Megashow cu Mărgelatu în Ardeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Florin Piersic i-a electrizat pe cei 1.500 de spectatori prezenţi la Maratonul Filmelor Adevărul, cu picanterii din timpul filmărilor. Dezvăluirile lui Florin Piersic au făcut deliciul celor prezenţi, sâmbătă seara, la Cinema Republica din Cluj-Napoca.

Actorul a excelat în bancuri cu şi fără perdea. Florin Piersic a început prin a felicita sala că nu l-a făcut de râs, în competiţia interregională a seriei Mărgelatu.

După proiecţiile de la Bucureşti şi Iaşi organizate de ziarul Adevărul, Piersic s-a declarat încântat de prezenţă. „Mă bucur că nu m-aţi făcut de râs, mi-era teamă că după succesele deosebite de la Iaşi şi Bucureşti, să nu mă trezesc cu 60 de clujeni în sală”, şi-a început Piersic seria glumelor.

Ales de Eugen Barbu

Frământând în degete pălăria care l-a consacrat în pesonajul Mărgelatu, Piersic a dezvăluit cum a decurs alegerea sa în rolul principal. Iniţial fusese desemnat pentru rolul boierului Pană. Regizorul Doru Năstase l-a dus la Poiana Ţapului, în Valea Prahovei, pentru a-l prezenta scriitorului Eugen Barbu.

 „Acesta e Florin Piersic, a spus Năstase. Nu. Ba da, este actorul Florin Piersic. Nu. Acesta este Mărgelatu, a spus Barbu”, care îl vedea atunci pentru prima dată pe actor.

Publicul clujean a aflat apoi că taximetristul care l-a dus pe Piersic la filmări pentru „Colierul de turcoaze”, un sucevean, a ajuns să interpreteze rolul de şef al punctului de frontieră. Clujenii au aflat şi cum Florin Piersic Jr debutează în film cu un foarte scurt rol, într-un dialog cu tatăl său. „Vă cunosc de undeva?”, a întrebat Florinel. „Se poate”, i-a răspuns enigmatic tatăl.

Flori pentru doamne

Cu un fular al echipei „U” Cluj pus la gât de un spectator, Piersic s-a îndreptat de pe scenă spre loja de protocol, cu trandafiri aduşi special pentru soţia sa, Ana. Era cadoul său pentru a o mai îmbuna, pentru îndelungatele plecări de acasă. Florile s-au împuţinat însă pe drum, împărţite cu dărnicie de Florin femeilor din preajma soţiei sale.

De unde sintagma „ciocoflender”?

Fiind mai slab la matematică, era alintat de profesor la şcoală cu apelativul „ciocoflender”. „Pentru mine, toţi ciocoflenderii sunt nişte proşti”, a spus autocritic Piersic.

Îndrăgitul actor clujean i-a invitat pe scenă şi pe maestrul Iurie Darie şi pe cascadorul Adrian Ştefănescu, doi dintre eroii din filmul „Drumul oaselor”. Lui Iurie Darie a spus că îi datorează devenirea sa ca actor. Pentru cascadorul Adrian Ştefănescu, Florin Piersic a recitat o poezie.

DVD-urile cu filmele din colecţia Mărgelatu se găsesc la chioşcurile de vânzare a presei, împreună cu ziarul Adevărul.

Angela Similea a dat 4.000 de lei pe pălărie

Singurul element din vestimentaţia celebrului Mărgelatu - pe care Florin Piersic o mai are şi cu care a venit sâmbătă seara la Cluj - este pălăria purtată la filmări.

Despre aceasta, renumitul actor şi-a adus aminte cum a reintrat în posesia ei, după ce a fost vândută. Le-a povestit celor prezenţi de licitaţia la care au fost vândute mai multe obiecte de vestimentaţie din seria de filme Mărgelatu.

Printre acestea, rochia purtată de Marga Barbu şi cravata purtată de Ion Besoiu şi-au găsit un stăpân, banii fiind utilizaţi în scopuri caritabile.

Pălăria, al cărei preţ de pornire a fost 2.000 de lei, a fost adjudecată de Angela Similea, pentru 4.000 de lei. Având nevoie de ea pentru o emisiune de televiziune, cântăreaţa i-a împrumutat-o lui Piersic. Roasă, dar încărcată cu amintiri, pălăria a fost obiectul favorit al actorului în timpul discuţiilor de pe scenă.

Au dat autografe până la miezul nopţii

Sesiunea de autografe şi fotografii cu cei trei actori prezenţi sâmbătă seara la Cinema Republica a început la pauza dintre cele două proiecţii.

Zeci de spectatori au stat cuminţi la rând pentru a-şi face poze cu actorii invitaţi la eveniment. Aceştia au povestit şi au luat autografe timp de peste o oră de la Anca Pandrea, Iurie Darie şi Florin Piersic. Andreea Leţa, masterandă la Litere, în vârstă de 24 de ani, ne-a povestit că revede a doua oară filmul „Colierul de turcoaze” şi se bucură că o face la trei rânduri distanţă de actorul principal al filmului. „Florin Piersic este o legendă vie a Clujului. Mă duc la piesele de teatru cu care vine la Cluj la Teatrul Naţional, dar acum am ocazia să-mi fac şi o fotografie cu el”, ne-a spus Andreea.

Nu s-a grăbit acasă

Cunoscutul actor clujean a continuat sesiunea de autografe din holul cinematografului şi pe parcursul celui de-al doilea film. Fiecărui clujean, cunoştinţă sau nu a actorului, a avut timp să-i spună câteva cuvinte. Piersic nu a plecat până nu a povestit şi cu ultimul fan care dorea acest lucru.

Chiar dacă le-a repetat celor prezenţi că îi este foame, Piersic nu s-a grăbit spre casă, profitând de ocazia de a se întâlni cu „ciocoflenderii” lui. S-a mulţumit cu popcornul din care s-a servit în timpul prezentării celei de-a doua proiecţii. ;

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite