Maria Grapini: „Nu-i poţi educa pe oamenii înfometaţi”

Maria Grapini: „Nu-i poţi educa pe oamenii înfometaţi”

Industria textilelor i-a adus bani şi notorietate Mariei Grapini, iar hotărârea de a se implica în politică i-a extins aria în care îşi poate face auzită vocea. Nu este entuziasmată de ceea ce a găsit în spaţiul public, ajungând la concluzia că pentru un om de afaceri onest nu este profitabil să se implice în viaţa vreunui partid de la noi.

Vicepreşedinte al PC, cu responsabilităţi în zona mediului privat, Maria Grapini a încercat de câţiva ani să convingă echipele care s-au succedat pe la Palatul Victoria să asigure condiţii egale pentru întreprinzătorii români. Ea se declară nemulţumită de întreţinerea birocraţiei excesive şi de incorectitudinea, mereu nesancţionată, a unor funcţionari puşi pe căpătuială.

Maria Grapini a venit „La masa Adevărului” cu soluţii punctuale pentru ieşirea din criză, invitând actualul guvern să creeze structuri eficiente de monitorizare a cheltuirii banilor publici.

CARTE DE VIZITĂ

•    S-a născut la 7 noiembrie 1954, la Bereşti, judeţul Galaţi.
•    A absolvit Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de Textile (1978).
•    A urmat mai multe cursuri de instruire în management.
•    Administrator şi preşedinte al consiliilor de administraţie ale câtorva firme importante din industira textilă.
•    Preşedinte al FEPAIUS (Federaţia Patronatelor din Industria Uşoară)
•    Preşedinte al organizaţiei PC – Timiş.
•    Vicepreşedinte al PC.

„În politică nu există moralitate”

-    Adevărul: În afaceri, e un avantaj sau un dezavantaj să fii femeie?

-    Maria Grapini: E o întrebare complexă sau, mai degrabă, un răspuns complex pentru că dacă aş spune că nu e un avantaj mulţi dintre cititori ar crede că nu sunt sinceră. Dacă aş spune că este un avantaj s-ar putea interpreta greşit, mai ales de către persoanele feminine. Cred că răspunsul corect e „şi da, şi nu”. Dar avantajul de a fi femeie în societate, în afaceri, trebuie pus pe un postament foarte important al calităţilor strict profesionale.

Avantajul nu e dat de faptul că ţi se face o concesie pentru că eşti femeie, ci de faptul că femeia, prin naştere, are nişte calităţi care o ajută să comunice, să conducă, să transmită foarte bine şi foarte uşor lucrurile pe care le are de făcut în derularea unei afaceri. Femeia, prin naştere, este foarte tenace, foarte rezistentă, foarte ambiţioasă şi are dorinţa de a duce la bun sfârşit lucrurile.

Are acel simţ gospodăresc, acel simţ organizatoric pe care, cu generaţii în urmă, şi l-a exersat în familie, bugetând viaţa de familie. Eu aşa aş vedea avantajul unei femei în afaceri - acele calităţi care sunt date de la Dumnezeu, antropologic. Alt avantaj nu aş vrea să cred că există... Dacă se placă de la un avantaj subiectiv, doar pentru că este femeie... Asemenea lucruri nu-mi plac!

-    Dar în politică este un dezavantaj să fii femeie?

-  Este. Eu m-am decis foarte târziu să fac politică. Până în 2006 n-am făcut. Eu am decis să intru în acest proiect din două motive: în primul rând, eram presată de oamenii din jurul meu şi, în al doilea rând, a fost un proiect de-al meu să văd dacă pot prin contribuţia mea să schimb ceva în politica românească.

Politica e mult mai grea decât sunt afacerile. Trebuie să recunosc că un jurnalist, la vremea respectivă, mi-a spus acest lucru: „Să nu crezi că în politică este ca în afaceri, deşi din multe puncte de vedere ar trebui să semene”. Până la urmă, şi în politică faci management şi în politică comunici, faci proiecte.

- Ce deosebiri aţi identificat între politică şi afaceri? Ce nu seamănă?

- Nu seamănă foarte multe. În primul rând, moralitatea din afaceri cu moralitatea din politică. Este mare diferenţă! În politică nu există moralitate. Dacă mă întrebaţi de ce, am să vă spun că sunt clase cu o masă critică diferită. În politică s-au structurat, din anii 90 încoace, persoane care n-au fost nici politicieni, nici oameni de afaceri.

Aceste persoane nu au caracteristicile unui om de afaceri care a pornit o mică afacere a lui şi a gestionat-o. Ce-i drept, avem şi în afaceri oameni imorali, dar dacă eu cu clienţii mei aş face ceva imoral, nu i-aş mai avea.

„Mă văd într-o funcţie executivă”

-    E benefic pentru un om de afaceri să intre în politică?

-    Nu. Cel puţin pentru mine nu e benefic. Pentru oamenii de afaceri morali nu este benefic. Când am intrat în politică mi-am abandonat un buget de timp pe care-l dedicam afacerilor. Apoi am cheltuit strict de la mine, pentru că sunt un om moral şi nu vreau să iau din altă parte bani.

Am vrut să văd dacă pe acest proiect se poate face politică în mod corect în România. Aşteapt să ajung la o situaţie în care să operez într-un sistem mai bun decât cel de la care am plecat. De aceea am intrat în politică.

-    Dar de ce aţi ales Partidul Conservator şi nu altă formaţiune?

-    Am să vă spun criteriile. Am pornit de la ideea de schimbare. Într-un partid mare ca să faci o masă critică, să schimbi direcţia de acţiune, îţi trebuie şapte vieţi. La PC mi-a plăcut cum e scrisă doctrina şi oamenii puţini pe care i-am cunoscut. Trebuie să fii compatibil şi cu echipa în care intri.

Am spus, de la bun început, că nu vreau să fiu condiţionată de nimic, că vreau să am gradul meu de libertate în ceea ce spun şi că vreau argumente dacă îmi sunt respinse iniţiativele. Din punctul acesta de vedere mă simt confortabil. Am mai spus că intru într-un partid care cel puţin declară că se ocupă de întreprinzătorii mici şi mijlocii, din rândurile cărora fac şi eu parte. La vremea respectivă celelalte partide nu aveau niciun om de afaceri.

-    Erau, dar nedeclaraţi...

-    Dar niciunul dintre preşedinţii de partid nu erau oameni de afaceri. Ca să te înţelegi cu interlocutorul trebuie să ai, cât de cât, un limbaj comun. M-am ocupat de comunitatea de afaceri. De fapt era o prelungire a activităţii mele de preşedinte de patronat. Încercam să văd dacă pot să influenţez politic, în sensul bun al cuvântului, ceea ce n-am reuşit prin organizaţii neguvernamentale.

-    Aţi fost ofertată şi de alte partide?

-    Evident că am avut şi alte propuneri, de la alte partide, dar nu m-am regăsit. Eu sunt liberală prin concepţie, deşi am fost un copil sărac, pornit de jos. Nu mă regăsesc în social, dar ajut, fac foarte multe acte de caritate. În schimb, nu mă regăsesc în zona de stânga. Dacă mi-ar fi plăcut cum operează PNL, m-aş fi dus la liberali.

-    Recent n-au încercat să vă coopteze?

-    Ba da, au mai încercat discret, direct sau indirect. Am spus că în politică nu poţi să faci mare lucru în 2-3 ani, dar nu o să rămân la infinit dacă văd că nu pot să influenţez lucrurile. Nu mi se pare moral din partea mea acum să mă duc în alt partid doar pentru că nu sunt în parlament sau pentru că nu sunt ministru.

-    V-aţi dorit să fiţi?

-    Sincer nu. Eu mă văd, ţinând cont de expertiză, mai degrabă în executiv. Sunt om de afaceri, am gestionat afaceri, am făcut management şi mă văd mult mai utilă în partea executivă. Suferim de lipsă de viteză, de lipsă de coerenţă, de lipsă de proceduri clare de lucru în instituţiile statului.

E o tragedie şi lucrul ăsta l-am reclamat de foarte mult timp. Criza economică a venit peste criza instituţională care e la noi din 1990 şi nu se mai termină. Mă regăsesc şi ca tipologie de persoană mai degrabă în executiv. În parlament cred că ar trebui să meargă persoanele pregătite juridic şi economic, dar cărora le place munca de birou. Eu sunt industriaş, om de producţie, sunt pentru strategii, pentru dinamică.

„Sper să nu fac disponibilizări”

-    Cum v-a afectat criza afacerile?

-    Am început încă din trimestrul IV al anului 2008 să resimt criza, dar în sensul că nu am reuşit să închei contracte cum făceam în alţi ani. Acum mergem de la lună la lună cu comenzi foarte scurte. Nu am disponibilizat angajaţi şi acesta este obiectivul meu principal.

Nu sunt de stânga, dar pentru mine a disponibiliza oameni este cel mai greu lucru. Nu l-am mai făcut din 1992-1993, de când eram director la fabrica de stat. În sistemul privat, unde sunt din 1994, doar am angajat. Am pornit cu 300 şi am ajuns la 600. Sper să depăşesc această criză, însă dacă lucrurile nu vor fi luate în seamă, nu numai de oamenii de afaceri, ci şi de guvern, s-ar putea să fiu nevoită să o fac.

Sunt într-un domeniu profund afectat de criză - domeniul textil. Prioritatea omului nu mai e îmbrăcămintea, ci modul în care îşi administrează chiria, întreţinerea, mâncarea. Eu mă adresez şi anumitor industrii - fac accesorii, chingi şi alte lucruri cu care zic că o să echilibrez afacerea. Pe de altă parte, am reuşit să negociez anul acesta continuarea colaborării cu o firmă cu care lucrez de 11 ani. În derularea acestui contract sunt implicaţi 300 de oameni.

-    Guvernul sprijină cumva mediul de afaceri?

-    Eu una nici nu vreau să fiu ajutată, vreau doar ca guvernul să-şi facă treaba. Altfel aş putea fi înţeleasă că vreau să mi se facă un favor. Nu vreau decât ca guvernul să-şi facă partea lui de treabă - să asigure funcţionarea pieţei. Noi, textiliştii, avem o mare problemă atât timp cât statistica ne arată că sunt contrafaceri în procent de peste 50%. În plus, ne confruntăm cu o evaziune fiscală triplată.

Contrafacerea e din punct de vedere al structurii materiei prime - scrie bumbac dar nu e -, mai este contrafacere de brand. Evaziunea stradală şi în complexe unde se vând cantităţi enorme de textile eludează cam 50% din costurile pe care le am eu ca producător. Asta înseamnă că statul nu şi-a făcut treaba şi mie nu-mi asigură o competiţie corectă.

-    Unde e „veriga slabă”?

-    Veriga slabă e la nivel instituţional. De nenumărate ori s-a demonstrat că în evidenţe erau trecute un milion de bucăţi, iar în maşină erau trei milioane. Aceste lucruri continuă să fie şi astăzi.

-    Aţi discutat aceste lucruri cu guvernanţii. Ce au făcut de-a lungul timpului?

-    Pur şi simplu spuneau că atât pot să controleze. Am oferit la un moment dat exemplul Ungariei care, după primul an de la intrarea în Uniunea Europeană, pusese pe relaţia China preţ de control, preţ de verificare, preţ minim în vamă. Asta pentru că, până la urmă, orice produs are un preţ minim de fabricaţie, sub care nu se poate face.

Noi am demonstat cu probe neregulile şi cu toate acestea nu s-a făcut nimic. Eu cred că există la mijloc un act de corupţie pentru că importatorii sunt puţini şi au legături cu cei care-i lasă.

-    Importurile acestea la negru sunt făcute de firme consacrate sau de diverşi jucători mici care azi apar, mâine dispar?

-    Am avut o întâlnire cu ministrul de Finanţe de acum câţiva ani şi a apărut acea modificare legislativă potrivit căreia, dacă există o suspiciune asupra validităţii preţului, să se plătească o taxă de garanţie. Să-şi ridice marfa şi să vină în termen de 90 de zile să demonstreze că preţul este corect. Şi ne-au arătat la o întâlnire câţi s-au mai întors să-şi ridice taxa – aproape niciunul...

Atunci le-am spus să-şi pună întrebări în această privinţă. Cel care nu vine să-şi ridice taxa e primul care trebuie controlat, iar controlul trebuie să meargă până la locul unde comercializează marfa. Răspunsul autorităţilor a fost că importurile apar o dată pe persoana fizică, pe o anumită firmă, a doua oară pe altă firmă, iar a treia oară pe altă firmă. Persoana este aceeaşi, dar îşi înfiinţează altă firmă.

Nu cred că e neputinţă din partea autorităţilor, ci lipsă de voinţă pentru rezolvarea acestei probleme. Noi nu cerem ajutor, dar vrem condiţii similare cu competitorii noştri din piaţă globală. Spre exemplu, Cehia a introdus în domeniul nostru, al industriei textile, un lucru pe care noi l-am cerut demult – indicarea pe etichetă a ţării unde se produce articolul, precum şi ataşarea etichetei Eco Test, dovada că produsul e verificat în laboratoare. Nu intră niciun produs pe piaţa cehă dacă nu are acest model de etichetare.

-    Acest lucru s-a discutat şi la nivelul Parlamentului European...

-    Da, aşa este. Eu, în calitate de preşedinte de patronat, în 2005, am cerut să devenim membri Eurotec, care este Organizaţia patronatelor ţărilor din Uniunea Europeană. M-au acceptat înainte de a fi România în UE. Eram foarte informată în legătură cu procedurile de lucru din celelalte ţări şi ştiam ce putem face.

Am ridicat problemele cu care ne confruntam şi, invariabil, ne spuneau că trebuie să funcţioneze instituţiile statului. Etichetarea este voluntară, dar fiecare ţară o poate folosi ca barieră. Nu-i va spune nimeni nimic şi nu va fi penalizată dacă îşi introduce orice mod de etichetare, prin care îşi asigură siguranţa calităţii şi evitarea contrafacerilor.

„Am câştigat toate procesele cu statul”

-    Aţi fost nevoită vreodată, ca om de afaceri, să folosiţi relaţiile pe care le aveţi în spaţiul decizional pentru a debloca o situaţie în care se afla vreuna dintre firmele pe care le controlaţi?

-    Aş putea scrie cărţi cu ceea ce mi s-a întâmplat. Înainte de a fi la nivelul de vizibilitate de acum, am fost un simplu întreprinzător. Eu nu am admis niciodată un act de nedreptate şi când observam un act de nedreptate - de exemplu că mi s-a oprit tirul în vamă - am ajuns până la Bucureşti la directorul Vămilor. Nu vroiam să intervină, ci să-i demonstrez că lucrătorii din vamă nu sunt corecţi.

Bineînţeles că, la o emisiune cu Nini Săpunaru, când i-am spus că vameşii dacă nu au chef nu dau drumul tirurilor, a zis: „Daţi-mi un exemplu!”. Şi i-am spus că firmelor le este teamă să dea exemple pentru că după aceea le reţine marfa. Emisiunea era joi, iar vineri m-au sunat ai mei şi mi-au spus că ne-au oprit tirul în vamă.

M-am dus până în pânzele albe dacă era o problemă de nedreptate şi n-am acceptat niciun proces verbal la vreun control unde se încerca să mi de dea amendă, chiar şi un milion de lei vechi. Am făcut contestaţii şi m-am judecat cu statul. Am foarte multe procese cu statul. Toate le-am câştigat şi din punctul acesta de vedere pot spune că funcţionează justiţia.

Cred că ar trebui să fie mai multă unitate în mediul de afaceri şi mai mult curaj atunci când lucrezi corect. Sigur, avem şi operatori care nu lucrează corect. Ei preferă, ca să nu mai consume timp în justiţie, să dea cinci milioane şi să rezolve problema. Eu, ori de câte ori am avut o problemă care s-a blocat, m-am dus, respectând ierarhia, până la cel mai înalt nivel.

-    Îşi face guvernul treaba, acum, în ceea ce priveşte mediul de afaceri?

- Din punctul meu de vedere, niciun guvern din anii 90 până acum nu şi-a făcut treaba. Dacă ar fi să dau note, aş da note foarte proaste. Eu analizez lucrurile cu exigenţa unui om de afaceri care n-are nici reeşalonări de datorii, nici datorii, nici active date pe degeaba. Ceea ce am criticat dintotdeauna a fost lipsa de putere a oricărui guvern de a administra şi gestiona lucrurile asemenea unui om din sistemul privat.

Să facă întâi o analiză, un studiu de impact şi apoi să ia decizia. Iată că şi cu acest guvern suntem în aceeaşi situaţie - un pas înainte, doi înapoi. Eu mă documentez foarte mult înainte de a lua o decizie şi apoi îmi asum decizia. Ce ar fi ca la mine în firmă, când hotărăsc ceva în baza unei analize, să vină sindicatul iar eu să dau înapoi?!

Deci critica pe care am adus-o tuturor guvernelor este viteza cu care iau deciziile, coerenţa deciziilor şi eficienţa. Dacă cineva ar face, din anii 90 încoace, o analiză a costurilor avute doar cu publicarea legilor în Monitorul Oficial, cred că ar ajunge la concluzia că am mai fi construit nişte parcuri industriale.

-    Ce ar schimba în legislaţia românească un om de afaceri?

-    Foarte multe. În primul rând, aş realiza un inventar al legilor care nu mai trebuiesc. Sunt reglementări de dinainte de 1989 care ne încurcă foarte mult, care ne aduc costuri suplimentare, fără niciun sens, faţă de competitori. Când mi-am construit propria centrală termică, modernă, cu parametrii pe calculator, astfel încât fabrica să nu mai depindă de oraş, legea îmi cerea tot trei fochişti care să dea cu lopata.

Şi ne întrebăm de ce în Germania, de pildă, sunt salarii mai mari. Sunt foarte multe legi care nu mai au ce căuta acum. În primul rând trebuie curăţate aceste legi. În al doilea rând, cele care există se bat cap în cap. Trebuie făcută o corelare între ele. În al treilea rând, sunt foarte multe legi care conţin aberaţii. Un exemplu: eu, ca întreprinzător privat, trebuie să dau o decizie unui angajat de-al meu care, în momentul în care are o suspiciune că eu folosesc bani negri, să se ducă să mă reclame la „Spălarea banilor”.

Evident, eu am dat o decizie şi nimeni nu a vrut să-şi asume responsabilitatea. Legea era gândită pentru cu totul alt gen de activităţi, nu pentru producătorul de textile, ci pentru cazinouri. Dar legea este încă în vigoare şi pe baza ei au fost amendaţi o mulţime de oameni. Gândiţi-vă la o firmă familială de 11 oameni, în care soţul îi dă soţiei decizia să-l reclame la „Spălarea banilor” dacă are vreo suspiciune... Dar un alt mare necaz în România e că puţinele legi bune pe care le avem nu se aplică.

-    Care este cauza?

-    Până la urmă cineva trebuie să aibă responsabilitate aplicării legii. Atât timp cât nu există o lege a responsabilităţii, foarte clară, nu se va schimba nimic. Responsabilitatea funcţionarului public sau cea ministerială sunt o amăgire.

„Oamenilor înfometaţi nu poţi să le faci educaţie”

-    Ar trebui management privat în instituţiile statului, cel puţin o perioadă?

-    Da, cu siguranţă, pe contracte foarte precise, cu obiective, cu criterii de performanţă şi, evident, cu repercusiuni.

-    Trebuie daţi afară oameni din structurile administraţiei centrale?

-    Modalitata în care s-a lansat această idee este stupidă. Nu poţi să ieşi şi să declari că faci reducere de nu ştiu cât. Trebuie să faci o analiză, să mergi pe eficienţă. Am înţeles că premierul îi pune să semneze un contract de loialitate. Eu am pus un spor de fidelitate, care înseamnă ca angajatul să fie eficient şi să-şi facă treaba.

-    Ce vă deranjează cel mai mult în România?

-    Există o proastă comunicare şi se iau decizii fără să fie bine documentate. Asta creează nemulţumiri, iar oamenii nemulţumiţi nu sunt eficienţi. S-a creat panică prin anunţul de reducere a structurilor, iar atunci tocmai se pregăteau câteva acţiuni de promovare a produselor româneşti. În calitatea mea de preşedinte de patronat, mă duceam la minister şi nu aveam cu cine să vorbesc.

Nu e bine să laşi să se frământe lumea şi să nu mai lucreze pentru că discută despre cine va fi redus. S-au făcut şi schimbări politice. Un alt lucru pe care eu nu l-am înţeles: de ce îşi pun oameni compromişi, pentru că fiecare partid are oameni valoroşi? Ne mai şi mirăm de ce credibilitatea oamenilor politici scade... Cetăţeanul nu se simte dator să meargă la vot.

-    Cum vi s-a părut „votul uninominal”?

-    Nu a fost un vot uninominal, din punctul meu de vedere. A fost unul mixt. Schimbarea sistemului de vot nu s-a simţit prin creşterea numărului celor care au mers la urne. Nu absolv total atitudinea cetăţenilor pentru că, de multe ori, mă întâlnesc cu intelectuali de marcă din Timişoara şi le spun că, dacă ei nu ies la vot, cei care ar trebui să-i influenţeze pe alţii, nu avem ce aştepta de la oamenii obişnuiţi. Au un răspuns care pe mine mă dezamăgeşte: au universul lor, lor le e bine, nu-i interesează, nu se implică. Nu cred că trebuie să trăim fiecare în universul nostru, pentru că vedeţi ce este în societate.

-    De ce suferă societatea românească acum, în viziunea dumneavoastră?

-    Eu am teoria mea. Unei societăţi nu poţi să-i faci educaţie, dacă nu funcţionează aceea piramidă a lui Maslow. M-am uitat la oamenii mei... Prin 1997 am mers prin secţia de ţesătorie şi am văzut o ţesătoare care nu era în apele ei. Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi a început să plângă şi să-mi spună că are cinci copii acasă şi se gândeşte că nu mai are bani şi că astăzi nu le poate cumpăra decât o pâine.

Pentru mine a fost ca un duş rece. Concluzia mea, după atâţia ani de experienţă, este că oamenilor săraci, înfometaţi, bolnavi nu poţi să le faci educaţie. Degeaba îi duc într-o sală să le vorbesc despre creşterea productivităţii când ei sunt cu gândurile în altă parte. Nu pot să le cer productivitate europeană. Noi trebuia să reuşim în 20 de ani să avem o altă calitate a vieţii, un alt nivel pentru ca eu să pot să-mi permit, ca manager, să fac această educaţie oamenilor.

-    Ce soluţie aveţi şi în cât timp ar da rezultate?

-    Noi trebuie să ajungem la rezolvarea problemelor sociale şi la credibilizarea instituţiilor statului pentru că oamenii nu au încredere în justiţie. Până nu credibilizăm instituţiile statului nu se întâmplă mare lucru, nu se schimbă mentalitatea. Educaţia se face greu, lăsând la o parte că sistemul educaţional s-a degradat foarte mult. Spun asta pentru că lucrez cu studenţi.

E ceva înfiorător! În loc să fi mers spre un sistem de învăţământ extrem de adaptat la nevoile economiei noastre, mergem mai departe pe calitatea de memorare. Nu ne interesează ce face copilul când termină. Nu există nicio suprapunere între cifra de şcolarizare şi nevoile din economie.

-    Cât va mai dura această stare de fapt?

-    Se zice că cel mai lung drum este cel pe care nu l-ai început. Evident că nu este un termen de un an sau doi. Problema e că noi trebuie să începem. Când spun asta nu înseamnă că sunt de acord ca fiecare când vine să înceapă altceva. Fiecare ministru al Educaţiei a venit cu politica lui, cu sistemul lui şi a bulversat de la bacalaureat până la admiterea la facultate.

Dacă iau Ministerul Transporturilor, fiecare a trasat autostrăzi pe hârtie în alte direcţii şi o să fie ca în bancul cu tunelul, când unul se apucă dintr-un capăt şi altul din alt capăt şi ies tunele paralele. Trebuie să ne bazăm pe o strategie pe termen lung, transguvernamentală.

-    Ce portofoliul v-aţi dori într-un viitor guvern?

-    Eu mă simt bine unde sunt şi credeţi-mă că aş sta liniştită acasă. Având în vedere că sunt industriaş nu mă pot regăsi decât la un minister care se ocupă de asemenea lucruri. Evident, într-un Minister al Industriilor Mici şi Mijlocii, al mediului de afaceri.

-    Dacă aţi fi acceptat o ofertă de la PSD sau de la PDL ar fi fost mai uşor să accedeţi în guvern...

-    O să rămân în încăpăţânarea mea. Eu nu m-am dus în viaţa mea să cer o funcţie, nici măcar onorifică. Normalitatea este să te duci să-l cauţi pe cel potrivit şi să-l pui pe funcţia potrivită.

„Micii întreprinzători, cei mai vulnerabili”

-    Cum vom ieşi din criză, nevătămaţi sau şifonaţi serios?

-    Dacă facem cât am făcut până astăzi, ieşim mult mai şifonaţi. Ţările din jurul nostru fac câte ceva. Evident că vom ieşi cu anumite suferinţe dar, pe de altă parte, cei care ies din criză, ca oameni de afaceri, vor fi mai întăriţi. Aşa, ca după o gripă care le-a crescut imunitatea. Din nefericire eu sufăr pentru lipsa de decizie a guvernului.

-    Cine credeţi că va suferi mai mult în mediul de afaceri?

-    Cele mai vulnerabile sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii şi cetăţenii cu venituri foarte mici. Ei, vrând, nevrând, vor suferi pentru că guvernul nu va avea bani. În 1991, când am învăţat prima dată management în afara României, în Olanda, consultantul care asistase o lună cum fac eu management aici mi-a reproşat că-mi pierd mult timp cu oamenii.

El spunea că protecţia socială nu aparţine managerului. Managerul este un om scump plătit pentru a face performanţă în firmă. El vedea cum primesc oameni care-mi cereau lemne, locuinţă, vedea cum vin la mine femei bătute de soţi. El îmi făcea o cronometrare a timpului şi-mi spunea că astăzi am pierdut 3 ore şi jumătate să discut cu oamenii.

Îi explicam că am trecut printr-o revoluţie, dar el m-a luat în Olanda, pe banii statului olandez, şi m-a dus la un manager de top. Era staniu să auzi în 1990-1991 agenda zilei şi să o compari cu ce făceam eu. Şi acum îmi pot da seama cât de puţin am evoluat. Statul trebuie să preia proiecţia socială, mai ales acum, în criză.

-    Sunteţi pentru reeşalonări?

-    Niciodată nu am fost pentru reeşalonări întrucât la noi niciodată nu a funcţionat principiul echitabil, ci clientela politică. Am trăit vremuri când cineva mă suna şi-mi spunea să nu mai plătesc pentru că s-a întâlnit „grupul ăla la Oradea” şi s-a stabilit că se reeşalonează datoriile.

Lucrurile s-au întâmplat aşa, dar eu am plătit mai departe conştiincios. La un moment dat, când a fost domnul Mugur Isărescu premier am ieşit la Academia Română şi am spus public: „Am fost cel mai prost manager! Am plătit statului”. Nu sunt de acord ca statul să dea vreun leu fără să aibă o strategie prin care să obţină înapoi ceea ce a dat. Iată că nemţii au găsit cheia.

Dau creditare preferenţială IMM-urilor pe opt ani - pe primii patru ani dobânda e zero, dar pe următorii patru ani dai dobânda şi pe primii patru. Te obligă să fii performant ca să poţi să restitui. De aceea am solicitat public, de data asta ca om politic, să fie foarte transparent tot ceea ce se dă de la buget acum. Să se spună cum se întorc acei bani la buget. Eu sunt în consiliul consultativ la Autoritatea pentru Cercetare.

Am criticat foarte aspru ce s-a întâmplat cu banii de la cercetare anul trecut. 75% din fonduri s-au dus la universităţi, universităţile şi-au făcut cercetarea şi banii aceia nu se mai întorc pentru că nu merg pe o cercetare aplicativă care să se multiplice în industrie. Întotdeauna în criză profită cineva.

Unii zic că sunt oportunităţi. Câştigă cel care are lichidităţi, după ce se desfiinţează multe companii, şi cumpără ieftin totul. Reţeta e clară şi simplă. Eu am sugerat foarte multe lucruri, acum, pentru criză - consilii de supraveghere la toate autorităţile care gestionează banii, transparenţă, să vedem cum se duc banii şi cum vin înapoi şi care e proiectul. Deocamdată guvernul nu a preluat nimic.