Marius Petcu a ajuns după gratii/DNA a pus sechestru pe averea lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CNSLR - Frăţia, Marius Petcu, a fost arestat preventiv, ieri, de către instanţa supremă. Înalta Curte a admis recursul DNA la decizia Curţii de Apel care stabilise cercetarea lui în libertate.

UPDATE 13.20 Marius Petcu a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că a luat mită de la omul de afaceri Petre Scrieciu. "Cred cu tărie în dreptatea mea şi sper să mă întorc cât mai repede între ai mei", a spus liderul sindical.

UPDATE 13.00 DNA a pus sechestru pe o parte din averea liderului sindical Marius Petcu, evaluată la peste 400.000 de euro.

„Petcu pregătea săvârşirea unor noi infracţiuni", a fost argumentul principal al procurorului, pentru a demonstra pericolul social. Drept probă, reprezentantul DNA a citit în sala de judecată conţinutul unei convorbiri ambientale, de la 24 martie 2011, dintre Petcu şi denunţătorul Petre Scrieciu, încercând să demonstreze că sindicalistul ar fi fost dispus să ia o nouă mită.

Citiţi şi:

Vezi aici ce bani a încasat Marius Petcu din contracte dubioase derulate în sudul Moldovei

FOTO Casa pe care sindicalistul Petcu voia s-o facă palat

În convorbire, Scrieciu i-a propus lui Petcu să-i atribuie societăţii sale, SC Electronics SRL, o nouă lucrare, pentru care îi va da procentul stabilit: „Ca şi acum. Ne înţelegem dacă ne daţi o lucrare de 50 de miliarde de lei. Şi e douăzeci- douăzeci şi ceva la sută". „Da, trebuie să-mi fac socotelile, să văd", ar fi răspuns sindicalistul, conform transcrierii prezentate de procuror. În opinia acestuia, afirmaţia lui Petcu presupune acordul de principiu pe care sindicalistul şi-l dă pentru comiterea unei noi fapte penale.

Acuzaţii la foc automat

Un alt argument al DNA pentru care s-ar impune arestarea lui Petcu este faptul că ar fi introdus în buzunarul propiu contribuţiile membrilor de sindicat, în timp ce reprezenta interesele acestora. „Aduce grave prejudicii mişcării sindicale", „caracterul repetat al primirii sumelor de bani", „gravitatea deosebită a faptelor sale", au continuat acuzaţiile procurorului.

Acesta a reamintit că Petcu a fost prins în flagrant când primea 40.000 de euro şi că a fost recompensat de denunţător cu 20.000 de euro lunar, timp de doi ani. Cei doi avocaţi ai lui Marius Petcu au cerut cercetarea în libertate a clientului lor susţinând că în dosar nu s‑au făcut mai multe acte importante de cercetare. Potrivit acestora, DNA a pus sub acuzare un notar din Predeal, dar acesta nu a  fost audiat nici până în prezent.

Venituri

În faţa magistraţilor, Petcu a declarat că cei 40.000 de euro, pe care i-a primit în timpul flagrantului, ar fi fost banii restituiţi în urma unui împrumut. „Nu sunt un pericol public, am trei copii, iar părinţii sunt bolnavi de Alzheimer", a încercat să-i impresioneze pe magistraţi sindicalistul.

Întrebat de judecători care sunt veniturile familiei sale, Petcu a arătat că salariul său de preşedinte la Sanitas era similar cu cel al unui asistent medical, dar că primea mai multe indemnizaţii ca membru în diferite organizaţii. El a arătat că soţia lui este şi ea remunerată tot de sindicat. „Este colegă cu mine, aşa ne-am cunoscut", a explicat el. „Ieri, m-am autosuspendat din toate funcţiile de conducere din sindicat", a continuat Petcu.

40.000 de euro a fost suma de bani cu care Marius Petcu a fost prins în flagrant de către DNA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite