Meteo: Vreme călduroasă
0Dacă în sudul şi în estul continentului presiunea se menţine ridicată şi vremea este predominant frumoasă, în nord-vest şi în centru, aceasta va scădea, iar vremea va fi în general instabilă.
În zona geografică a ţării noastre nu se vor produce modificări importante în distribuţia presiunii, care se va menţine sub valorile medii multianuale, iar masa de aer nu se va schimba.
Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul şi în sud-estul ţării. Înnorări mai accentuate se vor produce la munte şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei, unde, pe arii restrânse, va ploua slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 35 de grade. Indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 în Bărăgan şi în sudul Olteniei.
Mâine
Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiază, local, în sud-estul ţării. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, dar cu înnorări mai accentuate la munte şi în sud-vest, unde, pe arii restrânse, va ploua slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 36 de grade.
Poimâine
Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiază, local, în zonele joase din sud şi sud-est. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate la munte şi în vestul ţării, unde, izolat, trecător va ploua slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 36 de grade.