Martori sub acoperire în instanţele constănţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii trei ani, opt persoane au beneficiat de protecţie. Ele au asistat la infracţiuni de omor, trafic de stupefiante şi trafic de minori

Teama şi riscul de a deveni victime ale unor infractori, după ce au asistat la săvârşirea unor delicte grave, îi determină pe unii oameni să ceară protecţie în instanţă.

În procese, ocrotirea martorilor este asigurată de aparatură performantă. În sălile de şedinţă sunt instalate televizoare, care transmit depoziţia martorului sub identitate secretizată, cu imaginea şi vocea distorsionate.
Acesta se află într-o altă sală a tribunalului de unde poate urmări derularea şedinţei, pe un monitor identic cu cel din sala de judecată. Şedinţa se desfăşoară într-un mod interactiv, astfel încât martorului sub acoperire i se pot adresa întrebări, la care va răspunde şi va fi auzit de toţi cei prezenţi.


Protecţie în cazurile grave
Aparatura este folosită şi de parchete în faza de urmărire penală. Multe solicitări vin în această fază a cercetării şi sunt menţinute la judecată. Astfel, în cazurile de trafic de stupefiante, majoritatea inculpaţilor îşi reduc pedepsele la jumătate după ce-şi denunţă complicii. Frica de a deveni, ulterior, victime ale acestora îi determină pe unii inculpaţi să solicite protecţia autorităţilor.


Martori-cheie
În ultimii 3 ani, la Tribunalul Constanţa a fost solicitat sprijin pentru martori în opt procese. „Aceştia au asistat la infracţiuni de omor, trafic de stupefiante şi trafic de minori“, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Constanţa, judecător Ciprian Coadă. Unul dintre cazuri este cel al triplului asasinat de la Mangalia, comis în septembrie 2004 asupra soţilor Ion şi a fiicei lor, Amalia, de numai opt ani. Martorul principal, albanezul Todri Albion, cel care a fost obligat de autorii crimei să sape groapa micuţei Amalia, a beneficiat de protecţie. Un alt proces în care un martor-cheie a solicitat protecţie este cel în care a fost judecat pentru crimă fratele vice-primarului de la Tuzla, Ion Sărăcilă. Principalul martor a asistat din umbră la bătaia soră cu moartea pe care Sărăcilă i-a aplicat-o unui cioban.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite