Meciul suspendării a intrat în prelungiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu mai are de aşteptat până să se întoarcă la Cotroceni
Traian Băsescu mai are de aşteptat până să se întoarcă la Cotroceni

Magistraţii CCR n-au luat ieri o decizie privind referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu. Ei vor relua astăzi dezbaterile.

Şedinţa Curţii Constituţionale pe tema rezultatului referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost amânată pentru astăzi, astfel încât Curtea să poată cere informaţii de la instituţii abilitate.Ar fi vorba de o solicitarea adresată Institutului Naţional de Statistică în privinţa recensământului, au afirmat surse apropiate de CCR.

Amânarea unui verdict a venit după ce ieri magistraţii au dezbătut subiectul timp de şase ore. Magistraţii au început discuţia după ce Biroul Electoral Central a prezentat rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie. Potrivit acestora, prezenţa la vot a fost de 46,24%.

Potrivit legii, condiţia de validare a referendumului este ca la acesta să participe jumătate plus unu dintre alegători. Dacă magistraţii Curţii Constituţionale vor invalida referendumul, decizia se trimite în Parlament, care ia act, iar Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni. Decizia a fost îngreunată de faptul că, potrivit legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, deciziile referitoare la validarea unui referendum se iau cu o majoritate de două treimi din voturi, adică şase din nouă.

Patru dintre magistraţii Curţii provin din actuala Putere, patru din Opoziţie, iar unul a fost propus de UDMR. Multe  dintre deciziile Curţii Constituţionale au fost luate cu cinci voturi contra patru.  Judecătorii Curţii Constituţionale au studiat documentele venite de la Biroul Electoral Central, dar şi sesizările prin care USL cere validarea referendumului, fapt echivalent cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Contestaţia USL

Reprezentanţii USL au cerut în primul rând ca referendumul să fie judecat după prevederile OUG 41, şi nu după legea referendumului aprobată de Crin Antonescu înainte de vot. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, ca să fie valid, referendumul n-ar trebui să mai întrunească voturile a jumătate plus unu dintre cetăţenii cu drept de vot.

USL a invocat un articol constituţional potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor. Or, procedura pentru demiterea lui Traian Băsescu a început pe 6 iulie când în vigoare era ordonanţa prin care Guvernul a eliminat pragul.

Legea care conţine cvorumul de prezenţă a fost promulgată de preşedintele interimar Crin Antonescu abia pe 14 iulie. În al doilea rând, Zgonea şi Filip au cerut ca procentul de 46,24% de votanţi ai referendumului venit de la BEC să fie recalculat la o populaţie mai mică cu două milioane, aşa cum arată cifrele venite de la Institutul Naţional de Statistică, şi nu cele de la Ministerul de Interne pe care le-a luat în considerare Biroul Electoral Central.În al treilea rând, reprezentanţii Parlamentului susţin că boicotarea referendumului la care au îndemnat Traian Băsescu şi PDL este anticonstituţională.

Ce a spus Ambasada SUA

Ambasada SUA a subliniat, ieri, printr-un comunicat, că, după anunţarea rezultatului final al referendumului de duminică de către BEC, Curtea Constituţională trebuie lăsată să ia o decizie cu privire la acesta „bazată pe principii, fără niciun amestec din afară".

Prezenţa la vot a fost de 46,24%

46,24% din persoanele înscrise pe listele electorale au participat, duminică, la referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, a anunţat preşedintele Biroului Electoral Central (BEC), Gabriela Bogasiu. Potrivit BEC, 87,52% din cetăţeni au votat pentru demiterea preşedintelui, în timp ce 11,15%  împotriva demiterii lui Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, 7.400.508 de electori s-au pronunţat pentru demitere şi 943.031 împotriva demiterii. În plus, s-au contabilizat 111.842 de voturi nule, reprezentând 1,32%.  Ieri, procesul-verbal cu rezultatul referendumului a fost trimis la Curtea Constituţională. După pronunţarea Curţii, decizia luată de cei nouă judecători va trebui citită în Parlamentul României.

Când se reuneşte Parlamentul?

Decizia Curţii Constituţionale va fi trimisă Parlamentului. Legislativul are dreptul de a hotărî calea de urmat potrivit unei hotărâri a majorităţii USL- UDMR- UNPR. Această prevedere a fost inclusă în hotărârea privind desfăşurarea referendumului şi a fost acceptată de Curtea Constituţională. O asemenea hotărâre este pur formală, pentru că, dacă Parlamentul ar da un verdict diferit de cel al Curţii, hotărârea ar ajunge tot pe masa magistraţilor constituţionalişti. Singura problemă este că nu există un termen în care Parlamentul trebuie să se întrunească în plen pentru a lua act de decizia Curţii Constituţionale.

Sesiunea ordinară a Parlamentului începe la 1 septembrie, iar, potrivit Constituţiei, convocarea în sesiune extraordinară poate fi făcută doar de preşedinţii celor două Camere, Petru Filip şi Valeriu Zgonea, ambii din partea USL.  PDL a invocat posibilitatea ca parlamentarii acestui partid să convoace sesiunea extraordinară.

Strategia PDL

„PDL cere USL să accepte că a pierdut şi să respecte prevederile legii, aşa cum a promis românilor şi partenerilor europeni. Cerem ca imediat după ce Curtea Constituţională se pronunţă, USL să convoace Birourile Permanente reunite ale Camerelor, care, la rândul lor, să convoace şedinţa comună a Camerelor pentru a putea fi citită decizia Curţii. Dacă nu vor face acest lucru, vom face noi demersurile necesare convocării Parlamentului pentru a putea fi citită decizia Curţii Constituţionale", a  afirmat, ieri, liderul PDL Vasile Blaga.

Şansele unei asemenea mişcări neconstituţionale sunt destul de mici. Democrat-liberalii nu au majoritate parlamentară, iar în toată această bătălie, USL mai are o armă. La începutul bătăliei politice, Monitorul Oficial a trecut de la Parlament la Executiv şi este greu de crezut că Secretariatul General al Guvernului va accepta acte care să fie semnate de vicepreşedinţii Camerelor din partea PDL.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite