Secuii vor din nou unirea cu Ungaria. Astăzi, faza pe paşapoarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maghiarii au reaprins discuţiile privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Maghiarii au reaprins discuţiile privind autonomia Ţinutului Secuiesc

Potrivit vicepremierului Ungariei , Semjen Zsolt, până acum peste 200.000 de etnici maghiari din Transilvania au depus cereri pentru a căpăta cetăţenia ungară, realizând  o "unire prin dubla cetăţenie".

Maghiarii din România îşi doresc unirea cu fraţii lor din nord, a reafirmat astăzi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt. "Menirea noastră de bază este să unim naţiunea maghiară, prin dubla cetăţenie. Peste 200.000 de persoane şi-au exprimat apartenenţa până acum ". Aşa sună un mesaj trimis astăzi Zsolt către Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, citat de Mediafax.

Zsolt a subliniat că este important ca în Parlamentul României să existe "maghiari din Ardeal, ceangăi", întrucât "o politică etnică maghiară în Parlamentul de la Bucureşti este foarte importantă".

Conform aceluiaşi mesaj, este, de asemenea, important ca politica maghiară "să fie devotată ideii autonomiei şi păstrării identităţii". "Nu acceptăm nicio măsură dublă, nici în problema istorică, nici în actualitatea politică. Ce se poate în Europa, se poate şi la noi. Dacă alte neamuri au autonomie în Europa, trebuie să avem şi noi. Nu putem renunţa la această optică. Partidul Popular European are un devotament etic, în Dumnezeu. Dumnezeu, pe lângă patria cerească, ne-a dat şi patria pământească. În ambele niveluri trebuie să fim devotaţi. Cele două loialităţi - faţă de patria cerească şi naţiunea noastă - se leagă. Sunt convins că întâlnirea voastră de azi este importantă pentru îmbunătăţirea vieţii maghiarilor. Vă asigur că Guvernul ungar vă va sprijin în toate", conchide vicepremierul ungar, în mesajul remis CNMT.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite