„Mi-am văzut fratele secerat de explozie“

În timpul deflagraţiei, fraţii Nicolae şi Marcel Alexa erau în şut, umăr la umăr. Marcel a fost omorât de flăcări. Ultimul său cuvânt a fost: „Frate!”. Nicolae Alexa (31 de ani) a supravieţuit exploziei deşi a avut arsuri grave pe tot corpul. Este grav marcat de dispariţia fratelui său, Marcel (36 de ani): „A murit strigându-mă”.

A trecut exact o lună de zile de la devastatorul accident colectiv de muncă produs în ziua de sâmbătă, 15 noiembrie, la EM Petrila.

Anchetatorii accidentului sunt pe ultimii metri cu investigaţia şi spun că deja ştiu cu exactitate ce s-a întâmplat în mina ucigaşă, dar trebuie să aştepte expertiza specialiştilor care arată „pe viu” ce s-a întâmplat în subteran, de 13 oameni au plătit cu viaţa.

Un ortac rănit grav povesteşte clipele de groază prin care a trecut în timpul deflagraţiei. Şi-a pierdut fratele, salvator minier. Intrase acolo să-i păzească spatele. Îşi aduce aminte după bubuitură că l-a strigat, iar acesta a apucat să-i răspundă stins „frate!”.

Filmul unei morţi anunţate

La o lună de zile de la explozie, unul dintre ortacii grav răniţi în explozie, Nicolae Alecsa, a venit acasă, fericit să-şi revadă soţia şi cei doi băieţei. A stat pe patul de spital aproape o lună şi a rezistat doar gândindu-se la micuţi şi la soţie.

Fratele lui mai mare, salvatorul campion naţional, Marcel Alecsa, cel care intrase în mină pentru a-l salva pe Nicolae, n-a mai apucat să iasă. Îşi aduce aminte secundă cu secundă ceea ce s-a întâmplat în fracţiunea de secundă când a bubuit mina. A văzut cu ochii lui flacăra ucigaşă care i-a secerat fratele şi ortacii.

„Lucram toţi în partea spre culcuş. Eu am făcut echipă cu Socolescu (miner aflat în acelaşi schimb), restul în faţa mea. Fratele meu, Marcel, a plecat de lângă mine, a luat o probă de monoxid cu pompa şi după aia s-a dus să întindă mâna spre apa ce curgea pe banc.

În acel moment a venit o flacără dinspre partea surpării. L-a izbit pe fratele meu de front, iar eu am apucat doar să-mi bag mâinile în faţă. Suflul acela ne-a luat şi ne-a tăvălit pe acolo pe jos şi nu mai ştiam pe unde suntem. Am reuşit să mă ridic în genunchi şi să-l strig pe Marcel. Doar atât a mai putut spune: «frate». Am încercat să ajung la el şi nu vedeam nimic, eram ca nişte orbi”, povesteşte Marcel Alecsa.

Prea mult sânge pentru cărbune

Deşi rănit grav şi cu arsuri pe tot corpul, Nicolae Alecsa a reuşit să rămână conştient. Acesta a fost norocul lui, iar salvatorii care au intrat după el au reuşit să-l găsească după voce. După explozie, în front totul a fost spulberat şi nimeni nu mai avea lampă, nimeni nu mai ştia unde se află.

„Zbieram: «Unde eşti?», pentru că nu vedeam pe nimeni. Ceilalţi din picioare parcă erau căzuţi din lună. Auzeam doar: «unde suntem? Ce-i aicea?». Unul spunea «eu nu văd nimic», toţi eram derutaţi. Nu au văzut ce s-a întâmplat şi suflul cum i-a luat prin surprindere i-a lovit puternic stâlpii de susţinere.

Acesta a fost norocul meu: că am văzut flacăra şi mi-am pus mâinile în faţă. Aşa am rămas conştient. Nu vreau să trăiască nimeni o asemenea experienţă. Nu merită cărbunele acela, nu merită să se dea cărbune cu sânge”, povesteşte cu ochii înlăcrimaţi ortacul.

Suflul acela ne-a luat şi ne-a tăvălit pe acolo pe jos şi nu mai ştiam pe unde suntem. Am reuşit să mă ridic în genunchi şi să-l strig pe Marcel. Doar atât a mai putut spune: «frate». Am încercat să ajung la el şi nu vedeam nimic, eram ca nişte orbi

Nicolae Alecsa
miner

Dezvăluri din subteran
(Maximilian Gânju)

Mai toţi minerii au spus, imediat după cele două explozii, că în Mina Petrila era foc, că era metan în concentraţie mare şi că ortacii au intrat la moarte sigură.

Toţi care coborau în subteran ştiau că pot vedea pentru ultima dată lumina zilei. Un amănunt cutremurător iese la iveală acum, la o lună de zile după tragedie, şi arată cât de puţin înseamnă viaţa unui om pentru unii dintre cei ajunşi la cârma mineritului.

„Problema lor era, nu a oamenilor, a siguranţei oamenilor. Ei îşi făceau griji pentru că le expiră fitilul şi trebuie să cumpere alt fitil. Ei ştiau ce se întâmplă, ştiau ce au voie să facă, ce nu trebuia să facă şi, după ce că ştiau toate astea, au continuat şi au mers mai departe.

Ştiau că este metan mult acolo. Nici nu s-a străpuns în acoperiş ca să circule aerul normal şi ei puşcau şcarpa. Era metan 4-5 la sută şi ei puşcau şcarpa”, a mai spus Alecsa.

Până în prezent, la dosarul exploziei de la Petrila

s-au strâns câteva mii de documente reprezentând declaraţiile angajaţilor minei, ale CNH SA Petroşani şi ale salvatorilor minieri. Dosarul şi cercetările vor fi finalizate, însă, doar după ce va fi încheiată expertiza tehnică.

Un dosar nefinalizat

„Până la urmă adevărul va ieşi la lumină,  noi ne-am făcut deja o părere, însă aşteptăm finalizarea expertizei tehnice pentru a ne putea pronunţa. (…) Noi ştim în proporţie de 99% ce s-a întâmplat, dar şi pentru că avem o responsabilitate foarte mare, inclusiv faţă de familiile victimelor, pentru a nu greşi aşteptăm încheierea tuturor cercetărilor.

Nu este important cât de repede apar concluziile producerii accidentului, ci important este să stabilim corect cauzele, responsabilităţile şi măsurile ce se impun pe viitor pentru a nu se mai întâmpla astfel de evenimente nedorite”, a declarat Ileana Bodea, şeful Serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă Petroşani.