Mâine vin primii bani de la FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine vor intra în conturile Băncii Naţionale a României cele 5 miliarde de euro, prima tranşă a împrumutului extern de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat, pentru „Adevărul“, reprezentantul României la această instituţie, Mihai Tănăsescu.

„La 24 de ore după aprobarea scrisorii de intenţie de către board-ul FMI se va face plata primei tranşe de împrumut către România, în valoare de 5 miliarde de euro“, a spus Tănăsescu.

Oficialul român a prezentat aseară, începând cu ora 19.00, cazul României în faţa directorilor executivi ai FMI. După expunerea reprezentantului României, directorii board-ului au început dezbaterile pe scrisoarea de intenţie.

„Am convingerea că discuţiile directorilor executivi vor duce la o aprobare a scrisorii de intenţie”, a subliniat Mihai Tănăsescu, anterior dezbaterilor de la Washington.

Doi ani de revizuiri periodice

În următorii doi ani de la semnarea acordului de împrumut, delegaţii ale Fondului vor face revizuiri periodice ale modului în care autorităţile de la Bucureşti aplică reformele economice la care s-au angajat. „În 24 de luni se vor face revizuiri periodice ale măsurilor aplicate la Bucureşti, pentru a vedea în ce măsură se respectă condiţionalităţile agreate”, a precizat Tănăsescu.

România a semnat cu FMI un acord de tipul Stand-by, pe doi ani, de aproximativ 13 miliarde de euro. Suma face parte dintr-un pachet de aproape 20 miliarde de euro, la care iau parte Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale.

Acordul de tip Stand-by constă în acordarea de asistenţă financiară acelor state care trebuie să-şi corecteze, pe termen scurt, dezechilibrele balanţei de plăţi: deficite bugetare sau de cont curent.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite