Marfarul groazei: doi morţi şi mormane de fier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi angajaţi ai companiei Carpatcement din comuna Taşca (Neamţ) şi-au găsit ieri sfârşitul, după ce trenul de marfă în care se aflau a rămas fără frâne şi s-a izbit de altă

Doi angajaţi ai companiei Carpatcement din comuna Taşca (Neamţ) şi-au găsit ieri sfârşitul, după ce trenul de marfă în care se aflau a rămas fără frâne şi s-a izbit de altă garnitură.

Aceasta staţiona în curtea fabricii. Imediat ce mecanicul a sesizat că a pierdut controlul, unul dintre cei trei colegi aflaţi în locomotivă a sărit pentru a se salva, dar s-a izbit de stâncile de lângă calea ferată şi a murit imediat.

Mecanicul a încercat să încetinească garnitura, care avea aproape 80 de kilometri pe oră, acţionând frânele locomotivei, însă nu a putut evita impactul cu trenul staţionat. Mecanicul a decedat pe loc în urma ciocnirii, însă ceilalţi doi oameni aflaţi în tren au supravieţuit, după ce s-au adăpostit în sala maşinilor.

Pagube de 14 milioane de lei

"Cei doi sunt în afara oricărui pericol, nesuferind nicio leziune de pe urma accidentului. Au fost avariate 42 de vagoane (din care 30 vagoane deraiate) şi 50 de metri linie cale ferată", menţionează un comunicat de presă remis de Carpatcement, care evaluează pagubele la 14 milioane de lei.

"Este cel mai grav accident de muncă de acest fel petrecut în judeţ", spune Ioan Popescu, şeful Inspectoratului de Muncă Neamţ, care anchetează cazul cu ajutorul procurorilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite