Marii clasici englezi se vând cu zece lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Holul Universităţii de Vest s-a umplut cu titluri de ediţie. Librăria maghiară Bookstation a sosit ieri la Timişoara, cu o colecţie de peste două mii de cărţi.

Operele scriitorilor Jane Austen, Edgar Allan Poe sau J.K. Rowling stau alături de enciclopediile de afaceri, cataloagele de arhitectură şi dicţionarele de limbi străine, la intrarea în universitate. Cărţile sunt disponibile în limbile engleză, germană, franceză şi spaniolă şi sunt pentru a treia oară la Timişoara.

„Am venit prima dată la Universitatea de Vest, invitat de profesorii de limbi străine, în luna aprilie, şi am revenit în iunie, cu promisiunea să mă întorc în toamnă”, a spus managerul bookstation Marton Gulyas. „M-am ţinut de cuvânt şi am adus cu mine 2500 de cărţi”, a adăugat acesta. În pauzele dintre ore, studenţii au profitat de librăria improvizată chiar sub ochii lor pentru a-şi completa colecţiile de cărţi. „În dimineţa aceasta am cumpărat titluri pe care le căutam de mult.

Am luat deocamdată şase cărţi, dar sigur voi reveni şi mâine”, a spus Dana Percic. „M-am bucurat să văd câteva cărţi pe care nu le-am găsit la noi în ţară până acum. Astăzi am cumpărat zece cărţi scrise în germană”, a spus Anca Magheţi. Cele mai ieftine cărţi sunt cele de anticariat, „second-hand”, după cum le numeşte managerul Marton Gulyas. Oferta este, în acest caz, tentantă: trei cărţi la 20 de lei. „Cărţile clasicilor se vând cel mai bine şi costă doar zece lei exemplarul”, a spus Gulyas.

Autori mari la preţuri mici

La extrema opusă se situează cartea „Business Review”, publicată la Business Harvard şi care costă 150 lei. La mare căutare sunt şi dicţionarele de limbi străine sau de arhitectură, al căror preţ ajunge la 100 de lei. Din colecţia librăriei lipsesc însă titlurile în limba română.

 „Sperăm să încheiem un parteneriat şi cu universitatea din Timişoara, pentru că noi promovăm cărţile academice”, a mai spus Marton. Cel mai vândut titlu la nivel internaţional este „The Virgin Suicides”, al lui Jeffrey Eugenides. „Pentru această carte s-a semnat deja un parteneriat cu instituţiile de învăţământ care doresc includerea ei în programa şcolară.

Tot mai mulţi tineri şi adolescenţi comandă cartea de pe Internet şi am hotărât să-i reducem preţul de la 45 la 35 de lei”, a adăugat Marton. Târgul de carte rămâne la Universitatea de Vest până vineri, iar după acestă zi cititorii vor putea cumpăra online cărţile căutate.

Cărţi pe internet

Afacerea online trimite cărţi în toate colţurile lumii. Harry Potter costă 25 de euro, Operele complete ale lui Jane Austen 10 euro, iar „The Wish” de Sapkovski, 12 euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite