Nici Zelaya şi nici Micheletti nu cred în negocierile din Costa Rica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nici Zelaya şi nici Micheletti nu cred în negocierile din Costa Rica
Nici Zelaya şi nici Micheletti nu cred în negocierile din Costa Rica

Manuel Zelaya, preşedintele exilat al Hondurasului şi noul şef de statului, Roberto Micheletti, se vor întâlni în cursul zilei de joi la Costa Rica. Şi chiar rivali fiind, cei doi sunt totuşi de acord într-o singură privinţă. Niciunul nu vede în dicuţiile cu preşedintele Costa Ricăi, Oscar Arias, vreo cale de împăcare.

"Aici nu este sub nicio formă vorba de negocieri", a declarat ferm Zelaya înainte de a se urca în avion şi de a porni către San Jose.

Dialogul care urmează să se reia joi în Costa Rica, între Manuel Zelaya şi şeful statului desemnat după destituirea sa, are drept scop, potrivit Ambasadei din Costa Rica, "revenirea guvernului legitim al Hondurasului şi restaurarea ordinii constituţionale şi democratice".

"Noi nu vom negocia ci doar vom vorbi"
, a declarat, la rândul său, Micheletti subliniind faptul că guvernul actual îşi menţine poziţia de blamare a fostului şef al statului pentru încălcarea legii, iar acesta nu poate reveni în ţară.

Poziţiile lor total opuse şi reticente la orice compromis prevestesc o împăcare aproape imposibilă. Totuşi, Arias, preşedintele din Costa Rica, este cunoscut pentru faptul că a reuşit să împace şi cei mai înverşunaţi duşmani. În 1987, acesta a primit chiar premiul Nobel pentru Pace, premiu care i-a revenit pentru succesul său în a pune capăt războaielor civile din America Centrală.

Şi secretarul american de stat Hillary Clinton şi-a exprimat marţi dorinţa ca criza politică din Honduras să fie soluţionată în mod paşnic, prin medierea preşedintelui costarican.

"Sperăm că medierea va începe în curând în Costa Rica şi că vom găsi o soluţie paşnică la acest incident nefericit"
, a declarat Hillary Clinton într-un interviu acordat la Washington televiziunii venezuelene Globovision.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite