Mierea îndulceşte mesele nemţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedoara: Principalii consumatori ai acestui aliment sunt vest-europenii

Apicultorii din judeţ ştiu acum să producă şi miere „bio”, tot pentru Occident, produs care poate ajunge la şase euro pe kilogram.

Explicaţia pentru care Asociaţia Apicultorilor din judeţul Hunedoara nu cunoaşte criza este dintre cele mai prozaice: nemţii consumă miere multă şi pe timp de recesiune.

“Aproape trei sferturi din producţia de miere pe care o achiziţionăm de la membrii noştri o vindem în ţări occidentale unde există o cultură solidă privitoare la consumul de alimente naturiste. Germania este clientul nostru principal”, a spus Iosif Korb, vicepreşedintele Asociaţiei. Hunedoreanul spune că din totalul de 400 de tone de miere pe care o produc apicultorii din judeţ într-un an,  peste hotare pleacă aproximativ 280 de tone.

Singurul produs agreat de vestici
În funcţie de calitate, un kilogram de miere hunedoreană ajunge pe masa neamţului la un preţ care variază între doi şi patru euro. Dacă clientul doreşte miere “bio” preţul sare de şase euro. “Avem o echipă de aproape 30 de apicultori care au obţinut atestatul de producători “bio”. Nimic din ceea ce ating albinele acestora sau mierea  produsă de ele nu este sintetic sau poluat. Stupii trebuie să fie plasaţi la peste 10 kilometri de orice sursă de poluare, la trei kilometri de orice drum circulat, chiar şi lăzile stupului trebuie să fie vopsite cu soluţii naturale”, a explicat Iosif Korb.

Încep să mănânce sănătos
Pătrunderea hunedorenilor pe piaţa mondială a mierii are şi un caracter unicat prin faptul că acest produs este singurul aliment românesc agreat la masa consumatorilor vestici. “Acest lucru a devenit posibil datorită liniei de procesare existente la Asociaţie. Mierea este încălzită controlat, filtrată şi îmbuteliată în condiţii impuse de Uniunea Europeană”, spune Iosif Korb.

Ionel Popoviciu a cumpărat ultima oară miere acum un an. “Îmi place, dar nu avem obiceiul să mâncăm prea multă acasă”, a spus deveanul. Totuşi, conform lui Iosif Korb, hunedorenii au început şi ei să fie interesaţi de produsele naturiste mult mai intens decât acum 10 ani. “Chiar dacă vindem mai multă miere în Occident, piaţa hunedoreană a acestui produs a crescut încet în fiecare an”, a precizat Iosif Korb.

Cât costă apicultura
Pentru a intra în afaceri cu miere e nevoie de aproape 1.000 de lei. Potrivit preţurilor în vigoare, o familie de albine se poate achiziţiona cu aproape 150 de lei. Cutia de lemn (stupul) costă 200 de lei. Altă sută de lei este costumul de protecţie pentru apicultori, al cărui preţ variază între 100 şi 150 de lei. Astfel, cu circa 500 de lei, oricine poate începe o activitate de stupărit.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite