile întregi
   •  veniturile obţinute din drepturile de autor nu vor fi impozitate
   •  indemnizaţiile care se acordă pensionarilor artişti nu se reduc

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite