Maghiarii sunt instruiţi gratuit pentru concursurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UDMR organizează cursuri pentru pregătirea candidaţilor etnici maghiari, pentru cele 800 de posturi de funcţionari, scoase la concurs de Uniunea Europeană, pentru ţara noastră. Un prim lot de

UDMR organizează cursuri pentru pregătirea candidaţilor etnici maghiari, pentru cele 800 de posturi de funcţionari, scoase la concurs de Uniunea Europeană, pentru ţara noastră.
Un prim lot de 40 de tineri a fost instruit la Miercurea-Ciuc în luna mai, iar un alt seminar va fi organizat la Băile Tuşnad, în 8-9 iulie, cu alţi 30 de tineri maghiari. Potrivit lui Kovacs Peter, vicepreşedinte executiv al UDMR şi copreşedinte al Conferinţei Tineretului Maghiar din România, tinerii au fost selectaţi dintre doritori, pe baza abilităţilor şi cunoştinţelor despre Uniunea Europeană. Seminarul va fi susţinut de conferenţiarul Baneth Andras, în prezent funcţionar la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, el însuşi instruit de un program similar în Ungaria, în perioada anterioară admiterii în UE. Seminarul de la Tuşnad va fi inclus în manifestarea Cariera în structurile UE, unde vor fi invitaţi mai mulţi politi-cieni, printre care liderii UDMR Marko Bela, Kovacs Eckstein Peter.
Cursuri de pregătire contra cost
Pentru pregătirea la concursuri de angajare în instituţiile europene sunt organizate în oraşele mari din România seminarii itinerante, contra cost, peste 300 RON, cu expertul britanic Phil Gaskel. Pe site-uwww.euroconcurs.ro sunt prezentate detaliile programării seminariilor.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite