Marţea neagră pe şosele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marţea neagră  pe şosele
Marţea neagră pe şosele

Trei persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite în cinci accidente care au avut loc ieri în sudul şi centrul ţării.În judeţul Braşov au avut loc două accidente în care au fost implicate trei TIR-uri, un camion încărcat cu butelii, un autovehicul care trans­porta o pompă mobilă cu motorină şi o căruţă.

Un autovehicul care transporta o pompă mobilă cu motorină s-a răsturnat peste un căruţaş într-o curbă de pe Drumul Judeţean 103B, între localităţile braşovene Teliu şi Dobârlău.

Potrivit agenţilor de la Poliţia Rutieră, victima a căzut din căruţă exact când camioneta încerca să depăşească atelajul, iar pentru a evita impactul şoferul maşinii a tras brusc de volan.

Autovehiculul a intrat în balans şi s-a răsturnat peste bărbatul de 61 de ani din Teliu, care a murit pe loc.

„Drumul era înclinat,

fiind în pantă, iar în momentul în care autovehiculul a intrat în depăşire, pompa de motorină a căzut peste căruţă. Căruţaşul a murit strivit“, a declarat Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.

Şoferul autovehicului care transporta 3.000 de litri de motorină a suferit mai multe traumatisme toracice, fiind transportat la Spitalul Judeţean Braşov.

Pe şoseaua de centură a municipiului Braşov, trei TIR-uri şi un camion încărcat cu butelii au fost implicate într-un accident, o persoană fiind rănită.

Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Braşov, comisar Claudiu Tămârjan, accidentul s-a produs din cauza nerespectării distanţei în trafic. Încărcătura cu butelii nu a fost afectată.

A intrat pe contrasens

O persoană a murit şi alte trei au fost grav rănite într-un acident în care au fost implicate un autoturism şi un camion, la ieşirea din localitatea prahoveană Potigrafu, pe Drumul Naţional 1.

Pe Drumul Naţional 2A, în apropierea localităţii Moviliţa, s-au ciocnit două maşini. Şoferul unuia dintre autoturisme a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal cu o altă maşină, care se deplasa dinspre Urziceni spre Bucureşti. Bărbatul care a intrat pe contrasens a decedat, iar una dintre cele două persoane care se aflau în celălalt autovehicul a fost rănită.

Un bărbat a supravieţuit după ce autoturismul pe care-l conducea a fost lovit de un tren „Săgeata albastră“, la o trecere de cale ferată din localitatea argeşeană Borleşti.

Şoferul, de 33 de ani, nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, fără bariere, şi nu a respectat semnificaţia indicatoarelor „Stop“ şi Crucea Sfântului Andrei, maşina fiind lovită de trenul accelerat 1594.

Lovit mortal de un american

Un inginer american de la baza militară de la „Mihail Kogălniceanu“ este cercetat de poliţişti pentru ucidere din culpă, după ce, luni, a accidentat mortal un bărbat care traversa strada printr-un loc nepermis.

Victima, Costel Platon (35 de ani) din Vrancea, a traversat pe Drumul Naţional 2A şi a murit imediat după impact. Şoferul, în vârstă de 68 de ani, avea permis de conducere de anul trecut.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite