Mercenarii acţionează fără scrupule în Irak

Privatizarea războiului, conceptul militar al mileniului trei În 2004 s-a pus pentru prima dată problema implicării firmelor private de pază şi protecţie într-un teatru de război, care

Privatizarea războiului, conceptul militar al mileniului trei

În 2004 s-a pus pentru prima dată problema implicării firmelor private de pază şi protecţie într-un teatru de război, care ar fi trebuit să revină exclusiv armatelor.

La 31 martie 2004, patru agenţi ai companiei private americane Blackwater au căzut victime furiei populaţiei din Fallujah, Irak. Fotografiile cu resturile carbonizate şi mutilate ale agenţilor, atârnate de podul peste Eufrat, au făcut înconjurul lumii.

Ce căutau acei "civili" înarmaţi până-n dinţi într-un loc atât de periculos? Cu acel prilej a fost dezvăluită prezenţa serviciilor de securitate private în teatrul de operaţiuni nu numai din Irak, dar şi din Afganistan, care au dobândit un rol tot mai important în războaiele moderne. S-a vorbit atunci de privatizarea războiului, un concept nu tocmai nou.

Blackwater are contracte pentru protejarea diplomaţilor americani, a conducătorilor irakieni şi a jurnaliştilor străini, îndatoriri ce ar fi trebuit să revină aparatului guvernamental de pază şi protecţie. Firma privată a fost acuzată de multe ori că nu este interesată de protejarea populaţiei civile, agenţii ei fiind renumiţi pentru faptul că trag din maşini, fără să oprească să vadă câţi au ucis şi dacă morţii erau insurgenţi sau civili.

Congresul american a luat în discuţie peste 200 de incidente, în care au fost ucişi civili, provocate de agenţii de la Blackwater, care, conform contractului încheiat cu Departamentul american de Stat, aveau voie să facă uz de arme doar în situaţii defensive. Dar aceştia nu sunt singurii "pistolari" din Irak.

Plătiţi mai bine ca soldaţii

Potrivit autorităţilor irakiene, în Irak operează 180 de firme private de pază şi protecţie, în special firme americane şi europene, cu un număr de angajaţi estimat între 25.000 şi 48.000. Practic, aceştia constituie al doilea contingent armat din Irak. Potrivit datelor recente, 15.000 de bodyguarzi angajaţi ai firmelor de pază private - dintre care 6.000 sunt mai bine înarmaţi decât soldaţii americani - au un salariu de peste 1.200 de dolari pe zi, de şase ori mai mult decât câştigul soldatului american.

Cei 15.000 de agenţi de pază, acuzaţi de populaţia irakiană că acţionează fără scrupule, constituie o adevărată armată de ocupaţie. În majoritate, aceştia sunt veterani din armată şi poliţie din Statele Unite, Australia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Rusia, cu misiuni în teatre de operaţiuni din toată lumea, chiar dacă unii nu au mai mult de 25 de ani.

Lor le revine sarcina dificilă de a asigura protecţia demnitarilor occidentali, a funcţionarilor marilor companii petroliere americane sau a şefilor firmelor implicate în reconstrucţia Irakului, ţintele predilecte ale insurgenţilor.

Fieful "războinicilor privaţi" este la Hotelul Sheraton din Bagdad, unde uneori trag şi nişte beţii crunte, după care se simt zmei şi patrulează în maşini, nu de puţine ori provocând accidente de circulaţie şi incidente armate.

Imunitate pentru mercenari

Firmele particulare de securitate şi asistenţă militară care acţionează în Irak sunt reunite sub denumirea "Private Military Companies". Toată această armată de mercenari se bucură de imunitate, datorită unei legi promulgate de "Autoritatea Provizorie a Coaliţiei Americane" (CPA), ca avantaj pentru misiunile speciale de mare dificultate, în zonele cele mai periculoase.

"Washington Post" scria în 2004 că Pentagonul a apelat la aceste firme private pentru a apăra localităţi-cheie, inclusiv cele 15 cartiere generale americane şi Zona Verde din Bagdad, centrul puterii americane din Irak, misiuni care nu încape îndoială că ar fi trebuit să revină armatei americane.

Dar armata americană are anumite restricţii de ordin moral în ceea ce priveşte populaţia civilă, pe când mercenarii n-au mamă, n-au tată, cum se spune în popor. Pentagonul şi Departamentul american de Stat se feresc de orice responsabilitate cu privire la crimele comise de aceşti veterani privaţi, scăpaţi din frâu, aşa că le-a dat mână liberă să facă ce vor cu ea!

"Vulturii" de la Washington pun la cale strategia războaielor cu mercenari

Revizuirea strategiei militare americane şi teoretizarea războaielor secolelor viitoare au fost elaborate de neoconservatorii americani încă din 1991. Dick Cheney, considerat unul dintre "vulturii" de la Washington, era atunci secretarul de stat al apărării.

A fost prima dată când agenţii privaţi au căpătat un rol foarte important într-un teatru de operaţiuni unde acţiona armata americană, reprezentând a zecea parte din personalul specializat în acţiuni militare deplasat în teatrul de război din Golf.

Înainte de a-şi termina "mandatul", în 1993, Cheney a comandat firmei Halliburton, pe care ulterior a condus-o, un studiu asupra mijloacelor de privatizare rapidă a sectorului militar, pentru a reduce birocraţia care încetinea orice proiect strategic.

În septembrie 2000, autorii "Proiectului pentru un nou secol american", printre care Dick Cheney, Donald Rumsfeld şi William Kristol, publicau studiul "Edificarea sistemului de apărare american: strategie, forţe şi resurse pentru noul secol", în care introduceau necesitatea de conlucrare cu foştii veterani, mult mai bine pregătiţi şi cu experienţă mai mare decât soldaţii cu contract, adesea tineri şi aflaţi la prima confruntare adevărată.

Un an mai târziu, problema a fost reluată de Donald Rumsfeld, devenit între timp secretar al apărării în Administraţia Bush. Într-un discurs ţinut la Pentagon, el a susţinut necesitatea eliminării birocraţiei militare, "un adversar ce reprezintă o serioasă ameninţare la adresa securităţii SUA". Rumsfeld cerea urgentarea reorganizării aparatului militar american prin crearea unui nou "model", bazat pe sectorul privat.

Ca un făcut, a doua zi după acest discurs, la 11 septembrie 2001, a avut loc atacul terorist asupra SUA, fapt care a relansat doctrina lui Rumsfeld. În 2002, într-un articol publicat în Foreign Affairs, acesta mergea şi mai departe, introducând ideea folosirii pe scară largă a agenţiilor private în toate sectoarele pe care le implică un război, inclusiv în luptă.

Câştiguri obscene

"Războinicii privaţi", inclusiv cei din ţările Europei de Est, precum şi mercenari din unele state africane, la care preşedintele american George W. Bush a făcut apel în mod special, sunt prezenţi în toate teatrele de operaţiuni ale forţelor coaliţiei care se declară, în mod oficial, împotriva terorismului.

Fiind, însă, vorba de miliarde de dolari câştigaţi din această campanie antiteroristă, societatea civilă îşi pune întrebarea dacă nu cumva privatizarea războiului a dus, de fapt, la războaie private pentru scopuri financiare, mai mult sau mai puţin declarate. Şi care mai este onoarea unei armate atunci când militarii trec în civil de tineri, numai ca să se angajeze la firme private care plătesc de şase ori mai mult? La nivel înalt, nu se pun astfel de probleme.

Din 18,6 miliarde de dolari alocaţi pentru reconstrucţia Irakului, cel puţin 25% au fost utilizaţi pentru plata companiilor private de securitate. David Claridge, directorul firmei de securitate Yanusian din Londra, estima că, din contractele pe un singur an din Irak, compania sa a câştigat circa 320 de milioane de dolari.

Şi nu este nici pe departe cel mai bun câştig. Firma americană Military Professionals Resources (MPRI) a câştigat două miliarde de dolari din contracte internaţionale.

Gurka, cel mai prost plătiţi mercenari

Cel mai bine cotate firme de pază şi protecţie sunt cele americane şi britanice. Acestea din urmă şi-au îmbogăţit personalul, format mai mult din veterani de armată şi poliţie, cu 1.500 de foşti ofiţeri de elită din Special Air Service (SAS), războinici profesionişti, paraşutişti, foşti membri ai Royal Ulster Constabulary (Poliţia Regală din Ulster), cu o mare experienţă în acţiuni antitero în Irlanda de Nord.

Firma britanică Control Risks a încheiat un contract cu guvernul britanic de 23,5 milioane de lire sterline.

Control Risks are 120 de agenţi care îi protejează, conform contractului, pe cei 150 de funcţionari şi oameni de afaceri britanici. O altă firmă britanică, Global Risk Strategies, are 1.500 de agenţi însărcinaţi în special cu protejarea clădirilor CPA şi 500 de luptători nepalezi Gurka. Aceştia au servit în armata britanică şi sunt renumiţi pentru eficienţa lor şi pentru arma lor specifică, sabia scurtă cu lama curbată.

Foarte convenabili pentru firmele angajatoare, luptătorii Gurka sunt nepretenţioşi, fiind plătiţi cu doar 1.000 de dolari pe lună, în timp ce veteranii britanici sau americani pot ajunge şi la 1.500 de dolari pe zi.

Global Risk Strategies a avut un contract de 28 de milioane de dolari pentru a asigura securitatea schimbării monedei în Irak. Mercenarii Gurka sunt folosiţi şi de firma britanică ArmorGroup, una dintre cele mai mari companii private de securitate din lume, care a fost solicitată mai ales de companiile Bechtel şi Kellog Root&Brown (sucursală a marelui concern Halliburton), pentru protecţia personalului din domeniul petrolier.

Firma a devenit din 2008 membru cu drepturi depline al Asociaţiei Britanice a Companiilor Private de Securitate (BAPSC), înfiinţată în 2006, pentru a regulariza activitatea acestor firme care au luat un avânt fără precedent. În Irak, ArmorGroup protejează şi cartierul general al Coaliţiei din Bagdad, transporturile şi lucrările companiilor Bechtel şi KRB, încasând sute de milioane de dolari.

Agenţii irakieni, 150 de dolari pe lună

Altă firmă britanică de securitate, cu o prezenţă masivă în Irak, este Erynis, care a angajat 14.000 de foşti militari irakieni pentru protejarea câmpurilor petrolifere, contract pentru care a obţinut 100 milioane de dolari. Irakienilor le dă doar 150 de dolari pe lună, dar aceştia trebuie să se mulţumească în primul rând cu faptul că au fost iertaţi că au slujit sub Saddam şi că au un loc de muncă.

Irakienii sunt supervizaţi de câteva zeci de mercenari englezi şi sud-africani, ultimii fiind veterani ai armatei din epoca apartheidului. Fostul judecător sud-african Richard Goldstein a recunoscut vreo 150 de foşti membri ai poliţiei politice din epoca apartheidului, care s-au "distins" prin acte de cruzime fără seamăn. Se pare că nimic nu mai contează când e vorba de câştig substanţial.

David Claridge, directorul firmei Yanusian, estima că firmele britanice au câştigat circa un miliard de lire sterline în primul an de ocupaţie a Irakului, făcând din serviciile private de securitate şi poliţie cele mai importante afaceri din regiunea golfului.

"The Independent" a dezvăluit că Foreign Office (Ministerul britanic de Externe) şi Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională au cheltuit de la buget 25 de milioane de lire sterline doar pe bodyguarzi, trupe de escortă şi consilieri de securitate.

Totodată, un raport al organizaţiei antiglobaliste "War on Want", "Mercenarii: ameninţarea armatelor private", relevă că trupele de mercenari angajate de Londra obţin câştiguri uriaşe în Irak şi Afganistan. Raportul arată că profiturile firmelor de securitate britanice au ajuns la 100 de miliarde de dolari pe an.

Doar firma Aegis, al cărei patron a fost implicat într-un scandal de trafic cu arme în Sierra Leone, a ajuns la un profit de 62 de milioane de lire în 2005 faţă de doar 540.000 de lire în 2003. Efectivele mercenarilor britanici se ridică la 21.000 de persoane, în timp ce trupele armatei britanice numără vreo 4.000 de militari, dintre care jumătate urmează să părăsească teatrul de operaţiuni. Raportul vine după ce Curtea britanică de Conturi ajunsese la concluzia că "forţele armate britanice nu reuşesc să recruteze şi să întreţină capabilităţile necesare" respectării angajamentelor militare internaţionale.

Contracte secrete

În Irak se desfăşoară şi strategii secrete care implică tot firme private de securitate. Acestea furnizează agenţi speciali, care culeg informaţii şi racolează informatori irakieni pentru o serie de contacte secrete cu firme din domeniul petrolier. Acestea au o "carte de vizită" alambicată.

De exemplu, firma texană Meyer&Associates oferă pe site-ul său şi "agenţi care asigură legături între liderii guvernamentali, diplomaţi, militari şi lideri locali cu şefii insurgenţei irakiene"! Sună neortodox, dar nimeni nu poate acuza pe cineva că are legături cu teroriştii, atâta vreme cât este vorba de intermediari particulari.

Overseas Security&Strategic Information oferă "servicii de securitate, cu personal de specialitate sud-african, pentru întruniri discrete". Firma din Chicago Triple Canopy oferă servicii de protecţie pentru oamenii de afaceri care "doresc să-şi lărgească aria de acţiune", indiferent ce o însemna aceasta.

Military Professional Resources Incorporated oferă o întreagă armată, de 12.500 de veterani "pregătiţi pentru orice tip de misiune secretă".

În 2004, reprezentanţi ai companiilor Shell, Texaco, Chevron, Bechtel, Halliburton, Volvo, Pfizer, Kodak s-au reunit în secret la Londra, unde au analizat deteriorarea situaţiei din Irak, fapt ce le periclita contractele de miliarde de dolari investiţie în "reconstrucţia" Irakului, elaborând noi strategii de atingere a obiectivelor, cu ajutorul unor companii private secrete!

Acestea sunt proiectele care se desfăşoară în cel mai mare secret în Irak. Blackwater, împreună cu alte două societăţi private, beneficiază de un contract cu Guvernul american în valoare de 571 de milioane de dolari anual, pentru protecţia "diplomaţilor" aflaţi în călătorii oficiale în Irak, Afganistan, Israel şi în alte ţări.

Privaţii acaparează tot

Ca să nu fie vreodată arătat cu degetul pentru crimele săvârşite de veteranii privaţi, Guvernul SUA însoţeşte lista cu ofertele de serviciu ale firmelor particulare de securitate de avertismentul: "Guvernul Statelor Unite nu îşi asumă nicio responsabilitate privind profesionalismul şi integritatea persoanelor sau firmelor care apar pe această listă". De ochii lumii, firmele private au şi obligaţia, contra cost, să antreneze poliţişti şi militari irakieni şi afgani, pentru ca aceştia să fie apţi, cândva, să preia controlul asupra ţării lor. Dar tot firmele americane se ocupă şi cu această afacere.

Custer Battles, care asigură protecţia Aeroportului Internaţional din Bagdad, antrenează personal securitatea aeroportuară. Dyncorp are un contract de 50 de milioane de dolari pentru a antrena ofiţeri irakieni de poliţie recrutaţi de americani, iar în Afganistan a câştigat un miliard de dolari pentru antrenarea ofiţerilor afgani de poliţie, conform publicaţiei americane "ISN Security Watch".

Firma Vinnell are un contract de 48 de milioane de dolari pentru antrenarea ofiţerilor irakieni de armată. Blackwater ocupă în Irak o fostă bază aeriană de lângă Bagdad, pe care a transformat-o în teren de antrenament antiterorist pentru noile forţe irakiene, şi acestea selecţionate tot de americani.

Are cu ce! Firma dispune de o flotă de peste 20 de avioane, inclusiv elicoptere de luptă, ceea ce îi dă posibilitatea, aşa cum remarca un membru al Congresului american, să schimbe numeroase guverne din lume dacă primeşte comandă! Amploarea acţiunilor firmelor private de securitate în Irak şi în Afganistan, precum şi valoarea contractelor au determinat Administraţia Bush să ţină în secret costul total al ocupaţiei.

Ministrul american al apărării, Robert Gates, a recunoscut însă necesitatea unei legi mai aspre care să reglementeze activitatea "războinicilor privaţi", o lege care să fie asemănătoare cu cea căreia i se supune armata. Gates ar dori mai degrabă ca mercenarii care lucrează în Irak să fie transferaţi sub tutela armatei americane, dar Departamentul de Stat se împotriveşte ideii de a pune sub control aceste firme private, prea năbădăioase pentru a putea fi ţinute în frâu.

Comerţul mondial cu arme

Traficul cu arme uşoare este una dintre cele mai profitabile afaceri din lume. Statisticile arată că, în fiecare an, în lume se fabrică peste şapte milioane de arme de foc, dintre care 59,2% sunt arme pentru uz privat. Tranzacţiile cele mai mari se înregistrează pe piaţa Orientului Mijlociu.

Potrivit anuarului "Small arms survey", traficul de arme reprezintă peste 15% din totalul tranzacţiilor la nivel mondial, adică un miliard de dolari pe an. Specialiştii militari consideră că acest trafic imens de arme menţine stările conflictuale, care, la rândul lor, justifică "revitalizarea mercenariatului", un flagel al acestui mileniu în care se vor purta războaie nedeclarate, cu armate privatizate ce susţin că luptă pentru drepturi democratice!