Marko Bela ne ameninţă cu unitatea maghiarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marko îl contrazice pe Băsescu, care spune că în România nu va fi niciodată autonomie teritorială. Insistând asupra nevoii de unitate, liderul UDMR a cerut maghiarilor să depăşească divergenţele şi să aştepte „până la capăt“.

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a afirmat, duminică, la Cristuru Secuiesc, că, dacă maghiarii vor fi uniţi, cuvântul românesc „niciodată“ va însemna în maghiară „în curând“.

El s-a referit cel mai probabil la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care a spus că „niciodată nu va fi autonomie teritorială“ deoarece România este definită prin Constituţie ca stat naţional unitar şi suveran. Şi tot Traian Băsescu i-a îndemnat, ieri, pe maghiarii din România să fie mândri şi de calitatea de cetăţeni români. 

Un gest „inamical“

Discursul lui Marko Bela vine după ce, timp de trei zile, a existat un schimb de replici între partea ungară şi cea română cu privire la vizita preşedintelui maghiar în Hargita. Solyom Laszlo, care a ajuns în România cu maşina după ce autorităţile române i-ar fi retras autorizaţia de zbor, a catalogat neacordarea permisiunii de aterizare ca fiind „un gest curios, inamical şi neprietenos”. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat însă în aceeaşi zi că „nu a existat nicio solicitare şi nicio respingere“ pentru aterizarea unei aeronave civile în care să se afle Solyom.

„Autoguvernarea“,o traducere „inabilă“

Întrebat ce se înţelege prin „autoguvernarea Harghita”, Solyom a răspuns: „autoguvernarea este o parte a organizării statului de aici”. Anterior, senatorul Titus Corlăţean afirmase la un post TV că are informaţii potrivit cărora nota verbală transmisă autorităţilor române în legătură cu vizita lui Solyom făcea referire la prezenţa acestuia în „autoguvernarea Harghita”. Deputatul Laszlo Borbely a fost de părere că expresia „autoguvernarea Harghita“ a fost cauzată de „traducerea inabilă din partea Ambasadei Ungariei la Bucureşti“.

O autorizaţie pierdută

Scandalul refuzului autorizaţiei de aterizare pentru aeronava şefului statului ungar, Solyom Laszlo, a izbucnit vinerea trecută în urma unui comunicat postat pe site-ul instituţiei prezidenţiale maghiare. Conform acestuia, vizita preşedintelui Solyom Laszlo în România a fost devansată pentru ziua de sâmbătă, pentru că autorităţile aeronautice române i-au retras permisiunea de aterizare duminică la Târgu Mureş.

Nicăieri nu se pomenea însă că preşedintele maghiar a ţinut să vină în România cu un avion militar. La scurt timp după mediatizarea acestui comunicat, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a anunţat că nu a primit nicio solicitare în acest sens. Conform uzanţelor, fiind vorba despre o aeronavă militară, autorizaţia de aterizare ar fi fost în sarcina MApN, însă nici această instituţie nu a primit vreo solicitare.

„Niciodată înseamnă niciodată“

Deputatul PDL Sever Voinescu, membru în Comisia pentru politică externă, a catalogat, ieri, declaraţia lui Marko Bela ca „pur electorală” în contextul apropierii alegerilor pentru Parlamentul European. „În privinţa caracterului unitar al statului român, nu-mi fac griji, va rămâne la fel”, a adăugat Voinescu. El a mai spus că România are nevoie de descentralizare administrativă şi reorganizare teritorială pe model european, iar „soluţia unei enclave feudale” este nepotrivită în context european şi „direct vătămătoare” pentru minoritatea maghiară.

„O mitocănie la adresa şefului statului“

Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, Titus Corlăţean (PSD) a spus, ieri, că speră ca „în curând” să fie într-adevăr în curând în ceea ce priveşte reprezentarea minorităţii române în Parlamentul de la Budapesta, amânată de atâta timp. „Şi mai vreau să spun că niciodată în româneşte înseamnă niciodată”, a concluzionat Corlăţean.

Liberalul Eugen Nicolăescu a declarat, ieri, referindu-se la declaraţia lui Marko Bela de la Cristuru Secuiesc că atât Marko Bela, cât şi Traian Băsescu par a se considera în campanie electorală. „Ar trebui mai multă reţinere. Iar prevederile Constituţiei sunt aceleaşi, indiferent cine le citeşte sau le interpretează”, a spus Nicolăescu.

Vicepreşedintele executiv al PRM, Lucian Bolcaş, a apreciat declaraţia lui Marko Bela drept „o mitocănie la adresa şefului statului şi o punere la îndoială a fermităţii cuvântului preşedintelui României”. Bolcaş a adăugat că politica UDMR nu este una a paşilor mărunţi, ci a „scuipatului românilor în faţă”.

„Dezbinarea vine din Ungaria“

Pentru al cincilea an consecutiv, la Târgu-Mureş, maghiarii au sărbătorit dezbinaţi 15 martie. „Din păcate nu există unire a noastră, a maghiarilor din România, iar dezbinarea provine din Ungaria”, a spus preşedintele UDMR Mureş, Kelemen Attila. Câteva mii de maghiari au sărbătorit 15 Martie şi la Oradea.

„După ce nu a fost primit în Serbia şi Slovacia, preşedintele Ungariei n-a fost primit nici în România. Cu astfel de acţiuni punem în pericol buna convieţuire dintre maghiari şi români”, a spus Tokes Laszlo. G. Anghel, V. Russu

Premierul ungar, contestat

Maghiarii din Cluj şi-au arătat din nou ostilitatea faţă de prim-ministrul ungar Ferenc Gyurcsany, ieri. În momentul depunerii, din partea Consulatului Maghiar, a unei coroane la fostul Hotel „Biassini”, o persoană din asistenţă a strigat în maghiară „Să piară Gyurcsany!”, după care a fost aplaudată de cei aproape 1.000 de maghiari prezenţi. Tudor Cutuş

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite