Majoritatea firmelor active din România se orientează către comerţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru din 10 firme active din România au avut anul trecut comerţul ca activitate principală, însă cel mai mare număr mediu de salariaţi a fost înregistrat în 2008 în industrie, potrivit unei anchete publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, la sfârşitul anului trecut, în industrie erau active 61.260 de firme, respectiv 11,5% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic (industrie, construcţii, comerţ şi servicii), în construcţii erau 59.389 societăţi, în servicii - 199.738, iar în comerţ - 214.138 de firme, respectiv 40,1% din totalul de 534.525 de firme active în 2008.

În schimb, companiile din sectorul industrial au deţinut în 2008 cea mai mare pondere în ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi (37,2%, 1,6 milioane de angajaţi), urmate de cele din servicii (27,2%, 1,2 milioane). În comerţ erau anul trecut în medie 1,02 milioane salariaţi, iar în construcţii - aproape 554.400 de persoane.

Mărimea medie a unei întreprinderi din industrie a fost de circa 27 de salariaţi, în timp ce în comerţ a fost de circa cinci salariaţi, potrivit INS.

În ce priveşte cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost deţinută de firmele cu activitate principală de comerţ (40,5%, 387,6 miliarde lei). Firmele din construcţii au avut cea mai mică cifră de afaceri, ponderea lor fiind de doar 9,7%, respectiv 93,2 miliarde lei. Pe ansamblu, cifra de afaceri din domeniul economic a fost anul trecut de 958 miliarde lei, adică aproximativ dublu faţă de produsul intern brut al României.

Statistica a mai arătat că în ce priveşte investiţiile brute, cele mai mari au fost făcute în industrie, de 36,9% din totalul investiţiilor, urmate de servicii, cu 30,1%, de construcţii, cu 16,8%, în timp ce în comerţ au fost făcute ponderea a reprezentat 16,2% din totalul investiţiilor brute, de 144 miliarde lei.

"Valoarea adăugată brută la costul factorilor a fost obţinută, în 2008, în proporţie de 38,4% în industrie, 12% în construcţii, 20,2% în comerţ şi 29,4% în servicii", se mai arată în comunicatul Statisticii, care a mai precizat că profitul a înregistrat valori pozitive în toate cele patru sectoare.

Astfel, după structura profitului pe sectoare de activitate, pe primul loc s-a clasat comerţul (28,9%), urmat de industrie (28,2%), de servicii (27,1%) şi de construcţii (15,8%).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite