Mâncare gratis de la „nea Nini“

Aprope 50 de oameni ai străzii primesc în fiecare zi, gratuit, o supă caldă oferită de un om de bine din Ploieşti. Pe parcursul întregului an, dar în special de sărbători, bătrânii năpăstuiţi de soartă şi copiii din centrele de plasament primesc de la Ion Constantin cadouri şi mâncare.

Ion Constantin este patron, deţine o carmangerie şi are şi o cantină cu autoservire în centrul oraşului. Câştigă pentru el, dar are grijă şi de oamenii părăsiţi de soartă, pentru că, spune el, “rău poţi face foarte uşor, dar bine… mult mai greu”.

Constantin ştie cum e să n-ai ce mânca: “Am fost cândva sărac, foarte sărac, şi nu-mi place ca oamenii să moară de foame. Au nevoie de o ciorbă caldă pe frigul ăsta! Dacă pot face ceva bine pentru ei, de ce să nu fac?“.

O SUPĂ ŞI PENTRU STALIN

Toţi cei care vin zilnic să mănânce o supă la cantina lui “nea Nini” sau “tata Nini” au avut cândva case, familii, dar, în urma unui concurs de împrejurări, au rămas pe drumuri.

Unul dintre ei e Stalin. Gârbovit, cu haine rupte şi murdare, el rătăceşte dintr-un colţ în altul al oraşului. Are 65 de ani şi în urmă cu şase ani şi-a pierdut familia. Soţia l-a părăsit şi s-a recăsătorit, iar fiul are propria familie, însă nu-l poate ajuta pentru că e aproape la fel de sărac. Îl mai vizitează însă din când în când. Casa i-a luat-o statul, pentru că nu a mai reuşit să-şi acopere datoriile de întreţinere.

„SE GÂNDEŞTE ŞI LA NOI CINEVA“

Cu lacrimi în ochi, bătrânul îşi povesteşte viaţa chinuită şi spune că nopţile şi le petrece într-o tonetă, într-un pat improvizat, din cartoane.  Masa caldă oferită de nea Nini e o mană cerească. “Se gândeşte şi la noi cineva. Că, în rest, toţi ne-au uitat”, spune Stalin.

El nu e singurul bătrân fără casă. Nea Niculaie încearcă să câştige un ban cinstit în fiecare zi. Se trezeşte dimineaţa devreme şi toată ziua şi-o petrece la o tarabă, unde vinde verdeaţă. Câştigă prea puţin pentru a-şi asigura hrana de zi cu zi şi pentru a-şi cumpăra medicamente.

În aceeaşi situaţie sunt alţi zeci de oameni din Ploieşti. Fiecare are povestea lui, la fel de tristă. Îi vedem la colţ de stradă, la semafoare, în gări, cerşind  mila oamenilor. Pentru ei viaţa s-a îndulcit puţin, atunci când l-au cunoscut pe nea Nini. 

Nu-mi place ca oamenii să moară de foame. Au nevoie de o ciorbă caldă pe frigul ăsta! Dacă pot face ceva bine pentru ei, de ce să nu fac?

Ion Constantin, patron