Medicina de noapte va fi obligatorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din aprilie, medicii primari vor da consultaţii de urgenţă non-stop

Numărul centrelor din Dolj în care se practică asistenţa medicală fără întrerupere ar putea ajunge la 50, până la sfârşitul anului. În prezent funcţionează în judeţ 8 centre de permanenţă: la Amărăştii de Jos, Brabova, Pleniţa, Melineşti, Măceşu de Jos, Sadova, Poiana Mare şi Bârca. Un astfel de centru este format din asocierea a minimum cinci cabinete individuale, din localităţi apropiate, şi funcţionează în regim de urgenţă.

Cadrele medicale sunt rezervate

Contractul–cadru din 2009, elaborat de Ministerul Sănătăţii Publice (MSP), constrânge cadrele medicale de familie să lucreze în centrele din judeţ şi în afara programului de lucru. MSP informează că, prin aceste măsuri, bolnavii vor fi consultaţi indiferent de oră şi zonă. Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică  (ASP)Dolj crede că astfel se va reduce numărul de decese, cauzate de faptul că medicii de familie nu sunt contactaţi  în orice moment şi nu asigură serviciile la timp.
Pe de altă parte, reprezentanţii medicilor de familie susţin că nu este necesară o astfel de regulă, dat fiind că există Unităţi de Primire Urgenţă în oraşe, în timp ce la sate majoritatea doctorilor refuză să lucreze. „Momentan nu ştim cât de motivaţi ar fi medicii de familie să ajungă în aceste centre din mediul rural, pentru care ar trebui să străbată, uneori, şi 30 de kilometri. Vom discuta astăzi, la Bucureşti, într-o reuniune naţională, despre această normă care se vrea a fi introdusă. Trebuie consultaţi şi medicii de familie. Ca să intre în vigoare legea privind contractul-cadru, ar trebui ca doctorii să fie finanţaţi pe măsură”, ne-a declarat, în această dimineaţă, dr. Mirela Profir, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie din Dolj. 

Localităţile izolate nu vor avea permanenţă


„Ultimul astfel de centru a fost realizat anul trecut, la Frăţila. Medicii de familie vor lucra mai mult, dar nu gratuit”, a afirmat dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al ASP Dolj. Doljenii din zonele izolate, precum Ungureni, nu vor putea apela, însă, la niciun serviciu permanent, pentru că ei nu au niciun medic de familie. „O dată eram pe câmp, la muncă. Era vară, căldură mare. Aveam o sticlă cu apă fiartă, de la soare. Dintr-o dată, m-am văzut la pământ. Nu am mai ştiut de mine. M-au găsit părinţii, târziu, şi au sunat la Salvare. Era greu, că nici semnal nu aveam, la telefon. Aici trebuie să te urci pe casă, pentru a forma un număr. A venit ambulanţa, într-un sfârşit. Dacă mai stătea mult, dus eram, la Dumnezeu. Nu mă ajută nicicum aceste legi, atâta vreme cât la mine în sat există doar leacuri băbeşti”, ne-a spus Cosmin Florea, din Ungureni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite