Mâncarea de restaurant, adusă la uşa clientului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localurile din Suceava onorează livrările la domiciliu până la miezul nopţii

La miezul nopţii sucevenii pot face telefonic ultima comandă pentru a primi la uşă mâncare gătită. În oraş există în acest moment în jur de 15 restaurante care şi-au mărit numărul de clienţi prin serviciul de livrări la domiciliu. Oferta este bogată şi diversificată, iar specificul localurilor care se ocupă cu acest nou tip de comerţ variază de la pizzerii, până la restaurante şi rotiserii. Diferenţele ţin de ora la care se primeşte ultima comandă, dacă se deservesc şi zonele mărginaşe ale oraşului, de o sumă minimă şi dacă se percepe taxă de transport. Pentru comenzile din zonele limitrofe precum Burdujeni, Şcheia şi Iţcani, cei de la Total Chagall impun o comandă minimă de 40 lei şi sunt singurii care preiau comenzi până la ora 24.00. Restaurantul Latino are ca limită suma de 12 lei, indiferent de locaţie, dar nu percepe taxă de transport, iar ultima comandă se poate face până la ora 23.00. La Taco Loco livrările încetează la ora 22.00, indiferent de valoarea comenzii. Pizzeria-rotiserie La Primavera livrează mâncare la domiciliu tot până la ora 22.00, dar suma de plată trebuie să fie obligatoriu peste 35 lei pentru oraş şi 45 lei pentru zonele limitrofe. Transportul este gratuit, la fel ca şi ambalajele folosite pentru transportul produselor. În Suceava nu există o firmă specializată pe catering, dar restaurantele mari se dezvoltă şi în această direcţie. Potrivit managerului de catering de la restaurantul Vama Veche, Andra Pantelimon, serviciile nu se reduc doar la livrarea preparatelor culinare la o locaţie. „Catering înseamnă atenţie la detalii şi faţă de client. O firmă de catering se ocupă şi de aspectul meselor şi al sălii în care va avea loc evenimentul. Acestea ar fi diferenţele majore între catering şi livrări la domiciliu”, explică Andra Pantelimon. Potrivit administratorilor de la marile restaurante sucevene, la organizarea unui eveniment trebuie să se ţină seama de durata lui, momentul din zi în care se desfăşoară, gusturile clienţilor, vârsta, sexul, rasa şi religia invitaţilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite