Mihai Godoroja: „Cristi vorbeşte despre Iris, nu despre el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru Mihai Godoroja, prieten şi colaborator al trupei, întâlnirea cu Minculescu a reprezentat un „capitol de viaţă“. Godoroja, care l-a cunoscut pe Cristi în 1991, a fost impresionat că solistul Iris nu uita niciodată să vorbească despre colegii de trupă.

„Întâlnirea o ţin bine minte… Locul, şi ora, şi ziua săptămânii. Cred că pentru mine are aceeaşi importanţă pe plan afectiv ca şi momentul întâlnirii cu Ray Charles. Sunt capitole de viaţă care se imprimă în memoria noastră fără a se mai pierde vreodată“, povesteşte Mike Godoroja.

Primul „contact“ cu muzica Iris a avut loc încă din adolescenţa celui care avea să devină, peste ani, un cunoscut muzician şi realizator radio şi tv. Întâlnirea s-a petrecut abia în 1991.

„L-am invitat la o emisiune de televiziune, «Rock Panorama». Eram realizator la TVR şi lucram cu Florian Pittiş, în calitate de prezentator. Am discutat despre filmarea piesei «Cine mă strigă în noapte», îl interesau foarte mult scenariul , regia şi ideea de bază a filmării. Contextul emisiunii a fost special, el era extrem de apropiat de Moţu Pittiş, iar Moţu, la rându-i, i-a oferit toată consideraţia“, îşi aminteşte muzicianul.

„Ceea ce am reţinut de la prima întâlnire este că aveam emoţia ascunsă în capul pieptului, eu fiind un fost fan Iris, din care a rămas un iubitor de muzică rock. Foarte important este că el trata subiectul Iris şi nu pe sine însuşi. Ştia că persoana lui este foarte atractivă pentru presă şi pentru public, dar nu îi uita pe colegi absolut deloc“, adaugă Godoroja.

O voce de pe altă planetă

Peste doar un an, unul dintre cele mai mari nume ale rockului internaţional, Ian Gillan, solistul trupei Deep Purple, avea să confirme că Minculescu este un artist… „de pe altă planetă“.

Mihai Godoroja îşi aminteşte de această întâmplare emoţionantă. „În 1992, la festivalul Rock, pe care îl realiza Dorian Ciubuc, a concertat Ian Gillan Band. Se punea problema cine să cânte după Gillan, eu am propus Iris, iar celelalte band-uri româneşti au răsuflat uşurate că sarcina cea grea a căzut pe umerii celor de la Iris: Nelu, Valter, Boro şi Cristi“, spune Godoroja. „După ce s-a terminat recitalul lui Gillan, i-am condus în camera lor de protocol, care avea fereastra către scena de la Arenele Romane.

Gillan era foarte copilăros, cu un prosop în jurul mijlocului şi în picioarele goale, făcea vocalize după concert, imitându-l ironic pe Bob Dylan.

La un moment dat, dinspre scenă, se aude «Bună seara, prieteeeeeeeeeni!», urmat de break-ul de tobă de tip
Whitesnake al lui Nelu Dumitrescu. S-a făcut linişte în cabina lui Gillan. Acesta s-a întors spre fereastră, prosopul îi căzuse şi aşa, gol puşcă, a urmărit preţ de vreo patru piese evoluţia Iris.

image

Godoroja, prieten şi colaborator al trupei Iris  Foto: NewsIn

Eu eram uşor stânjenit, căci nu se cădea să mai stau acolo, dar Gillan m-a întrebat: «Cine sunt tipii ăştia?» I-am răspuns: «Trupa noastră de suflet». El mi-a zis: «Vocea asta e de pe altă planetă, man…» şi a închis fereastra bucuros, gânditor şi tăcut“, povesteşte muzicianul. În 1996, Iris şi Mike au început colaborarea pe plan muzical. În calitate de producător muzical şi artistic, Godoroja a lucrat la toate albumele lansate de Iris din 1996, până în prezent, şi la unele dintre cele mai mari concerte ale trupei (Lună Plină, 20 de ani, Atheneum, 4Motion, Maxima etc).

Un moment de răscruce

„Primul nostru proiect, «Lună plină», realizat împreună cu producătorul de spectacole Valerian Mareş, a fost un succes care ne-a ţinut cu sufletul la gură. Atunci Cristi a realizat că, în cariera lui, care cunoştea în 1996 un palier de evoluţie cu tendinţe de descreştere în audienţă, s-a petrecut un moment de răscruce şi că, de atunci înainte, va urma un drum nou, greu dar frumos pentru Iris“, explică Mike. 

Cristi, alături de soţia sa, Rodica

Cristi Minculescu a ieşit de la terapie intensivă joi, la ora prânzului, conform fiului lui Cristi, Florin Minculescu. „Acum sunt împreună din nou şi aşa vor să rămână”, spune fericit Florin.

Profesorii germani care se ocupă de cazul solistului Iris spun că depinde numai de Cristi cât timp va mai sta în spital. „Recuperarea depinde de fiecare pacient, aşa mi-au zis doctorii”, spune Florin. „Oricum, tata este nerăbdător să ajungă acasă”, adaugă el.

Cristi Minculescu va mai sta aproximativ două - trei săptămâni în clinica din Regensburg. Pentru acesta şi pentru soţia sa urmează o perioadă de recuperare fizică, în care vor face fizioterapie.

Cristi va învăţa cum să folosească tratamentul cu imunosupresoare şi va face gimnastică medicală pentru a-şi reîntări masa musculară. Şedinţele de fizioterapie pot fi efectuate şi în clinici din ţară. Membrii trupei vor pleca vinerea viitoare spre Germania pentru a-şi vizita prie­tenul.

Mesaje de suflet

Dragă Cristi, am crescut ascultând cântecele tale, care m-au făcut de multe ori să mă simt cu adevărat liber, deşi comunismul era încă în floare... Pentru mine, eşti un simbol al dragostei de libertate, al curajului de a spune adevărul şi al luptei pentru un ideal de suflet: „Şi ce dacă e vânt, şi ce dacă sunt ploi/ Nu ne vom opri din noapte în zori/ Ne-aţi dat puterea, ne-aţi dat speranţa / De-a fi împreună mereu“. Cristi, vreau să te faci bine şi să asist cât mai curând la un concert Iris la Craiova! Dar, până atunci, sper să trăim împreună o mare bucurie pe 8 aprilie. Ştiu că ai fost, eşti şi vei fi mereu cu sufletul alături de Ştiinţa. Dragoş Ceraceanu

Atunci când există iubire adevărată, dorinţa de a-l ajuta pe cel de lângă tine şi,  implicit, spiritul de sacrificiu, apare ca un gest normal, dar care poate avea puteri nebănuite. Se ştie că nu mulţi oameni au voinţa necesară de a face un astfel de gest frumos.

Prin tot ceea ce a făcut pentru Cristi, dăruindu-i şansa celei de-a doua vieţi, consider că doamna Rodica Minculescu este o persoană deosebită, care ar face orice pentru soţul său. Le urez multă sănătate şi mă închin într-o reverenţă amplă, pentru a-mi arăta respectul şi admiraţia faţă de amândoi! Îl aşteptăm pe Cristi, împreună cu formaţia Iris, la Iaşi, pentru a cânta şi a ne încânta ca întotdeauna! Iaşiul te iubeşte! Alina-Andreea Catarau

Suntem mari admiratori şi consecvenţi ascultători ai celor de la Iris. Ne plac toate melodiile, dar în egală măsură ne plac modestia voastră şi bunul simţ pe care-l afişaţi întotdeauna. Vă iubim pe toţi, dar mai ales pe Cristi, a cărui voce ne-a fermecat. Am fost şi suntem alături de el şi de soţia lui, care a făcut un gest absolut excepţional. Vă dorim amândurora sănătate, iar pe Cristi îl aşteptăm din nou pe scenă, să ne înfrumuseţeze viaţa alături de colegii din trupă. Multă sănătate!Mariana şi Ştefan Adam

Floare de iris, glas frumos... Acum a rămas „doar amintirea“ şi „speranţa“ unui nou „vals fără de sfârşit“... „vino iar, dar pentru totdeauna“, pe „strada ta“, cândva, în „după-amiaza unui cântec“, căci numai „tu, doar tu“ poţi merge „până la capăt“!  „Viaţa e totul! “Saskia Andreea Luca

Mesaje primite până ieri, la ora 18.00 : 0012072

Campanie

image

„Adevărul“ strânge un milion de mesaje de suflet pentru Cristi Minculescu



Ziarul „Adevărul” este alături de un mare artist în bătălia pentru viaţă. Ajută-ne să strângem peste un milion de mesaje de suflet! Toate mesajele voastre vor fi înmânate membrilor formaţiei şi familiei lui Cristi Minculescu. Familie, fani şi prieteni - acum mai mult ca niciodată trebuie să fim alături de ei! Susţineţi campania şi fiţi alături de membrii formaţiei! În fiecare zi, în ziarele „Adevărul” şi „Adevărul de Seară” veţi găsi totul despre istoria Iris şi poveştile lor de viaţă.

Mesageria Iris

Scrieţi-i lui Cristi! Trimiteţi mesajele voastre
-pe www.adevarul.ro, www.click.ro

-pe adresa de e-mail iris@adevarul.ro

-aduceţi-le la sediul redacţiei centrale de la Bucureşti sau la redacţiile locale „Adevărul” din Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Reşiţa, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara

-prin poştă, pe adresa redacţiei centrale „Adevărul”– strada Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2, Bucureşti, unde puteţi trimite scrisori sau puteţi completa talonul de mai jos.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite