Medici israelieni, reţinuţi în scandalul „mafia ovulelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medici israelieni, reţinuţi în scandalul „mafia ovulelor“
Medici israelieni, reţinuţi în scandalul „mafia ovulelor“

Viceministrul Sănătăţii, Yaacov Litzman, a promis luni membrilor Comisiei pentru muncă, afaceri sociale şi sănătate a Knessetului (Parlamentul israelian) că va face tot posibilul pentru a găsi cât mai repede o soluţie pentru stoparea traficului cu ovule, scrie „The Jerusalem Post”.

Mai citeşte şi:
VIDEO Mafia ovulelor
Fiscul israelian a percheziţionat casele unor medici reţinuţi în dosarul ovulelor
VIDEO UPDATE Trafic cu ovule: trei persoane au fost arestate
Bazac: Ştiam despre ce se întâmpla la clinica Sabyc, dar nu aveam dovezi


Comisia parlamentară s-a reunit de urgenţă, după dezvăluirile referitoare la implicarea în traficul internaţional cu ovule al clinicii Sabyc din Bucureşti. Clinica a fost înfiinţată de o familie de medici israelieni în 1999. 

Viceministrul Sănătăţii a mai declarat că va trebui găsită o soluţie şi pentru miile de femei care nu pot rămâne însărcinate, dar doresc să fie fertilizate in vitro. Litzman a precizat că fertilizarea este un proces destul de complicat în prezent, din cauza lipsei de donatoare de ovule şi a unor reglementări legislative clare.

Un proiect de lege în acest sens zace însă de circa 10 ani la Departamentul juridic al Ministerului Sănătăţii. Documentul a fost respins în două rânduri de către parlamentari, în urma opoziţiei partidelor ultrareligioase.

Potrivit acestui proiect, doar femeile care urmează tratamente de fertilizare îşi vor putea dona ovulele de care nu au nevoie. Între timp, la Bucureşti, medicii Levit Natan şi Ziskind Genia, care lucrau la Sabyc, au fost reţinuţi ieri de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Astăzi, cei doi medici vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. În acest scandal, au mai fost arestaţi patronul clinicii Sabyc, Harry Mironescu, fiul său, Yair Miron, şi secretara Cecilia Borza. Aceştia sunt acuzaţi de trafic internaţional de ovule. De serviciile clinicii au beneficiat sute de cupluri, în special din Israel şi Germania, care au plătit sume între 10.000 şi 15.000 de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite