Mihaela şi Elan se joacă de-a mama şi de-a tata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micuţul Ayan, care va împlini cinci ani în luna august, este cel mai afectat de acest conflict . Cei doi părinţi, care şi-au adus zilele acestea acuzaţii reciproce, încearcă să convingă opinia publică şi justiţia că fiecare dintre ei este îndreptăţit să aibă custodia lui Ayan.

În scrisoarea deschisă dată publicităţii săptămâna trecută, Mihaela Rădulescu susţinea: “În acest moment (…) copilul nostru suferă.

Are aproape cinci ani şi am fost nevoită să-i explic de ce tatăl lui, în loc să vină să-l vadă, de cinci zile se ocupă doar de mutat banii în alte conturi şi de mutat proprietăţi pe numele altora.

În loc să vină să-şi vadă copilul, deşi l-am sunat şi i-am dat mesaje în acest sens zilnic, a ales să-şi petreacă timpul studiind înregistrări primite de la cei care mă hărţuiesc , urmărindu-ne pe mine, pe copilul meu, pe părinţii mei”.

Pe de altă parte, Elan Schwartzenberg susţine, în cererea depusă la Judecătorie că fosta sa soţie i-a condiţionat dreptul de a-şi vizita fiul de achiziţionarea unei locuinţe. “În seara zilei de 8 martie, Mihaela a venit nervoasă acasă.

După o ceartă, m-a pus să-i cumpăr o casă, căci altfel nu o să-mi mai văd copilul“, a declarat fostul soţ al realizatoarei emisiunii „Duminica în familie“. Ieri, într-o scrisoare adresată Media­fax, Elan a cerut respectarea legii privind protejarea imaginii publice a copilului său, precizând că nu doreşte ca acesta să fie mediatizat.

Părinţi celebri, copil expus

 „Din păcate, cazul micuţului Ayan nu este singular. Sunt pline tribunalele de părinţi care se despart şi cer custodia copiilor, însă acest caz este deosebit pentru că băiatul provine dintr-o familie cu părinţi celebri. El este mai expus tocmai pentru că această situaţie e mediatizată constant”, spune psihologul Bogdan Lucaciu.

Specialistul explică faptul că aceste conflicte între părinţi pot afecta uneori viitorul copilului. „Copiii aflaţi în asemenea situaţii pot avea mai târziu probleme de dezvoltare, cauzate de conflictul dintre părinţi”, spune Lucaciu, precizând că această regulă nu este generală: „Dezvoltarea lui poate să fie afectată, poate să nu fie”, adaugă el.

În ceea ce priveşte custodia copilului, psihologul crede că „un copil care trăieşte cu un singur părinte, lăsat în pace, are mai multe şanse să se dezvolte normal”. „În principiu, minorul trebuie să rămână la părintele cu posibilităţi financiare, dar în acest caz, atât Elan Schwartzenberg, cât şi Mihaela Rădulescu au aceste posibilităţi”, explică Lucaciu.

 „Când e vorba de un copil de cinci ani, o mamă îl poate creşte mai bine. Doar dacă nu e vorba de vreo nebună, de ceva patologic, însă clar nu se pune această problemă în cazul Mihaelei Rădulescu”, adaugă el. 

Cercetată pentru furt

Mihaela Rădulescu este cercetată de poliţişti pentru furt calificat, după ce Poliţia s-a autosesizat în legătură cu incidentul care avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în care au fost implicaţi angajaţi ai cotidianului “Libertatea”.  Vedeta este cercetată pentru furt calificat, după ce a luat un rucsac şi alte bunuri din maşina cotidianului respectiv.

Când vedetele divorţează, copiii sunt motiv de dispută

image

Alexandra Dinu şi Mario



Adrian Mutu şi Alexandra Dinu au fost şi ei în instanţă pentru custodia copilului lor, Mario. Mutu a fost cel care a intentat procesul, din dorinţa ca fiul său să crească alături de sora lui, Adriana, fetiţa pe care o are cu actuala soţie, Consuelo. Cei doi au căzut la pace până la urmă, iar Mario a rămas cu mama lui.

Cântăreaţa Luminiţa Anghel şi fostul ei soţ, Marcel Puşcaş, s-au luptat şi ei în instanţă pentru custodia lui David, fiul lor adoptat, care, la vremea respectivă, avea vârsta de 12 ani. Tribunalul Bucureşti a hotărât atunci ca micuţul să rămână cu mama, iar tatăl să-l poată vedea doar câteva ore.

Nicola şi Mihai Alexandru au înţeles încă de la început că binele copiilor este cel mai important. Deşi judecătorii au hotărât ca băieţelul în vârstă de 10 ani să rămână cu tatăl, iar fetiţa de 12 ani cu mama, cei doi au grijă împreună de copiii lor.
Creatoarea de modă Romaniţa Iovan a cerut la divorţ şi custodia lui Albert, copilul pe care îl are cu Adrian Iovan. Micuţul a rămas în grija mamei. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite