Insula Martinica ar putea obţine statut de autonomie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a propus vineri un referendum cu privire la un eventual statut de autonomie pentru insula antileză Martinica, departament francez de dincolo de mări. El a exclus totuşi posibilitatea independenţei, transmite AFP.

"Tocmai am anunţat clar că intenţionez să mă consult cu martinicanii asupra evoluţiei instituţionale a teritoriului lor, după cum îmi dă dreptul legea fundamentală", a declarat liderul francez într-un discurs susţinut la Fort-de-France, principalul oraş din insulă.

"Martinicanii vor fi liberi să aleagă în sufletul şi conştiinţa lor calea pe doresc să meargă", a subliniat Nicolas Sarkozy.

"Cât voi fi preşedinte al Republicii Franceze, problema independenţei Martinicăi, mai bine spus separarea acesteia de Franţa, nu se va pune", a avertizat el. "Dezbaterea despre care vorbim nu se referă la independenţă /.../ dezbaterea deschisă este cea a unui nivel corect de autonomie, a responsabilităţii, cea a ecuaţiei unitate-singularitate", a spus Sarkozy, care va merge vineri în Guadelupa.

Martinica şi insula vecină Guadelupa, două teritorii franceze de peste mări, au cunoscut spre începutul anului o mişcare socială de o amploare inedită, presărată cu violenţe, ce a evidenţiat tensiuni rasiale între persoanele de culoare şi minoritatea albă, care controlează economia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite