VIDEO / FOTO Clovnii care aduc surâsul în spitale

Micuţa Isabela e numai ochi şi urechi la giumbuşlucurile clovnilor Marcela şi Daniel

Fundaţia CliniClowns trimite periodic clovni profesionişti în spitalele de copii. Vizita durează o oră, lăsând în urmă râsete şi optimism. Copiii internaţi la Clinica de arşi a Spitalului „Grigore Alexandrescu“ au uitat câteva clipe de usturimi şi s-au bucurat. Clovnii Marcela şi Daniel i-au făcut să râdă, după multe zile de suferinţă.

Marcela Andrei şi Daniel Tudorică sunt actori la Teatrul „Ion Creangă". Iar când nu sunt actori, sunt clovni de spital. Daniel este alături de CliniClowns de 12 ani, Marcela de 10, ţelul lor e unul singur: zâmbetul copilului aflat pe patul de spital. Îi vedem la lucru la „Grigore Alexandrescu", Clinica de arşi.

Laura Puşcaş, clovnul care vindecă prin zâmbet

Mesagerii bucuriei sunt gata de noi spectacole, pentru copiii bolnavi sau din zona rurală

Întâi echiparea. Un nas mare, rotund şi roşu, o fundă mare la gât, pantaloni largi în culori vii, o bască, pungi de plastic în picioare - de astea nu scapă nici clovnii; regula spitalului! O ţinută deloc ostentativă, copiii s-ar putea speria. Din acelaşi motiv nu se fardează, contrastul cu albul spitalului ar fi prea mare. Apoi recuzita. Un ursuleţ de pluş, zeci de baloane, nasuri de clovn, talent şi improvizaţie.

Primul surâs

La orele prânzului, copiii internaţi la etajul doi al Clinicii de arşi dormitează în tristeţe şi suferinţă. Arsurile ustură rău, bandajele incomodează, rănile dor. E o linişte ca de... spital.

Marcela şi Daniel păşesc cu grijă pe coridor. Intrarea în saloane se face întotdeauna în tăcere, tiptil - nu ştii niciodată ce te aşteaptă înauntru, cât de bolnavi sunt copiii, cât sunt de măricei şi ştiutori sau cât de mici şi sperioşi. Regula de aur: improvizaţia.

O domnişorică de 11-12 ani în pijama de spital se nimereşte în preajmă. Clovnul Daniel nu scapă ocazia. Cu zâmbetul pân' la urechi, cu mişcări caricaturale, îşi scoate basca a profund respect şi-i sărută „mânuşiţele" domnişoarei. Atunci s-a auzit primul hohot de râs cristalin în Spitalul „Grigore Alexandrescu", primul din acea zi.

Următoarea ţintă e Isabela, un ghindoc de trei ani. „Trei ani şi patru luni", ţine să precizeze, puţin ofensată. E un pic cam sfioasă la început, îşi ascunde faţa şi zulufii blonzi în spatele mamei, dar ochii îi rămân curioşi. După primele giumbuşlucuri ale clovnilor, râde în gura mare.

Micul pistolar

Clovnii aruncă un ochi discret într-un salon, apoi intră amândoi cu mâinile sus, sus, lipiţi de perete. În primul pat e un băieţel cu o pistol de jucărie în mână - improvizaţia, deci. După un moment de uluială, apare un zâmbet timid, apoi faţa se înseninează: „Mâinile sus că trag! Mâinile jos, mâinile sus, mâinile jos...".

Indicaţiile micului pistolar sunt urmate întocmai, spre amuzamentul general. Deja vestea că sunt clovnii în spital a ajuns în toate saloanele. Copiii se înghesuie să-i vadă, să râdă, să capete baloane şi nasuri roşii de pluş. De câteva minute, arsurile parcă nu mai ustură şi nici bandajele nu mai sunt o pacoste. Ba chiar cu mâna cea beteagă, înfăşată pân' la cot, Sebi, un puşti de opt ani, loveşte baloanele umflate de clovni, aruncându-le în aer, uitând de „bubă" şi durere.

O oră - cât durează de obicei programul clovnilor - a trecut pe nesimţite. Marcela şi Daniel trebuie să plece, îi aşteaptă şi alţi copii. E greu, însă, să te desparţi de atâţia prichindei veseli, care vor vorbi zile în şir despre clovnii care au venit la ei la spital şi i-au făcut să râdă. Şi care vor întreba de sute de ori: „Mami, când mai vin clovnii?"

Greul muncii de clovn

Afară, ieşiţi din costumele colorate, nu-i mai recunoşti. Marcela Andrei şi Daniel Tudorică sunt osteniţi. Munca de clovn de spital nu-i floare la ureche. „E greu să lucrezi în preajma copiilor bolnavi, e trist şi dureros să-i vezi suferind. De altfel, am avut o sumedenie de colegi care n-au rezistat. Cum să te prefaci vesel lângă un copil atât de ars încât nu mai avea piele, aşa cum am văzut aici, la Spitalul «Grigore Alexandrescu»?! E traumatizant", spune Marcela Andrei.

Arta lor e diferită de cea a unui clovn de circ - trucurile zgomotoase nu sunt pentru picii bolnavi. Daniel Tudorică: „Trebuie să te adaptezi mediului, să intuieşti situaţia copilului şi să improvizezi în funcţie de ea. Pe unii copii n-ai voie să-i faci să râdă prea tare - sunt proaspăt operaţi, au copci, e periculos pentru ei".

Lucrează întotdeauna câte doi - un băiat şi-o fată. De obicei parodiază procedurile medicale, minimalizându-le importanţa, alungând, astfel, teama copiilor. Sunt chemaţi, mai ales, când un copil e gata de operaţie şi-l însoţesc până ce anestezicul îşi face efectul, iar copilul adoarme nu cu un rictus de spaimă, ci cu un surâs pe buze.

Geneza şi lupta cu mentalităţile

Organizaţia CliniClowns a fost înfiinţată în Olanda în 1992. Trei ani mai târziu, s-a născut CliniClowns România, graţie doamnei Alexandra Zugrăvescu (foto). „A fost o serie de întâmplări fericite. În urmă cu 15 ani s-a întâmplat să fiu în Olanda, îmi vizitam nişte prieteni. Am fost dusă de mână într-un spital de copii de acolo, unde am văzut o pereche extraordinară de clovni - Arno şi Patricia. Patru ore i-am urmărit, iar reacţiile copiilor m-au tulburat. În sensul bun. Atunci mi-am propus să fac şi în România acelaşi lucru", ne povesteşte Alexandra Zugrăvescu, medic pediatru şi preşedinte al Fundaţiei Internaţionale pentru Copii şi Familie.

Arno, un pasionat de munca lui, a fost imediat de acord să ajute: „Doamna Alexandra, dacă găsiţi actori dispuşi să facă treaba asta, eu o să vin să-i instruiesc".

O altă întâmplare fericită a fost întâlnirea doamnei Alexandra cu Ion Caramitru, preşedintele UNITER (Uniunea Teatrală din România) o mai veche cunoştinţă. Pus în temă, actorul a acţionat. A vorbit cu directorul Teatrului „Ion Creangă", Cornel Todea, care a căutat doritori printre actorii săi. I-a găsit iute, Arno a venit imediat să‑i pregătească, a urmat practica şi, la scurt timp,era gata prima generaţie de clovni CliniClowns România.

„Ce-i aici, dom'le, circ?"

Primul spital în care a pătruns CliniClowns a fost „Grigore Alexandrescu". „Un mare merit îl are directorul de atunci, doctorul Coriolan Ulmeanu, care a fost încântat de idee şi a acceptat imediat colaborarea cu noi", îşi aminteşte Alexandra Zugrăvescu.

La început a fost greu. Clovnii erau primiţi anevoie în spitale. Medicii îi priveau cu dispreţ sau erau chiar scandalizaţi - „ce-i aici, dom'le, circ?". În timp, însă, au început să priceapă, să fie întâi indulgenţi, ajungând acum să le ţină uneori isonul clovnilor.

Cu vorbă bună, Alexandra Zugrăvescu a izbutit să schimbe mentalităţi şi să facă loc clovnilor săi şi în spitalele Fundeni, Budimex, în Spitalul de Copii Braşov sau în IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului).

„Râsul, resursă terapeutică"

În fine, a venit şi satisfacţia. „Să-i vezi pe copii cum se bucură, cum îşi amintesc şi povestesc două-trei zile la rând de clovni. Atunci nu mai asociază spitalul cu necazul, ci şi cu momente de fericire. Psihic, copilul are o reacţie pozitivă, este mai optimist", argumentează Alexandra Zugrăvescu.

În plus sunt mulţumirile medicilor, care le strâng cu satisfacţie mâna la plecare. „Văd atâtea grozăvii aici în fiecare zi încât, atunci când aud un copil râzând, mi se pare o minune. Şi este şi o resursă terapeutică", spune Mihaela Enescu, medic pediatru la „Grigore Alexandrescu".

Sprijin olandez

CliniClowns Olanda oferă colegilor din România suport atât financiar, fiind sponsor principal, cât şi din punct de vedere al managementului, ca membru în consiliul director. Şeful CliniClowns România este olandezul Martin Schiere.