Mamele de gemeni au de ales: 600 de lei sau 85% din veniturile pe ultimul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mamele de gemeni au de ales: 600 de lei sau 85% din veniturile pe ultimul an
Mamele de gemeni au de ales: 600 de lei sau 85% din veniturile pe ultimul an

Mamele de gemeni trebuie să aleagă între o indemnizaţie de 600 lei pentru fiecare copil sau o indemnizaţie de 85% din veniturile pe ultimele 12 luni plus câte 600 lei pentru al doilea sau al treilea copil, concediul fără plată din octombrie-noiembrie nefiind luat în calcul la stabilirea venitului.

Guvernul a stabilit, miercuri, normele metodologice de aplicare a acestor prevederi, cuprinse în Legea 239/2009 şi Legea 240/2009.

"În cazul naşterii de gemeni, familia va primi pentru primul copil o indemnizaţie în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei. Începând cu cel de-al doilea copil, va primi o indemnizaţie de 600 de lei", a declarat ministrul Muncii, Marian Sârbu.

El a precizat că de această măsură vor beneficia 1.726 de familii cu gemeni şi 20 de familii cu câte 3 gemeni, aflate în evidenţa Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale.

Sârbu a arătat că a fost nevoie de mai multe luni de la promulgarea legilor pentru elaborarea normelor metodologice, astfel încât ele să fie uşor de aplicat, dar că familiile cu gemeni vor primi aceste indemnizaţii retroactiv.

Ministrul Muncii a precizat totodată că reducerea veniturilor salariaţilor prin concediu fără plată în perioada următoare nu va afecta pe femeile care vor naşte ulterior, deoarece vor fi luate în evidenţă salariile din baza de calcul şi nu cele plătite efectiv.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite