Medici de week-end în Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorii de la urgenţe pleacă la sfârşit de săptămână în alte ţări, pentru venituri suplimentare. Zeci de medici învaţă limba engleză ca să intervină eficient în turele de noapte pe care le au în spitalele din Londra.

Medicii arădeni pot să-şi rotunjească veniturile lucrând la sfârşit de săptămână, în spitalele de urgenţă din străinătate, unde sunt solicitaţi pentru gărzi.

„Am muncit în Germania un an şi jumătate ani şi am câştigat un salariu de peste 2.500 de euro net, lunar, ca medic specialist chirurg”, a declarat Armando Munten, medic chirurg la Spitalul Clinic Municipal Arad.

Doctorul Teodora Olaru, director medical al Spitalului Municipal, a menţionat că medicii tineri din această unitate medicală sunt solicitaţi în special de spitale din Anglia, Germania, Elveţia şi Italia.

 „Motivul principal pentru care medicii noştri merg să profeseze în străinătate este salarizarea mai bună. În Anglia avem solicitări să efectuăm gărzi la sfârşit de săptămână şi suntem foarte bine salarizaţi”, a susţinut Teodora Olaru, adăugând că pentru a păstra relaţia bună cu spitalele din Anglia ar fi dispusă să-i înlocuiască, voluntar, pe colegii care sunt plecaţi în concedii şi nu pot să răspundă solicitărilor din străinătate.

Cursuri de engleză “medicală”

Pentru a veni în ajutorul medicilor care doresc să plece în străinătate, Centrul Internaţional de Testare Lingvistică Evaluare şi Consiliere Academică din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“ Arad a organizat simulări de testare privind abilităţile lingvistice la limba engleză.

Simularea a fost făcută de profesorul Kevin Renfrew, de la Universitatea „Bath“ din Marea Britanie, şi s-a realizat pentru limba engleză, pentru citire, scriere, vorbire şi ascultare. „Este singurul test din lume asigurat cu 10.000 de lire sterline pe un specialist.

Universitatea din Marea Britanie îl recomandă pe specialist şi garantează că este foarte bine pregătit din punct de vedere lingvistic”, a declarat  directoarea centrului, Vanda Stan.

Navetă cu avionul

Medicii arădeni sunt solicitaţi din timp pentru a face gărzi de noapte în spitale din Anglia, astfel că au timp să-şi regleze programul şi la spitalele din Arad.

De asemenea, au timp să-şi facă rezervări şi pentru călătoria cu avionul. În cele mai multe cazuri, călătoria este decontată de firmele de recrutare din Marea Britanie care intermediază relaţia între medicii români şi spitalele care sunt în criză de medici.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite