Mesaj către viitoarele mame: riscaţi şi vă vaccinaţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Maria Vlad (34 de ani):  „Aş face vaccinul ca să-mi protejez copilaşul“
Maria Vlad (34 de ani): „Aş face vaccinul ca să-mi protejez copilaşul“

Autorităţile spun că vaccinul antipandemic protejează împotriva bolii, a pierderii sarcinii şi chiar a morţii, dar el nu este încă testat pe gravide. Ministerul Sănătăţii cheamă gravidele la imunizare, dar numai cu voie de la ginecologi. Aceştia nu-şi asumă, însă, vaccinul, pentru că se tem de efectele lui secundare.

Îngrijorate de evoluţia gripei noi, femeile însărcinate sunt într-o mare dilemă. Ele au de ales între îndemnul Ministerului Sănătăţii (MS) de a se vaccina şi acela de a încerca pe corpul lor un produs încă netestat pe gravide.

Singurii în care au încredere, medicii ginecologi, nu le recomandă imunizarea, pentru că nici ei nu s-au confruntat până acum cu riscurile unei pandemii. Teama a crescut în rândul viitoarelor mame după ce cinci femei diagnosticate cu gripa porcină au fost nevoite să nască prematur sau să facă avort, iar alte două gravide din Maramureş au fost internate în spital şi sunt de ieri în stare gravă.

Ministerul Sănătăţii a transmis direcţiilor de sănătate publică să înceapă vaccinarea femeilor însărcinate, considerate una dintre grupele cele mai expuse la îmbolnăvire şi care dezvoltă forme severe ale bolii.

Ministerul a invocat ultimele recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a cerut statelor în care se dezvoltă pandemia să înceapă imunizarea şi a acestei categorii de risc. „Se recomandă vaccinarea cu vaccin gripal cu tulpină pandemică Cantgrip în trimestrul II sau III de sarcină.

Vaccinarea propriu-zisă se va efectua în cabinetul medicului de familie", se spunea în adresa ajunsă la DSP Botoşani.

Numai că circulara semnată de secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel mai conţinea o precizare: „Le-am cerut ca vaccinul să fie făcut numai la indicaţia şi recomandarea medicului ginecolog, singurul care poate calcula riscul obstetric".

Aici a început controversa. Medicii de familie au cerut aviz de la ginecolog, gravidele s-au dus la specialişti, iar aceştia au preferat să nu-şi asume riscul. În cea mai mare parte a lor, ei refuză să recomande vaccinul.

Ginecologii nu sunt de acord cu vaccinarea

„Cum pot să le recomand pacientelor mele să se vaccineze atât timp cât nu se cunosc efectele secundare ale acestui vaccin la femeile însărcinate?", se întreabă dr Dan Udrea, ginecolog. Un alt cadru medical consideră că nicio gravidă nu ar trebui să se imunizeze cu vaccinul antigripă nouă.

„Nu am să le recomand pacientelor mele să se vaccineze. Ştiu că noi trebuie să hotărâm pentru ele, însă eu nu sunt de acord cu un vaccin care nu s-a testat. Efectele secundare pot fi mult mai puternice la gravide, ele sunt mai sensibile în această perioadă", spune dr Delia Grădinaru, medic ginecolog. Specialiştii obstetricieni nu înţeleg de ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lăsat la latitudinea lor imunizarea femeilor însărcinate.

„Să spunem că-i recomand unei viitoare mămici să se vaccineze. Dacă, din diverse motive, naşte un copil cu malformaţii, mă poate acuza că eu am sfătuit-o să se imunizeze cu un ser care i-a afectat fetusul. De ce să ne asumăm noi o răspundere? Mai degrabă le recomand să se protejeze pe perioada sarcinii", consideră dr Irina Moldovan.

Studiile pe gravide, neetice

Vaccinul Cantgrip nu este testat pe gravide şi copii, ne-au confirmat specialiştii din Institutul Cantacuzino. Singurele încercări de verificare a efectelor sale au fost studiile pe animale gestante. Mai mult, cei care se ocupă de verificarea studiilor clinice ne-au confirmat că niciunul dintre vaccinurile antipandemice din Europa nu a fost testat pe femei gravide.

„Se consideră că este neetic să faci studii clinice pe femei însărcinate şi nimeni nu face, din câte ştiu. Este o categorie de populaţie exclusă de la teste. Totuşi, perceptele standard ale OMS spun că, în funcţie de evoluţia fenomenului pandemic, autorităţile pot să recomande vaccinarea, cu argumentul că beneficiile depăşesc riscurile", ne-a explicat un specialist din Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM).

În astfel de cazuri, raportul beneficiu/risc se calculează în funcţie de datele statistice adunate de la pandemiile trecute, adică din anii 1918, 1957-1958, sau din 1977, când a lovit gripa rusească. „Toate aceste episoade ne-au arătat că riscul de mortalitate este mai mare la femeile gravide şi că boala poate declanşa uşor şi avortul", ne-a explicat specialistul ANM.

Direcţionarea către vaccin se face către judeţele unde gripa a făcut victime, ceea ce explică adresa sosită la DSP Botoşani, judeţ aflat în topul îmbolnăvirilor.

Avort spontan, deces sau naştere forţată

Două femei însărcinate din Maramureş, suspecte de gripă cu virusul A(H1N1), sunt internate la secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare. Potrivit unor surse medicale, cele două femei sunt sedate şi conectate la aparate.

Mihaela Ghiţă (25 de ani) nu are încredere în vaccin

„Una dintre ele este din localitatea Petrova şi are 31 de ani. S-a prezentat la spital încă de marţi dimineaţa. Cea de-a doua este din Baia Mare, are 32 de ani şi este internată de miercuri", a declarat una din infirmiere.
Vasile Bodnar, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş, infirmă spusele angajatei secţiei de Terapie Intensivă.

„Femeile sunt sub observaţie şi nu prezintă niciun risc, starea lor fiind stabilă", a spus Vasile Bodnar.

Analizele prelevate de la cele două gravide au fost trimise Institutului Cantacuzino din Bucureşti. „Până la obţinerea rezultatelor, celor două femei li se administrează Tamiflu, medicamentaţie recomandată în cazul infecţiei cu un virus gripal", a afirmat Călin Pop, managerul Spitalului Judeţean.

Gravidele nu ştiu dacă să se vaccineze sau nu

În maternităţile din Bucureşti părerile sunt împărţite. Viitoarele mămici nu ştiu foarte multe despre vaccin, cât de sigur este şi ce efecte secundare poate avea asupra fătului. Unele ar vrea să se vaccineze pentru a-şi proteja bebeluşii, însă faptul că nu s-au făcut teste pe femeile însărcinate le îngrijorează.

„Eu ştiu că pentru copii nu există un vaccin care să-i protejeze împotriva gripei porcine. Mă întreb dacă nu ar fi mai bine să mă vaccinez eu pentru protecţia lui. Mă gândesc că aşa şi-ar face anticorpi care îl vor proteja după naştere. Am vorbit şi cu medicul meu, însă nu este foarte sigur că acest vaccin este bun pentru mine", a declarat ieri Maria Vlad, 34 de ani, gravidă în luna a opta.

O altă femeie însărcinată în luna a patra spune că nici nu vrea să audă de vaccinul antiporcină. „M-am interesat şi eu despre acest vaccin. Din câte am auzit nu a fost testat pe femei însărcinate. Şi atunci, cum mă pot imuniza dacă nu s-au făcut nişte teste? Ce garanţie am eu că este sigur pentru mine şi pentru copilul meu?", se întreabă Mihaela Ghiţă, 25 de ani, viitoare mămică. Cinci femei din Neamţ şi Iaşi au fost nevoite să nască prematur sau să facă avort, după ce au fost diagnosticate cu gripa porcină.

Doar în trei cazuri medicii ieşeni au reuşit să salveze viaţa bebeluşilor. Pentru celelalte două gravide, obstetricienii au decis să recurgă la avort, fetuşii fiind insuficient dezvoltaţi.

Cazuri grave

Cel mai grav caz este al unei ieşence de 37 de ani, căreia i s-a făcut cezariană la o sarcină de 35 de săptămâni, acum mai bine de o săptămână. Pacienta este în continuare intubată la Clinica de Terapie Intensivă a Spitalului „Sf. Spiridon", iar copilul este ţinut la maternitate.

Un caz asemănător este al unei tinere însărcinate în luna a opta, din Neamţ, cu virusul A(H1N1). Medicii i-au
provocat naşterea, iar copilul este ţinut la incubator în Maternitatea „Cuza Vodă". La fel s-a întâmplat la jumătatea lunii noiembrie, când o pacientă a născut prematur din cauza porcinei. Un alt caz grav este al unei femei din judeţul Iaşi, căreia medicii i-au făcut avort terapeutic. Tânăra era însărcinată în 24 de săptămâni. Au mai colaborat Andreea Oşan, Anca Popescu, Dumitriţa Neamţu

Decese la femei însărcinate în China

Autorităţile sanitare chineze pregătesc un plan special de vaccinare împotriva gripei A(H1N1) pentru femeile însărcinate. Un raport arată că aproape 8% din femeile însărcinate chineze prezintă forme grave de A(H1N1), iar 46 din ele au murit din cauza gripei porcine. Centrul de Prevenţie a Îmbolnăvirilor a menţionat că majoritatea gravidelor au murit după cea de-a şasea lună de sarcină.

Ştiri A (h1n1)
Donăm vaccin Cantgrip Ucrainei, Moldovei şi Macedoniei

Autorităţile de la Bucureşti au decis să acorde sprijin umanitar de urgenţă Republicii Moldova, Ucrainei şi Macedoniei în vederea prevenirii îmbolnăvirilor cu gripa A(H1N1). Astfel, vor fi trimise gratuit 1.150.000 de doze de vaccin gripal cu tulpina pandemică dintre care: 500.000 de doze în Republica Moldova; 400.000 de doze în Ucraina şi 250.000 de doze în Macedonia.

Cheltuielile pentru transportul dozelor de vaccin sunt suportate de Guvernul de la Bucureşti, pe teritoriul României, şi de guvernele celorlalte ţări pe teritoriile acestora. Executivul a decis ca dozele de vaccin să fie acordate prin intermediul unei hotărâri de Guvern.

Cazuri de gripa
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite